Moldova

Igor Corman: Parlamentarii din România ne-au făcut o propunere ingenioasă

Într-un interviu pentru portal romanesc ziare.com în cadrul vizitei pe care a avut-o la începutul săptămânii la Bucureşti, Corman apreciază pozitiv relaţiile moldo-române. În acelaşi timp el se referă la procesul apropierii Republicii Moldova de UE, dar şi la embargoul impus de Rusia vinurilor moldovenesti.

”Este cel puţin promiţător faptul că în ultimii ani ne-am apropiat de chestiunile de conţinut pragmatic în raporturile dintre Bucureşti si Chişinău”, a declarat şeful legislativului, referindu-se la rezultatele vizitei în România. În acest context, el menţionează rolul important al parlamentelor în dezvoltarea relaţiilor bilaterale. ”Uneori diplomaţia parlamentară reuşeşte ceea ce este mai greu pentru diplomaţia clasică”.

Igor Corman a explicat însă ca summitul de la Vilnius este doar o etapă, dar Republica Moldova va trebui să continue procesul de reforme. ”Noi trebuie încă să explicăm şi să demonstrăm cetăţenilor moldoveni la modul practic avantajele acestei integrări: democraţie, securitate şi libertate pentru fiecare, un larg spaţiu comun, norme corecte şi echitabile în fiecare domeniu de activitate, prosperitatea materială şi dezvoltarea culturală a cetăţenilor şi a societăţii. Vilnius este o etapă, după care va trebui să fim şi mai perseverenţi, să muncim şi mai mult pentru a duce la îndeplinire proiectul nostru european”.

Referindu-se la embargoul impus de Rusia pentru vinuri, Igor Corman a declarat că autorităţile depun toate eforturile pentru a identifica soluţii şi a apreciat sprijinul în acest sens din partea României. ”În urma dificultăţilor apărute cu livrarea vinului moldovenesc pe pieţele din est, desigur, noi, politicienii de la Chişinău, facem ce ne stă în putinţa pentru a susţine sectorul viti-vinicol din Republica Moldova de care depinde existenţa economică a mii de oameni. Semnalele de răspuns venite din România sunt unele de solidaritate sinceră, la fel ca şi cele anunţate recent de comisarul european pentru agricultură, Dacian Ciolos”.

Corman a amintit ca şi parlamentul României s-a oferit să sprijine vinificatorii moldoveni. ”Parlamentarii din România ne-au făcut o propunere ingenioasă, de a avea o expoziţie de vinuri moldoveneşti la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Cred ca va fi o prezentare cu degustare şi sunt convins că va avea numai efecte pozitive, atât pentru producători, cât şi pentru consumatori, care sper să fie tot mai mulţi în toată România”.

Într-un alt interviu, oferit pentru Agerpres, preşedintele parlamentului s-a referit şi la situaţia internă din Republica Moldova, criticând declaraţiile opoziţiei comuniste legate de embargo. ”Eu consider că ei fac greșeli atunci când, în astfel de situații grele pentru producătorii noștri, încearcă să se poziționeze altfel și nu sunt solidari cu cei care produc vinuri de calitate. Or aceste vinuri sunt exportate pe piața europeană, nu putem spune că pe piața europeană sunt standarde de un nivel mai scăzut decât în Federația Rusă. Eu cred că aceste abordări nu vor da avantaje Partidului Comuniștilor”, a declarat Corman.

Referindu-se la aşa-numita revoluţie de catifea, anuntaţă de comunişti, Corman a apreciat ca aceasta nu este susţinută de cetăţeni şi a atras atenţia ca PCRM să nu depăşească normele legale. ”Eu sunt sigur că cetățenii noștri, în majoritatea lor, doresc pace, doresc liniște, doresc să vadă rezultate de la guvernare—și noi muncim în această direcție—iar opoziția face ce consideră că este bine să facă. Atât timp cât fac aceste acțiuni într-un cadru legal, este dreptul lor până la urmă s-o facă, iar următoarele alegeri vor arăta în ce măsură pot ei să manipuleze oamenii, să vină cu astfel de abordări”, a declarat Igor Corman.

Amintim ca Igor Corman a efectuat o vizită la Bucureşti în perioada 30 septembrie – 1 octombrie, unde a avut întrevederi cu conducerea de vârf a României. El de asemenea a susţinut un discurs în Camera Deputaţilor, care a votat şi o declaraţie de susţinere a parcursului european al Republicii Moldova
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *