Politică

Igor Dodon depune astăzi jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al R. Moldova / Liberalii au încercat joi să demareze demiterea lui Dodon

Conform programului anunţat oficial, ceremonia se va desfăşura la Palatul Republicii din Chişinău, la ora 13.00. Cu un sfert de ora înainte de această, Igor Dodon intenţionează să rostească un discurs, pentru susţinătorii săi, pe care Partidul Socialiştilor a anunţat că îi va adună în faţă Palatului Republicii.

La 14.00, noul preşedinte al Republicii Moldova are programată o depunere de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare din Chişinău.

Pe de altă parte, organizaţia unionistă "Tinerii Moldovei", a creat pe Facebook un eveniment "Dodon nu e preşedintele meu" şi intenţionează să desfăşoare o acţiune de protest în apropiere de monumentul lui Ştefan cel Mare.

Deputaţii liberali au cerut joi crearea unei comisii parlamentare care să analizeze declaraţiile preşedintelui ales Igor Dodon pentru a vedea dacă nu există motive pentru a iniţia procedura de retragere a acestuia din funcţie.

Propunerea nu a fost pusă la vot şi a provocat dezbateri în plenul Parlamentului.

Iniţiativa a venit din partea liderului Partidului Liberal Mihai Ghimpu care a făcut referire la mai multe declaraţii ale lui Igor Dodon precum că Republica Moldova este vinovată de conflictul armat de pe Nistru, sau felicitarea adresată noului lider nerecunoscut de la Tiraspol Vadim Krasnoselski.

În opinia lui Mihai Ghimpu, Igor Dodon a încălcat Constituţia. 

sursa: hotnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *