Deşi moldoveanul zice că dreptatea-i la fundul mării, o spune doar cu referire la cei care-l nedreptăţesc. În rest, el se bizuieşte pe mâinile şi mintea proprie, pe care „i le-a dat Dumnezeu”, deci nu se poate ca mintea lui să nu fie aptă să înţeleagă corect politicul. I-ar trebui doar un sprijin, o sugestie, că dreptatea totuşi nu-i la fundul mării, ci că este în sufletul şi mintea celor ca el. Şi cine dacă nu învăţătorul este chemat s-o descopere, s-o înţeleagă el însuşi şi s-o explice şi altora, aşa slabă şi puţină cum este, el fiind şi unicul intelectual din satele noastre îmbătrânite, capabil să culturalizeze politic populaţia – să descurce încâlcitul ghem al promisiunilor, intrigilor şi realităţilor politice?
În primul rând, să se întrebe dacă oamenii doresc ca viaţa lor, aşa cum a fost zidită de comunişti, să mai dureze încă patru (şi mai mulţi) ani:
– părinţii să nu aibă dreptul la copiii, la casa şi masa lor, la propriii părinţi, fiind nevoiţi să-i părăsească pentru a munci în Italii şi Rusii, iar învăţătorii – să educe tot mai mulţi copii orfani, cu părinţii în viaţă;
– numărul copiilor cu traume sufleteşti din această cauză să crească continuu, iar ministerul „modernizator” să nu poată vedea soluţia decât în şcoala incluzivă, care îi poate accepta pe unii cu dizabilităţi în clasele cu copii (încă) sănătoşi, dar nu poate rezolva şi problema;
– în şcoli să se instaureze patriotismul mincinos şi creştinismul prorus, învăţătorii fiind obligaţi să explice copiilor că între limba pe care o vorbesc şi cea a operelor lui Arghezi, Blaga şi Preda, care nu sunt moldoveni, ar fi o „mare razniţă”; că numai ruşii, care calcă cu buldozerele vinul muncit de părinţii elevilor, sunt creştini adevăraţi, iar românii, care, de douăzeci de ani ne dau cărţi şi burse în licee şi universităţi şi case sinistraţilor, dimpotrivă, ar fi duşmanii noştri de moarte?
În al doilea rând, dacă acceptă cu adevărat să facă o educaţie pe subcompetenţe şi ca această diversiune ideologică comunistă să fie în continuare promovată de curriculă la cursuri şi seminare de către modest intelectualele şi slab spiritualizatele chipuri ale „modernizatorilor” educaţiei?
În al treilea rând, criticându-i pe cei care au guvernat în acest an învăţământul, căci o merită, să fie drept cu ei şi să se întrebe dacă el însuşi i-a ajutat pe măsură, prin abordare critică şi proteste, ca aceştia să promoveze politic adevăratele noastre valori, reale şi dorite, pe care ni le-am revendicat conştient la începutul independenţei noastre – un învăţământ naţional-european, care să ne readucă în propria noastră identitate?
În al patrulea rând, dacă suntem învăţători… (Vezi sfârşitul vinerea viitoare).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
