Actualitate

Îi accesa e-mailul soţiei fără ca aceasta să ştie. Acum va sta în ÎNCHISOARE un an şi jumătate

Cei doi s-au căsătorit în urmă cu trei ani şi au avut împreună un băieţel. Doar că, la o lună după ce s-a născut copilul, femeia a intentat divorţ.

Bărbatul credea că este înşelat, iar oamenii legii spun că şi-a spionat soţia aproape jumătate de an, ca să adune probe în procesul de divorţ. El avea parolele chiar de la femeie, însă a fost acuzat că a accesat ilegal conturile fostei partenere. Motivul?

"Chiar dacă inculpatul ar fi deţinut parola de acces la conturile de e-mail şi contul de pe reţeaua de socializare… din timpul relaţiilor de căsătorie aşa cum pretinde, aceasta nu presupune, automat, şi o permisiune implicită din partea titularului conturilor pentru folosirea lor de către o altă persoană, inclusiv de către soţ, fiind necesară acordarea unei permisiuni şi în această situaţie, legea neinstituind vreo derogare în cazul soţilor", se arată în motivarea magistraţilor.

Bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Iaşi la un an, patru luni şi 20 de zile de închisoare cu suspendare. Avocaţii susţin însă că legea este interpretabilă

Verificarea partenerilor cu sau fără ştiinţa lor pare să fie o practică comună printre tineri. Până acum, alte cazuri de iubiţi pedepsiţi de instanţe pentru că şi-au spionat iubitele s-au mai înregistrat în Capitală.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *