Ilan Șor vs. Renato Usatîi. A cui echipă de fotbal este mai bună?

publicat în Fotbal pe 25 Septembrie 2017, 08:58

Echipa Milsami Orhei a întrecut-o ieri, pe teren propriu, cu scorul 1-0, pe formația Zaria Bălți și s-a menținut pe locul doi în clasamentul campionatului național, relatează MOLDPRES.

Unicul gol al partidei l-a marcat în minutul 23 Bogdan. ”Fiecare meci disputat de Milsami este decisiv. Am învins-o pe Zaria grație concentrării și mobilizării tuturor jucătorilor”, a declarat la conferința de presă antrenorul formației orheiene Veaceslav Rusnac. ”Meciul s-a desfășurat într-un ritm înalt de joc. Jocul nesigur în defensivă nu ne-a permis să obținem un punct”, a spus antrenorul echipei Zaria, Ștefan Stoica.

Meciul Speranța Nisporeni – Spicul Chișcăreni s-a încheiat cu scorul 2-0. Autorii golurilor înscrise sunt Planic (73) și Primac (92).

În celelalte meciuri desfășurate sâmbătă în cadrul etapei a 11-ea au fost înregistrate următoarele rezultate: Sheriff Tiraspol – Dacia Chișinău 6-3, Sfântul Gheorghe Suruceni – Zimbru Chișinău 0-0, Dinamo-Auto Tiraspol – Petrocub Hâncești 1-0.

Sheriff conduce clasamentul campionatului cu 29 de puncte adunate. Urmează, în ordine, Milsami (27 p.), Dacia (22 p.), Petrocub (15 p.), Speranța (12 p.), Zimbru (12 p.), Dinamo-Auto (11 p.), Zaria (10 p.), Spicul (10 p.) și Sfântul Gheorghe (9 p.).