Social

Iluminatul public în capitală: ani-lumină faţă de capitalele europene

Chişinăul e departe de standardele europene în ceea ce priveşte iluminatul străzilor – în ultimele două decenii, iluminatul public din oraş nu a avut parte de investiţii semnificative, iar în prezent circa 75% din sistemul de iluminare al capitalei este uzat. Acest fapt ne clasează oraşul la o mare distanţă de capitalele europene…

Potrivit lui Nicolae Mogoreanu, preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Energie din RM, capitala noastră e foarte departe de a atinge normele internaţionale ce ţin de iluminatul public. „Situaţia are mai multe explicaţii, una dintre cele mai importante fiind lipsa banilor. Sistemul de iluminare a rămas aşa cum a fost şi, de-a lungul anilor, nu s-a făcut nicio schimbare în acest sens. Singurul lucru pentru care se alocă bani e procurarea corpurilor de iluminat mai performante”, spune Nicolae Mogoreanu. Dar eficienţa sistemului nu depinde doar de corpurile de iluminat, ci şi de mecanismele de reglare pe timpul nopţii a acestora”. Sunt perioade când nivelul de iluminare poate fi redus la 20% sau chiar 50% din capacitate. Iar această reglare, potrivit lui Mogoreanu, ar permite obţinerea unor economii importante.

Anatolie Aparatu, inginer-şef la Întreprinderea Municipală „Lumteh”, consideră însă că în Chişinău nu sunt probleme în ceea ce priveşte iluminarea publică. „Există atâta luminare, cât intră în limita bugetului. Respectiv, în limitele bugetare încercăm să facem faţă”. Lucru confirmat şi de Nicolae Mogoreanu care spune că, într-adevăr, străzile centrale şi cele mai importante sunt destul de iluminate, iar problema iluminatului public se află de mult în vizorul Primăriei Chişinău.

Chiar şi aşa, experţii aduc câteva recomandări în ceea ce priveşte optimizarea iluminatului public din capitală, cum ar fi elaborarea unui document de politici publice privind modernizarea sistemului în conformitate cu planul urbanistic general. Totodată, ei susţin că e necesară clasificarea străzilor în conformitate cu normativele internaţionale şi stabilirea parametrilor lumino-tehnici pentru fiecare categorie, ceea ce va contribui la eficientizarea sistemului de iluminat public şi la economisirea resurselor financiare municipale. „Nu se investeşte în dezvoltarea sistemului de iluminat, are loc exploatarea lui doar prin menţinerea funcţionalităţii. Situaţia se explică prin faptul că investiţiile sunt foarte mici. Bugetul anual al „Lumteh” va fi de 15 mln. de lei, dintre care mai mult de jumătate va merge la achitarea costului energiei electrice”, ne-a spus Sergiu Aparatu, coautorul unui studiu privind iluminatul public în municipiul Chişinău, realizat în martie 2011. Însă, până la elaborarea şi implementarea unor strategii şi acţiuni concrete privind iluminatul public în Chişinău, locuitorii oraşului se vor bucura de lumină doar în parametrii sectorului Centru. „Din păcate, sistemul de iluminare se dezvoltă încet, neuniform şi e concentrat în zona de centru”, a conchis Sergiu Aparatu.

Vox populi

Ion Cazacu, 21 de ani, student

Străzile principale, mai ales cele din centru, sunt iluminate. Dar străzile şi stradelele din cartierele laterale, nu prea… Seara, când ieşim în oraş, mai mult stăm în localuri, mergem cu maşina şi nu prea riscăm să mergem pe drumurile întunecate. Chişinăul nici nu se poate compara cu alte oraşe europene în acest sens.

Viorica Bobeico, 38 de ani

Cât eşti în centru, străzile sunt luminate şi este frumos, dar când te duci de la serviciu acasă, ţi-e cam frică – nu vezi pe unde să calci, îţi mai poţi rupe un toc, nu ştii cine e în spate. Nu cred că va fi vreodată Chişinăul luminat aşa cum ar trebui să fie o capitală, indiferent dacă e centru sau periferie.

Cristina Plătiţă, 18 ani, studentă

La Botanica, unde stau eu, nu-i luminat atât de bine ca în centru. Ar fi bine ca autorităţile să acorde atenţie şi altor sectoare din oraş, nu doar în centrul oraşului.

Iuliana Tarasaveţ, 25 de ani, dădacă

La Telecentru, Schinoasa, nu e deloc lumină, dar nici oamenii nu se revoltă. În centru, am observat, este foarte frumos iluminat, dar în alte sectoare nu prea.

Maria Corobani, 62 de ani, pensionară

Acum un an, pe strada pe care stau eu, a început să fie destul de luminos, aşa că nu am nicio problemă. Cred că locuieşte cineva din conducere, pentru că înainte ne temeam din cauza întunericului – mereu vedeam portofele aruncate pe acolo…

Dumitru Macaru, 33 de ani, angajat în sectorul privat



În zona unde locuiesc eu, strada Florilor, este mult mai bine iluminat decât acum câţiva ani. Şi în centru mi se pare destul de bine iluminat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *