„Sper ca in urma acestor alegeri in Ucraina va veni o putere capabila si eficienta, doritoare sa dezvolte relatii constructive si prietenesti pe toate planurile cu Federatia Rusa”.
(Presedintele Medvedev la intalnirea cu noul ambasador rus la Kiev, Mihail Zurabov)
Rezultatul alegerilor prezidentiale din Ucraina va fi important pentru viitoarea configuratie regionala. In ceea ce priveste relatia bilaterala RM-Ucraina, efectele vor fi majore. Nu va conta insa atat de mult cine se va aseza in fotoliul prezidential de la Kiev, cat modul in care se va stabili ierarhia din fatidicul „pachet” RM-Ucraina. In conditiile unei evadari tot mai evidente din pluton a Chisinaului – vezi si esecul Summitului UE-Ucraina -, intrebarea care se pune acum, in termenii unui Realpolitik nemilos, este: ce interes va avea Kievul sa sprijine de aici incolo aspiratiile europene ale unui Chisinau ce il devanseaza vizibil? Inclusiv in privinta dosarului transnistrean.
Ghici cine vine la Kiev
Lucrurile sunt complicate in politica ucraineana, pentru ca nu exista nici partide, dar nici candidati prezidentiali structurati ideologic. Programele politice conteaza si mai putin („clanul” bate „programul”), mai ales ca sunt cam identice. In plus, fiecare dintre candidati si-a „schimbat piciorul” politic cel putin o data, astfel incat nu e deloc limpede de ce ii voteaza lumea, care e motivul real si, in consecinta, este greu de estimat cum se va duce votul in turul doi. De pilda, Serghei Tighipko, candidatul originar din RM, ale carui afise prezinta explicit Romania ca inamic si concurent al Ucrainei, a fost legat de partida Kucima-Ianukovici pana in 2004, cand l-a parasit pe acesta din urma, iar Timosenko i-a propus in 2008 colaborarea. Mai mult, in timpul campaniei electorale, el a avut un limbaj nationalist apasat (inclusiv pe Transnistria) si l-a criticat dur pe Ianukovici pentru ideea de a oficializa limbile minoritatilor din Ucraina. Prin urmare, nu este deloc limpede unde se vor duce voturile lui Tighipko (13%), dar pare evident ca nici unul dintre candidatii din turul doi nu poate fi convins ca le are in buzunar. Data fiind insa locatia geografica a voturilor sale (zona rusofona din sud-estul tarii), este probabil ca votul pentru Timosenko, in turul doi, sa aiba nevoie si de o cerere explicita a lui Tighipko adresata electorilor sai – care cerere nu vine, deocamdata, in ciuda faptului ca Timosenko l-a ispitit cu functia de premier.
La fel stau lucrurile si pentru candidatul Arseni Iateniuk (7%) care, desi a debutat ca un occidentalist convins, fiind marea „speranta ucraineana”, a schimbat macazul. Si aici intentia votului din turul doi e greu de estimat. Iateniuk a spus si el ca nu va sprijini pe nimeni in turul doi, desi calculele hartiei ar indica-o, totusi, pe Timosenko drept beneficiara. In ceea ce priveste voturile lui Viktor Iuscenko (5,5%), ambiguitatea se mentine, mai ales ca acesta, deocamdata, tace. Plauzibil este ca electorii sai sa voteze cu actualul premier, dar, daca nu vor fi incurajati explicit de Iuscenko, e posibil ca multi dintre ei sa nu se mai prezinte la vot ori sa-si anuleze votul (circa 20% dintre ucraineni sugereaza ca ar face asta). Cele 3,5 procente ale liderului comunist Petro Symonenko vor merge, cel mai probabil, la Ianukovici. Restul voturilor sunt putine si departe de a fi decisive. Din pacate pentru ea, Iulia Timosenko nu a reusit sa reduca diferenta la sub pragul psihologic de 10%, asa ca sansele de a recupera sunt problematice.
Alegeri fara criza gazelor
Miza functiei prezidentiale in Ucraina este insemnata. Acesta controleaza institutiile de forta (inclusiv sectorul militar-industrial si exporturile), serviciile secrete si politica externa. Dar numele presedintelui conteaza mai putin din perspectiva regionala. Atmosfera si rezultatul alegerilor din Ucraina sunt date mai degraba de constatarea ca, in 2010, „criza gazelor” nu a mai avut loc. Indiferent de explicatii si conjuncturi (Kievul a platit facturile cu banii FMI), este evident ca acesta e ecranul pe care trebuie developata politica ucraineana de aici incolo. Si graba cu care Moscova si-a desemnat ambasadorul spune multe despre certitudinile Rusiei ca detine cheia relatiei cu „Rusia Mica”. Astfel ca, fara sa faca miscari bruste de aici incolo pentru a nu antagoniza centrele de putere de la Kiev, Rusia se poate pregati linistita pentru alegerile parlamentare de la Kiev si, mai departe, pentru anul 2017.
Mitul parteneriatului moldo-ucrainean
In acest conditii, se ridica o serie de intrebari legate de relatia Chisinau-Kiev dupa alegerile din Ucraina. Prima este legata de atitudinea fata de spatiul euro-atlantic. Daca, nu demult, Kievul parea mai avansat in acest parcurs – negocierile pentru un Acord de asociere au debutat acum vreo trei ani – astazi, dupa criza economica ce a pus Ucraina pe butuci si alegerile din RM care au scos regimul Voronin de la putere, ierarhiile se modifica. In plus, semnalele primite de la Bruxelles sau de la Washington aduc RM in poll-position in „pachetul” cu Ucraina in care este, totusi, inclusa (formal sau informal). In aceste conditii, intrebarea fireasca este: ce justificare are Kievul de a sprijini concret Chisinaul?
De ce Kievul va fi cooperant si deschis initiativelor Chisinaului, daca prin asta devine constient ca nu face decat sa sporeasca atuurile RM in demersurile sale euroatlantice si sa o decupleze si mai mult de Ucraina? A doua chestiune tine de „relatia de suflet” (Traian Basescu) cu Bucurestiul. Desi Chisinaul a incercat, uneori discutabil, sa compenseze aceasta relatie prin eforturi diplomatice pe directia Kiev, acesta din urma nu va crede niciodata ca poate concura cu Bucurestiul pe relatia cu RM. De aici o anumita iritare si suspiciune fata de Chisinau, inevitabile in conditiile unei Ucraine inca patologic geloasa fata de Bucuresti.
A treia chestiune tine de motivatiile nationale (si nationaliste) ale Kievului in relatia cu RM. Chiar in eventualitatea unui presedinte precum Iulia Timosenko, preferata Chisinaului pro-european, dimensiunea nationalista a anturajului sau (oranj) nu va putea fi eludata. Mai ales in cazul unui sprijin primit din partea votantilor lui Tighipko, cel care a declarat ca in Transnistria exista o consistenta populatie ucraineana ce nu trebuie neglijata la Kiev si ca UE nu are dreptul sa impuna unilateral solutii. A patra chestiune vizeaza nemijlocit Transnistria. Cand vorbesc despre rolul crucial pe care Ucraina il are in perpetuarea sau demantelarea regimului Smirnov, oficialii de la Chisinau au dreptate, in principiu.
Dar ce interes ar avea acum Kievul sa faca eforturi pentru a slabi regimul de la Tiraspol si de a-l intari pe cel de la Chisinau? Ce va castiga in schimb? Mai ales ca, indiferent cat de oranj au fost guvernarile de la Kiev, maximum pe care l-au oferit ele a fost „planul Iuscenko”, care venea in contradictie evidenta cu viziunea si legislatia Chisinaului de solutionare a conflictului transnistrean. Daca se mai adauga faptul ca o atitudine explicit pro-Chisinau, inclusiv in formatul de negocieri „5 plus 2”, ar antagoniza Rusia, devine limpede ca astazi Kievul nu isi poate permite asa ceva. Adica nu ar face-o nici daca ar vrea. Dar nu vrea.
Dan Dungaciu
d.dungaciu@gmail.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
