Bună Dimineața

Imaginaţi-vă că a picat Odnoklassniki…

A căzut Twitter-ul. Timp de o oră utilizatorii din toată lumea nu au putut accesa această reţea de socializare. Incidentul nu a putut trece neobservat din câteva motive: în primul rând pentru că are peste 320 de milioane de utilizatori, apoi pentru că în unele ţări europene importante ( ex. Franţa, Spania, Marea Britanie) este a doua reţea de socializare ca popularitate. Mulţi funcţionari europeni folosesc Twitter pentru a-şi împărtăşi mesajele cu publicul, ceea ce-l face o bună sursă de informaţie pentru mass-media. De aceea chiar şi o oră de blocaj creează destule probleme de comunicare. Twitterul este apreciat pentru stilul său laconic (poţi să scrii texte de doar 140 de semne), ceea ce economiseşte timpul utilizatorului, spre deosebire de alte reţele de socializare, care încearcă să te ţină legat. Probabil, această calitate este definitorie, pentru că atunci când şefii companiei au anunţat că au de gând să extindă dimensiunea textelor, acţiunile Twitter au căzut cu 20% la bursă.

Şi acum imaginaţi-vă că a picat Odnoklassniki în Republica Moldova…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *