Astăzi 29 Ianuarie 2020, Miercuri - Ultima actualizare la 28 Ianuarie 2020
Abonamente

Actualitate 28 August 2019, ora 00:59

IMAGINI UNICE DIN ISTORIA RM: Documentar inedit despre evenimentele din anul 1990 din Găgăuzia (!) /// VIDEO

Marime Font

Situația actuală din Găgăuzia, referendumul nelegitim separatist, se impune ca un eveniment déjà vu. 

În toamna anului 1990, la Comrat, au avut loc niște alegeri la fel de sfidătoare, care vizau ”crearea republicii găgăuze”. Ca și în prezent, instigatorii răului au avut aceleași adrese: partidul comunist cu rădăcinile la Kremlin și coloana a cincea imperială din Republica Moldova.

Un film documentar inedit ce redă evenimentele toamnei 1990, întitulat ”Zile de Cumpănă”, a fost turnat în primăvara anului 1991. În el se produc conducătorii basarabeni de atunci: Mircea Snegur (președintele RM), Mircea Druc (prim-ministru), Ion Costaș (ministru de interne), Ion Hadârcă (vice-președinte al Parlamentului), o serie de deputați, printre care: Andrei Baștovoi (astăzi om de afaceri pus sub învinuire), Ion Vatamanu (scriitor, plecat din viață), Ilie Bratu etc.


 

Documentarul însă este deosebit de important prin a cuprinde zeci și sute de fețe și acțiuni ale polițiștilor și oamenilor simpli, pe atunci în rol de voluntari, plecați spre Comrat pentru a zădărnici separatismul. Anume în acele zile de cumpănă a fost creată armata Națională a RM. Filmul oglindește primele ordine și primii pași ai militarilor moldoveni.

Pe de altă parte, mulți luptători ai mișcării naționale de atunci se vor regăsi în film protestând pe străzile Chișinăului, sau în Piața Marii Adunări Naționale, plecând spre Comrat.

Loading...


O asemenea lucrare n-a putut să nu cuprindă și actorii imperiului. Astfel, în documentarul ”Zile de Cumpănă” se produc generalii sovietici, comandanții trupelor de interne Yurii Șatalin și Yurii Zaițev, care, cu unitățile lor, au îngrădit calea voluntarilor spre Comrat. De asemenea, spectatorii îi vor putea vedea pe coloneii armatei 14 de la Tiraspol, Țațurin, șeful direcției de contrainformații, și colegii săi cercetași Gorbunov și Osipov. Respectiv, pot fi vizionate coloanele separatiștilor transnistreni patronate de către aceștia indreptate spre Comrat din partea opusă poliției moldovenești și voluntarilor.

Tot în premieră, documentarul oglindește și prima bătălie de foc la Nistru, și anume confruntarea sângeroasă de la 2 noiembrie 1990 de pe podul din Dubăsari, soldată cu trei morți și peste cinzeci de răniți de ambele părți.

Toate evenimentele sunt comentate în context, invocându-se măcelurile operate de Kremlin la Vilnius, în Karabah, în Osetia etc. Astfel, putem să descoperim astăzi că lucrurile ce au precedat prăbușirea imperiului sovietic și sfârșitul comunismului încearcă pe alocuri a fi repuse pe tapet.

Iată de ce, comentariile autorilor filmului, expuse atunci în 1991, până la proclamarea Independenței RM, sunt la fel de actuale și în prezent.


Autorii filmului ”Zile de Cumpănă” sunt Valeriu Saharneanu și Gheorghe Mârzenco (scenariști) și Alecu Barat (regizor), lectura aparține lui Gheorghe Mârzenco.

Documentarul a stat neatins într-o arhivă privată din momentul producerii sale și nu a mai fost demonstrat nicăieri, nicio dată. Este plasat pe ecran acum fără careva schimbări, doar adăugându-se subtitrele actorilor ce se produc în el. 


Sursa: CTM

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 22:37

BREAKING/// Un cutremur de 7,7 a zguduit Cuba şi Jamaica. Alertă de tsunami

BREAKING/// Un cutremur de 7,7 a zguduit Cuba şi Jamaica. Alertă de tsunami

 Un cutremur puternic, cu o magnitudine de 7,7, a zguduit sudul Cubei şi Jamaica, în nord-vest, marţi, la ora locală 14.00. 

( ) Citeşte tot articolul

Politică 28 Ianuarie 2020, ora: 20:00 de Silviu Tănase

Șahul lui Dodon, PAȘII Maiei Sandu și UNIREA

Șahul lui Dodon, PAȘII Maiei Sandu și UNIREA

Campania electorală pentru Alegerea Președintelui R. Moldova nu va fi influențată de toată această gâlceavă din jurul candidaturilor pentru mandatul de deputat din circumscripția Hâncești. 

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 28 Ianuarie 2020, ora: 19:59

Acum cinci decenii, regimul sovietic de ocupație a înălțat un memorial, lângă satul Răscăieți, raionul Ștefan-Vodă, consacrat unui grup de eroi ai URSS, care cică și-au săvărșit fapta eroică, prin acele locuri. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 13:12

 Ciorbarii erau atât de importanți în cazărmile de soldați turci, încât și-n zilele noastre cuvântul este sinonim pentru „șmecher” în comunitățile musulmane din România.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 13:00

Că așa scrie presa: ucigaș, ucigaș, ucigaș. Dar dacă ne uităm cu atenție, observăm că nu e chiar așa de ucigaș. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 11:20

Iohannis: Şi de data aceasta şi de data viitoare, tot pe domnul Ludovic Orban îl voi propune premier

Iohannis: Şi de data aceasta şi de data viitoare, tot pe domnul Ludovic Orban îl voi propune premier

 Preşedintele Klaus Iohannis îşi reafirmă intenţia de a-l propune premier pe Ludovic Orban în situaţia în care va fi nevoie de constituirea unui nou Executiv. Întrebat dacă are o soluţie de rezervă pentru organizarea alegerilor anticipate, în situaţia...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 10:55

Victor Chirilă: Dodon este cel mai slab și cel mai ineficient președinte de la independență încoace. Este indezirabil în marile capitale europene și un obstacol pentru dezvoltarea relațiilor strategice cu România și Ucraina

Victor Chirilă: Dodon este cel mai slab și cel mai ineficient președinte de la independență încoace. Este indezirabil în marile capitale europene și un obstacol pentru dezvoltarea relațiilor strategice cu România și Ucraina

Președintele Igor Dodon este un cronicar meticulos al întrevederilor informale pe care le are cu liderii statelor occidentale și nu numai pe culoarele unor reuniunii internaționale. Aceste întrevederi nu-și au însă, în viața politică de zi cu zi, o continuare și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 10:39

INFOGRAFIC / Ce salarii au judecătorii și procurorii din R. Moldova față de cei din România, Rusia, Ucraina sau Germania

INFOGRAFIC / Ce salarii au judecătorii și procurorii din R. Moldova față de cei din România, Rusia, Ucraina sau Germania

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a elaborat un infografic „Justiția din Republica Moldova: Salariile judecătorilor și procurorilor”, pentru informarea publicului despre sistemul de justiție din Republica Moldova prin prisma informației statistice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 10:16

Iurie Reniță a făcut un APEL către autoritățile române să urgenteze procesul de obținere a cetățeniei române

Iurie Reniță a făcut un APEL către autoritățile române să urgenteze procesul de obținere a cetățeniei române

Deputatul Iurie Reniță a făcut un apel către Guvernul României și Autoritatea Națională pentru Cetățenie să caute urgent soluții pentru cei peste 230 000 de basarabeni care așteaptă de ani de zile redobândirea cetățeniei române.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 28 Ianuarie 2020, ora: 10:06

AUDIERI /// Sergiu Sîrbu este cercetat într-un dosar de corupere activă (Unimedia)

AUDIERI /// Sergiu Sîrbu este cercetat într-un dosar de corupere activă (Unimedia)

Deputatul Sergiu Sîrbu este cercetat într-un dosar de corupere activă.

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 28 Ianuarie 2020, ora: 08:47

opinie Gheorghe Erizanu: Un duel ipocrit: Pușkin & Kogălniceanu

Gheorghe Erizanu: Un duel ipocrit: Pușkin & Kogălniceanu

Președintele Dodon anunță reparații de peste jumătate de milion pentru Casa-muzeu Pușkin din Chișinău. Reparația va începe în martie-aprilie curent.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 08:37

Reuters /// Hackeri din zona Turciei s-ar afla în spatele atacurilor cibernetice din Grecia

Reuters /// Hackeri din zona Turciei s-ar afla în spatele atacurilor cibernetice din Grecia

Atacurile asupra unor pagini de internet ale unor instituţii de stat şi ale unor organizaţii din Europa şi Orientul Mijlociu se crede că sunt opera unor hackeri care acţionează în interesul guvernului turc, potrivit relatărilor agenţiei Reuters, care citează trei demnitari...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 08:29

Alarmă falsă / Pacientul din Bacău nu are coronavirus, ci gripă. Va fi externat marți

Alarmă falsă / Pacientul din Bacău nu are coronavirus, ci gripă. Va fi externat marți

Pacientul din Bacău, transferat la Institutul „Matei Balș”, nu este infectat cu coronavirus ci are gripă, informează Ministerul Sănătății. Tânărul va fi externat în cursul zilei de marți și va continua tratamentul în ambulatoriu, potrivit Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 28 Ianuarie 2020, ora: 07:57

Alexandru Pânzari a fost restabilit în funcția de șef al IGP

Alexandru Pânzari a fost restabilit în funcția de șef al IGP

Alexandru Pînzari a fost demis ilegal din funcţia de şef al al Inspectoratului General al Poliţiei. O hotărâre în acest sens a fost anunțată ieri de Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 07:31

Horoscop 28 ianuarie 2020. Împlinire sufletească şi bucurie în familie

Horoscop 28 ianuarie 2020. Împlinire sufletească şi bucurie în familie

Astrologii au veşti bune astăzi pentru nativii zodiacului, atât în dragoste, cât şi în viaţa profesională. Profitaţi de oportunităţile care apar în viaţa voastră, mai ales dacă pot aduce succesul binemeritat. În dragoste, unele zodii au ocazia de...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 28 Ianuarie 2020, ora: 07:26

De ce „moldoveanul” Dimitrie Cantemir spunea încă 300 de ani în urmă ca limba noastră este ROMÂNĂ?

De ce „moldoveanul” Dimitrie Cantemir spunea încă 300 de ani în urmă ca limba noastră este ROMÂNĂ?

"Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" este ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, scrisă între anii 1719 și 1722 în care autorul explică de ce moldovenii sunt români...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 07:10

GALERIA FOTO - Gala premiilor Grammy 2020. Cele mai frumoase ținute

GALERIA FOTO - Gala premiilor Grammy 2020. Cele mai frumoase ținute

Cea de a 62-a gală a premiilor Grammy a reprezentat o explozie de culoare și eleganță. Vedetele au venit la Staples Centre din Los Angeles pentru cea mai mare seară a industriei muzicale. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 07:05

Un deputat leton a trăit cu pensia minimală timp de o lună și a slăbit 8 kg

Un deputat leton a trăit cu pensia minimală timp de o lună și a slăbit 8 kg

Peste o mie de letoni primesc o pensie minimală care nu depășește 100 de euro. Deputatul leton Gatis Licis, ca experiment, el însuși a încercat să trăiască o lună cu acești bani. Gatis Licis a spus că a venit la ideea realizării unui astfel de experiment din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 06:59

Autostrada UNIRII rămâne pe hârtie cel puţin până în 2021. Guvernul Orban anunţă că la anul vom avea „documentaţie cap-coadă”

Autostrada UNIRII rămâne pe hârtie cel puţin până în 2021. Guvernul Orban anunţă că la anul vom avea „documentaţie cap-coadă”

Lucian Bode a declarat, luni, că documentația cap-coadă privind A8 va fi gata anul viitor, fiind necesară revizuirea studiilor de fezabilitate. Ministrul Transporturilor a mai adăugat că, marți, Guvernul va elimina parteneriatul public-privat pentru acest obiectiv, acesta fiind preluat de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 06:55

Polonia cumpără de la americani 32 de avioane F-35, de ultimă generație

Polonia cumpără de la americani 32 de avioane F-35, de ultimă generație

Polonia va semna, săptămâna aceasta, un contract cu firma americană Lockheed Martin, în valoare de 4,6 miliarde de dolari (4,17 miliarde de euro), pentru achiziţionarea a 32 de avioane multirol F-35, a anunţat Mariusz Blaszczak, ministrul polonez al Apărării, informează Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 06:35

Casă din capitală, mistuită de foc- VIDEO

Casă din capitală, mistuită de foc- VIDEO

Clipe de groază pentru o familie din capitală. Doi din cei cinci membri ai acesteia au nimerit la spital, iar casa le-a fost grav avariată în urma unui incendiu de proporții.  Flăcările au izbucnit în noaptea de 26 ianuarie și-au cuprins o casă bătrânească de...

( ) Citeşte tot articolul

Carte 28 Ianuarie 2020, ora: 06:00

IOAN-VODĂ CEL CUMPLIT (PARTEA A II-a) CHEMAREA ȚĂRII

IOAN-VODĂ CEL CUMPLIT (PARTEA A II-a) CHEMAREA ȚĂRII

B. Petriceicu- Hasdeu: IOAN-VODĂ CEL CUMPLIT - Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român. (1572-1574) 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 04:05

Va fi demis șefului SIS?

Va fi demis șefului SIS?

 Actualul director al SIS, Alexandr Esaulenco, ar urma să fie demis ín viitorul apropiat, după ce "cineva de departe" i-a cerut lui Igor Dodon să facă această mutare. Cei care i-ar fi cerut asta lui Dodon i-au impus şi un alt candidat, a declarat în această...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Ianuarie 2020, ora: 01:20

Arhiva Moldovei digitalizată, pentru perioada 1811 – 1936, poate fi găsită acum online

Arhiva Moldovei digitalizată, pentru perioada 1811 – 1936, poate fi găsită acum online

Toate cărţile de metrică (condici parohiale) din țara noastră pot fi găsite acum pe internet.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 27 Ianuarie 2020, ora: 15:54

De ce a fost exilat marele poet rus Puşkin la Chişinău şi cine l-a învăţat limba română

De ce a fost exilat marele poet rus Puşkin la Chişinău şi cine l-a învăţat limba română

La Chişinău există Casa-muzeu „Aleksandr Puşkin”, un monument de arhitectură şi istorie de însemnătate naţională.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 27 Ianuarie 2020, ora: 15:28

O nouă schemă? Președintele a propus Guvernului să scoată la privatizare compania „Metalferos”

O nouă schemă? Președintele a propus Guvernului să scoată la privatizare compania „Metalferos”

Monopolurile create de guvernele anterioare (sic!) în domeniile economic și social vor fi distruse. Despre aceasta a anunțat luni, 27 ianuarie, președintele țării, Igor Dodon. Subiectul a fost discutat, la sfârșitul săptămânii trecute, la întrevederea șefului...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)