Imigrația în SUA: Orașele-sanctuar din Texas intră sub incidența legii

publicat în Internațional pe 8 Mai 2017, 08:41

Guvernatorul statului Texas, republicanul Greg Abbott, a promulgat duminică o lege împotriva așa-numitelor orașe-sanctuar, care nu colaborează cu autoritățile împotriva imigranților ilegali, transmite Reuters. 

Noua lege, aprobată de legislativul statului, unde republicanii sunt majoritari, urmează să intre în vigoare la 1 septembrie. Polițiștii care nu o respectă pot fi demiși, amendați sau condamnați la închisoare până la un an. Potrivit prevederilor actului normativ, polițiștii pot cere informații privind statutul de imigrant chiar și de la persoanele reținute pentru contravenții minore, cum ar fi traversarea neregulamentară a străzii.

Guvernatorul nu a ținut seama de obiecțiunile șefilor polițiilor din marile orașe texane, care au cerut blocarea legii pe motiv că îngreunează lupta împotriva crimialității. Printre alții, comandanții de poliție din Houston și Dallas au semnat în aprilie un articol de opinie în acest sens în cotidianul Dallas Morning News, arătând că imigrația este responsabilitatea autorităților federale, iar resursele și așa reduse ale polițiilor locale ar fi suprasolicitate dacă polițiștii ar fi obligați să joace rolul de agenți ai serviciului de imigrație. Mai mult, au afirmat ei, măsura ar îndepărta de poliție comunitățile de imigranți, care nu ar mai sprijini investigarea infracțiunilor și prevenirea criminalității, și ar crea victime ascunse, care se tem să depună plângeri.

"Ca guvernator, prima mea prioritate este siguranța publică, iar această lege promovează acest obiectiv, îndepărtând infractorii de pe străzi", a declarat Abbott.

Unul din cei care au promovat actul normativ în legislativul statului, republicanul Charlie Green, susține că imigranții ilegali nu vor fi afectați dacă nu comit infracțiuni. El a afirmat că în Texas nu există orașe-sanctuar, iar legea ar împiedica apariția lor.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a stabilit printre priorități combaterea imigrației ilegale, reamintește Reuters. Statul Texas are cea mai lungă frontieră cu Mexicul și aproximativ 1,5 milioane de imigranți ilegali, ceea ce îl plasează în prim-planul controverselor pe această temă. Un judecător federal a blocat în februarie un ordin al președintelui care urmărea sistarea fondurilor federale pentru orașele-sanctuar.

sursa: agerpres.ro