Impactul crizelor din Orientul Mijlociu asupra R. Moldova

publicat în Editorial pe 2 Mai 2018, 09:54

Orientul Mijlociu este cea mai impredictibilă regiune pe termen scurt și mediu în momentul de față, fiind confluența intereselor marilor puteri, precum SUA, China, Rusia, Uniunea Europeană, dar și a unor actori regionali așa cum este cazul Iranului, Arabiei Saudite, Israelului, Turciei sau Egiptului.  

O multitudine de actori cu viziuni și strategii, de cele mai multe ori contradictorii, a creat totodată contextul care a condus către haosul actual, ceea ce a permis inclusiv ascensiunea celui mai mare grup terorist, autoproclamat drept Statul Islamic.

Fanatismul religios, terorismul sau dosarul nuclear sunt astfel doar câteva dintre principalele titluri prezente în mass-media internațională în ultimii ani, cu privire la Orientul Mijlociu. Dar, într-o lume a globalizării, în care statele sunt din ce în ce mai interconectate, aceste tipuri de riscuri și amenințări de securitate națională devin interconectate la rândul lor, transcendând granițele și regiunile, cu atât mai mult cu cât R. Moldova se află în zona extinsă a Mării Negre și implicit în proximitatea Orientului Mijlociu, motiv pentru care Chișinăul ar trebui să gândească o viziune coerentă privind atât politica sa la nivel extern, cât și intern. Dacă tensiunile vor continua să escaladeze, Orientul Mijlociu ar putea genera o serie de provocări care, cu siguranță, nu vor ocoli R. Moldova, iar situația poate fi cu atât mai periculoasă, cu cât capacitatea de reacție a statului va fi slăbită din cauza unor motive precum corupția, lipsa de strategie și cunoaștere, resursele financiare reduse etc.

Fără a intra într-o analiză profundă, putem identifica cu ușurință, cel puțin, două tipuri de posibile amenințări. Primele sunt cele care se înscriu în zona terorismului și a criminalității organizate. Cu o Ucraină slăbită la rândul ei de conflictul intern, R. Moldova ar putea fi privită ca o posibilă rută a grupărilor teroriste sau a rețelelor de trafic de droguri sau de migranți ilegali, care doresc să ajungă în Occident. Totodată, creșterea numărului de refugiați ar putea face ca Marea Neagră să devină o rută alternativă a Mării Mediterane, creându-se o posibilă presiune pentru statele aflate la granița Uniunii Europene.

O a doua categorie de amenințări sunt cele de ordin strategic, iar aici capacitatea de răspuns a Chișinăului este relativ redusă. Cea mai mare dispută între SUA și Rusia din Europa de Est vine după ce americanii au amplasat un scut anti-rachetă în România ca răspuns la posibila înarmare nucleară a Iranului. Așadar, posibilele escaladări ale tensiunilor dintre ruși și americani în Orientul Mijlociu, așa cum este cazul Siriei, spre exemplu, ar putea continua în zona extinsă a Mării Negre, iar R. Moldova se va putea trezi în epicentrul unui astfel de joc geopolitic.

Fără viziune, strategie și voință politică, R. Moldova ar putea fi pusă în fața unei noi realități privind securitatea națională, iar pentru toate acestea Chișinăul fie se poate aștepta ca aceste conflicte ale Orientului Mijlociu să nu se accelereze, fie poate începe să creeze politici cu scopul de a răspunde acestor scenarii.

În caz contrar, costurile ar putea fi enorme.