Astăzi 20 Iunie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la 19 Iunie 2018
Abonamente

Istorie 2 August 2013, ora 06:35    Din editia print

Războiul de Independență Implicarea armatei a 14-a a Federației Ruse în Războiul de Independență

Marime Font

a

 
 
 

(1991-1992)

Colapsul Uniunii Sovietice, dincolo de implozia imperiului comunist, a creat o serie de probleme tuturor statelor ex-sovietice, una dintre cele mai stringente devenind cea a existenţei, în teritoriul acestora, a unui contingent uriaş de forţe armate ale unei formaţiuni statale noi – căci succesorul URSS, Comunitatea Statelor Independente (constituită din Rusia, Belarus şi Ucraina) n-a încheiat niciun tratat referitor la aceste trupe care, timp mai bine de 50 de ani, erau întreţinute în întregime de populaţia noilor state independente. […]

Convingându-se, însă, de faptul că autorităţile moldovene sunt hotărâte să-şi făurească un viitor în afara fostului imperiu sovietic, conducerea de la Kremlin, sfidând „Declaraţia cu privire la suveranitate a RSS Moldova”, s-a implicat, masiv şi brutal, în afacerile interne ale statului, pentru a apărea, la scurt timp, în rol de „pacificator”. Şi, pentru a „oficializa”, cumva, păstrarea prezenţei militare ruse pe teritoriul Moldovei suverane, ideologii imperiului au elaborat „Tratatul cu privire la principiile relaţiilor interstatale dintre Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă şi Republica Sovietică Socialistă Moldova”. Semnat la Moscova, la 22 septembrie 1990, şi ratificat la 1 octombrie 1990, Tratatul, încheiat pe o perioadă de zece ani, prevedea apărarea suveranităţii părţilor semnatare, dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre ele, restabilirea drepturilor şi intereselor celor două state, în conformitate cu normele dreptului internaţional. […]



Istoria, însă, ne demonstrează că Tratatul în cauză contribuia în mod considerabil la menţinerea intereselor geopolitice ale Federaţiei Ruse în această zonă, fiind transformat, ulterior, într-un instrument de presiune politică permanentă a Moscovei asupra Chişinăului.

Această presiune s-a resimţit, pe parcurs, de mai multe ori, devenind mai „palpabilă” începând cu luna septembrie 1991, când, o dată cu participarea nemijlocită a militarilor Armatei a 14-a, în enclava separatistă nistreană au fost create şi înarmate o serie de formaţiuni militare şi paramilitare. Ofiţerii armatei ruseşti nu doar că au preluat conducerea acestora, dar au şi realizat pregătirea specială în centrele de instruire a militarilor. De menţionat este faptul că în ajunul războiului din Transnistria unele formaţiuni militare ale Armatei a 14-a treceau sub jurisdicţia republicii autoproclamate, cu tot efectivul şi echipamentul din dotare, fiind excluse din statele Armatei a 14-a, conform ordinului Ministrului Apărării al Federaţiei Ruse. […]

2700 de vagoane de arme şi muniţii, trecute sub comanda separatiştilor

A fost de ajuns ca generalul rus Stolearov, aflat într-o vizită la Tiraspol, în ziua de 21 martie 1992, să declare că „armata republicii nistrene reprezintă interesele geopolitice ale Rusiei în zonă” şi, practic, imediat, Divizia 59 din Tiraspol, împreună cu depozitul de armament 1411 din Colbasna, conţinând 2700 de vagoane de arme şi muniţii provenite din arsenalele trupelor fostei URSS retrase din Europa de Est, a trecut sub comanda separatiştilor.

Un caz aparte, în această privinţă, îl reprezintă pătrunderea, la 14 martie 1992, a câtorva membre ale Asociaţiei femeilor din Transnistria, în frunte cu Galina Andreeva, în cazărmile din Parcani unde erau dislocate trupele ruseşti, de unde „amazoanele au luat nestingherite 1.321 automate Kalaşnikov, 155 pistoale Makarov şi TT, 1.200 grenade F-1 şi RGD-5, 15 aruncătoare de grenade RPG-7 cu întregul echipament de luptă, 30 lansatoare de rachete sol-aer, 1,5 milioane de cartuşe”. […]

O altă modalitate de imixtiune a Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse, o constituie transferul, coordonarea şi susţinerea, sub diverse aspecte, a trupelor speciale ale KGB-ului rusesc care, după ce au înăbuşit mişcarea de eliberare naţională din Ţările Baltice, au fost angajate în aparatul enclavei separatiste nistrene. E vorba despre fostul colaborator al miliţiei letone Vadim Şevţov, care, schimbându-şi identitatea, sub numele de Vladimir Antiufeev, a fost numit în funcţia de ministru al securităţii al autoproclamatei republici nistrene, şi despre fostul colaborator al Ministerului de Interne al URSS în problemele coordonării activităţii trupelor din interior şi a miliţiei cu destinaţie specială în Ţările Baltice, Nicolai Matveev, care, având gradul special de general de miliţie, sub numele de Nicolai Goncearenco, a exercitat funcţia de prim-viceministru de interne al pretinsei republici.

Pentru a justifica, în anumită măsură, intervenţia trupelor ruse în conflict şi transferul de armament către separatişti, unii demnitari de la Moscova, utilizând pe larg propaganda, învinuiau România de furnizarea armamentului către autorităţile de la Chişinău, afirmând că cetăţeni români ar fi luptat pe fronturile din Transnistria alături de combatanţii moldoveni. […]

Astfel, conflictul nistrean, reprezentând o consecinţă directă a imploziei Uniunii Sovietice şi demonstrând intenţia demnitarilor imperiului rus de a nu pierde controlul asupra acestui cap de pod spre Balcani, de o importanţă geostrategică greu de subapreciat, a luat dimensiunile unei probleme internaţionale, periclitând suveranitatea şi independenţa noului stat R. Moldova, recunoscut de organisme internaţionale.

„Ocupanţii de ieri vor să-şi restabilească puterea asupra noastră, să ne pună din nou în genunchi”

La 19 mai 1992, încercând să explice „pericolul” la care, chipurile, sunt supuse familiile ofiţerilor Armatei a 14-a, trupe ale acesteia au părăsit garnizoana din Tiraspol, deplasându-se la peste 50 km şi implicându-se în conflictul armat în apropierea oraşului Dubăsari, în această zi, pe câmpul de luptă găsindu-se tancuri cu însemnele Federaţiei Ruse. Adresând preşedintelui Elţin şi Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse o telegramă de condamnare a agresiunii Armatei a 14-a şi cerând retragerea necondiţionată a acesteia din R. Moldova, preşedintele M. Snegur i-a informat pe şefii statelor membre ale CSI despre acest act de agresiune, menţionând că „intervenţia militară a Armatei a 14-a a Rusiei în zona conflictului zădărniceşte începutul realizării înţelegerilor convenite la 6 şi 17 aprilie a.c. (1992, n.n.), la Chişinău, în cadrul întâlnirilor celor patru miniştri de Externe – ai Moldovei, Rusiei, României şi Ucrainei – şi creează un pericol real de escaladare a confruntării militare pe continent”. În apelul către poporul Moldovei, din 20 mai, preşedintele Snegur menţiona: „La 19 mai, ora 18.00, Armata a 14-a a Rusiei a ieşit din cazărmi şi ocupă Transnistria”. […]

La 20 mai 1992, înştiinţat de faptul că din garnizoana oraşului Tiraspol sunt trimise spre Dubăsari 22 de tancuri, iar spre Dnestrovsk – cinci tancuri, separatiştilor fiindu-le predate de către regimentul 183 al diviziei 59 10 tancuri T64B, 11 maşini blindate, tehnica militară a două baterii şi mari cantităţi de muniţii, preşedintele M. Snegur, adresând un Apel către poporul Moldovei, declara: „A venit ceasul celor mai grele încercări pentru poporul nostru paşnic. Duşmanul a săvârşit împotriva Republicii Moldova o nouă agresiune. (…) În pericolul de moarte se află independenţa şi integritatea statului nostru. Ocupanţii de ieri vor să-şi restabilească puterea asupra noastră, să ne pună din nou în genunchi”. […]

Adresând, la 23.05.1992 un mesaj Secretarului General al ONU privind implicarea Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse în conflict, preşedintele Snegur venea către acesta cu rugămintea de a informa minuţios Consiliul de Securitate al ONU asupra situaţiei din republică, relatând că „în cazul în care Federaţia Rusă nu încetează imediat” agresiunea împotriva Moldovei, R. Moldova îşi rezervă dreptul de a sesiza oficial Consiliul de Securitate al ONU pentru a dezbate situaţia creată în urma acestei intervenţii militare străine”.

Examinând, în cadrul conferinţei pentru ajutorarea noilor state independente, din 24 mai 1992, la Lisabona, situaţia din Transnistria, miniştrii de Externe ai Republicii Moldova, Federaţiei Ruse, României şi Ucrainei, „profund îngrijoraţi de agravarea situaţiei şi relatând despre necesitatea preîntâmpinării escaladării conflictului pe teritoriul Moldovei”, au decis următoarele măsuri de urgenţă: respectarea strictă a încetării focului; întoarcerea tehnicii blindate în Armata a 14-a; întoarcerea tuturor formaţiunilor şi a tehnicii militare în locurile de dislocare permanentă; asigurarea securităţii Centralei electrice de la Dubăsari şi a altor obiective importante de asigurare a vieţii; continuarea desfăşurării activităţii misiunilor observatorilor militari în locurile de conflict. Comisia mixtă urma să pregătească, în regim de urgenţă, un raport despre următorii paşi în vederea reglementării diferendului.

În perioada 25-27.05.1992, la Chişinău a avut loc şedinţa extraordinară a Parlamentului R. Moldova consacrată situaţiei din republică, în legătură cu intervenţia armată străină, la care a fost reiterată propunerea de reglementare paşnică a conflictului. La deschiderea şedinţei, spicherul A. Moşanu a menţionat că în cadrul acesteia urmează să se identifice soluţii determinate de agresiunea armatei a 14-a împotriva Republicii Moldova, a cărei intervenţie „reprezintă principala cauză ce împiedică soluţionarea pe cale paşnică a problemei păstrării independenţei şi integrităţii teritoriale a Moldovei, întreaga răspundere pentru vărsarea de sânge” revenind „organizatorilor ei din afară şi lacheilor acestora de la Tiraspol”. […]

Implicarea în război, de partea rebelilor nistreni, a militarilor Armatei a 14-a, alături de multiple elemente criminale din Transnistria şi din întreaga Rusie, a fost speculată, de nenumărate ori, în discursurile impostorilor nistreni, care astfel au reuşit să-şi menţină poziţiile şi să se eschiveze de pedeapsa cuvenită.

Retragerea Armatei a 14-a de pe teritoriul Moldovei suverane nu s-a încheiat nici după semnarea armistiţiului din 21 iulie 1992. Astfel, Igor Smirnov, încă în 1994, la doi ani după încheierea războiului, a declarat că „Armata a 14-a se va retrage de la Tiraspol doar cu comandamentul şi cu steagul de luptă”, restul structurii urmând să se integreze în trupele armatei separatiste. Actualmente, trupele ruse dislocate în Transnistria, „continuă să rămână unul dintre cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova, constituind suportul politic, material şi moral al separatismului transnistrean, un factor de continuă presiune asupra Chişinăului”.

Eduard Boboc
Fragment din „Implicarea armatei a 14-a a Federației Ruse în războiul din Transnistria (1991-1992)”. Citiți integral pe ziarulnatiunea.ro. 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi



Opinii & Editoriale 19 Iunie 2018, de Răzvan Munteanu

Simona Halep, un model pentru românii de pretutindeni

Inițial, tentația redactării titlului ar fi făcut ca acesta să apară sub forma: Simona Halep, un model pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, însă nu ar fi fost suficient de relevant pentru mesajul acestui editorial, căci așa cum, probabil, e ușor de dedus, Halep este un model pentru...

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Iunie 2018, de Constantin Tănase

De câte ori ascult Imnul de Stat, mi se face rușine

(Cuvântarea președintelui N. Timofti pe care (nu) știm cine i-a interzis să o rostească la Televiziune. Am intrat în posesia textului alocuțiunii președintelui R. Moldova, N. Timofti, pe care urma să o rostească la televiziune săptămâna viitoare, între 29 aprilie și 2 mai)

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 18 Iunie 2018, de Moni Stănilă

Sport pentru trup sau sport pentru minte

Obișnuim să spunem că lectura este sportul minții. Din această sintagmă înțelegem că sportul e un lucru bun, sănătos, recomandabil. Care sunt însă părerile noastre despre sportul de performanță?

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 18 Iunie 2018, de George Simion

Cine nu are bătrâni să își cumpere

Mare panică, mare, pe scena politică din Republica Moldova. Nu cumva să se întâmple ceva și să se trezească peste noapte fără graniță la Prut.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Iunie 2018, de Moni Stănilă

Cum arătăm din afară

A trecut și duminica în care Chișinăul și-a susținut direcția aleasă deja de mulți ani. Evident că m-am bucurat. Atâta vreme cât rămânem în vest, mai sunt speranțe. Când și Chișinăul, în care locuiește o treime din populația țării, va ceda propagandei...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Iunie 2018, de Constantin Tănase

Ce fel de școală vor rușii din Moldova

În contextul ultimelor evoluții politice de la Moscova minoritatea rusă din Moldova devine tot mai agresivă, având, de altfel, toate șansele să redevină ceea ce a fost: un frate mai mare, arogant și privilegiat, o castă elitară cu apucături șovine, neintegrată cultural și lingvistic în...

() Citeşte tot articolul

Editorial 12 Iunie 2018, de Moni Stănilă

Locul nostru în biserică

În continuarea (la fel de concentrată) a ceea ce spuneam săptămâna trecută, trebuie să analizăm seriozitatea noastră față de Biserică. Cuvântul biserică vine de la basilia, care în greacă înseamnă împărăție. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Iunie 2018, de Răzvan Munteanu

Alegerile de la Chișinău și statul captiv

Am citit câteva articole scrise în presa moldovenească, în care se vehicula ideea că victoria lui Andrei Năstase la alegerile pentru Primăria Chișinăului este o dovadă certă a faptului că R. Moldova nu este un stat captiv. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Iunie 2018, de Dan Nicu

Socialiștii au pierdut încă o dată Capitala

La prima vedere, ceea ce s-a întâmplat duminică, 3 iunie, la Chişinău, pare a fi o victorie a forţelor proeuropene în faţa celor proruse.  

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 7 Iunie 2018, de Moni Stănilă

Un bun creștin

De-a lungul anilor am scris despre dogme, morală, spiritualitate, patristică, evanghelii, liturgică - despre câte ar trebui, în primul rând, să cunoască un creștin. Aproape că am putea spune că am făcut rezumate ale anilor de studiu în facultate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 6 Iunie 2018, de Dan Nicu

Războiul ruso-ucrainean al atentatelor

De peste patru ani, Ucraina se confruntă cu agresiunea militară a Rusiei în regiunile din estul ţării, după ce trupele ruse au ocupat peninsula Crimeea.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 5 Iunie 2018, de Răzvan Munteanu

Ce au pierdut tinerii din R. Moldova?

Am trecut de suficient de multe ori Prutul, pentru a înțelege, chiar dacă poate nu exhaustiv, starea de spirit a tinerilor din R. Moldova.

() Citeşte tot articolul