Actualitate

Implicarea ONG-urilor în activitatea politică ar putea fi reglementată după o nouă lege

Unele din prevederile introduse de Ministerul Justiției urmăresc scopul de a reglementa implicația ONG-urilor în activitatea politică prin mecanismele similare ce guvernează ordinea de finanțare a campaniilor electorale, a partidelor politice, societăților politice sau a altor actori ai vieții politice, deja existente în Republica Moldova.

“Astăzi, aceste instrumente interzic tuturor organizațiilor și persoanelor fizice, chiar dacă sunt ONG-uri, să desfășoare activități politice din contul finanțărilor externe, regulă care pe alocuri nu a fost luată în calcul de mai multe asociații obștești.

Propunerea Ministerului Justiției este de a veni cu mecanisme mai clare pentru a fortifica și a nu lăsa loc de interpretări în exercițiul liber de activități de advocacy, expertiză, politici publice, dar și activități de promovare a obiectivelor statutare principale a ONG-urilor. Totodată, cei care vor să desfășoare activități politice, trebuie să facă acest lucru liber, în mod transparent și deschis cu respectarea regulilor de finanțare a activităților electorale sau politice”, a scris Cebotari.

Ministrul a precizat că oricare prevederi de acest fel trebuie să fie clar formulate, să corespundă întru totul standardelor Consiliului Europei, a recomandărilor Comisiei de la Veneția dar și să nu fie în conflict cu practicile CtEDO în materie de libertatea asocierilor.

Proiectul urmează a fi definitivat după ce va fi discutat într-un mod transparent și dezbătut public.

Ceborati a solicitat implicarea ONG-urilor interesate pentru a veni cu expertiză în scopul îmbunătățirii proiectului.

Sursa: Timpul.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *