Ultima oră

Important Forum investiţional moldo-chinez, organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri

”Forumul pe care AOAM îl organizează pe 14 noiembrie ilustrează interesul pe care China îl are faţă de ţara noastră şi faţă de sud-estul Europei, într-un sens regional. Pentru noi va fi o ocazie să promovăm oportunităţile de afaceri din Republica Moldova, dar şi pentru a crea legături între companii din Moldova şi China, în vederea demarării unor afaceri comune”, a declarat într-un interviu pentru Infotag preşedintele AOAM Cristina Balan.

Ea a arătat că în prezent China a efectuat investiţii importante în Ucraina şi România iar în Republica Moldova mai există potenţial în acest sens. ”În Ucraina, autorităţile chineze au planuri serioase de a face producţie agricolă pe o suprafaţă totală de 100.000 de hectare cu export ulterior în China. În România, afacerile derulate de firmele chineze sunt deja la nivelul a 400 de milioane de dolari. Este deci momentul ca relaţiile politice moldo–chineze, care sunt foarte bune, să determine o sporire consistentă a relaţiilor economice dintre ţările noastre. Oaspeţii noştri chinezi vor primi informaţii despre mediul de afaceri din Republica Moldova şi despre posibilităţile de investiţii existente în diverse sectoare – de exemplu în domeniul energetic, tehnologiilor informationale, agricultură, infrastructură, etc”.

În acelaşi timp, stabilirea unui nou regim de relaţii comerciale cu UE va face Republica Moldova mai atractivă, a accentuat Cristina Balan. ”Vom sublinia faptul că apropierea Moldovei de Europa face şi mai interesantă ţara noastră pentru investiţiile chineze”.
Republica Moldova nu poate fi ea însăşi o mare piaţă de desfacere, însă constituie o locaţie excelentă pentru companiile chineze care vor să se extindă atât în spațiul Uniunii Europene, cât şi în spaţiul CSI, a adăugat Balan.

Ea a menţionat că forumul investiţional moldo-chinez va fi de o importanţă semnificativă şi pentru oamenii de afaceri din ţara noastră. ”Dorim ca reuniunea de joi să ofere şi firmelor de la noi şansa de a explora posibilităţile de export pe piaţa chineză. Vorbim de o piaţă imensă, de 1,3 miliarde de consumatori, care au o putere de cumpărare în creştere şi care sunt din ce în ce mai deschişi către exterior. Ne uităm pe cifrele statistice şi vedem că exporturile moldoveneşti către China deja cresc, an de an. Forumul Investiţional Moldo–Chinez va constitui o bună ocazie de a stabili contacte în special pentru firmele autohtone din industria agro-alimentară, fiindcă Moldova începe deja să-şi facă un nume pe piaţa chineză prin exporturile de vinuri, sucuri sau conserve de legume şi fructe. Este o ocazie ce nu trebuie ratată de oamenii de afaceri de la noi, iar AOAM îşi doreşte ca numărul firmelor moldoveneşti care exportă în China să crească în continuare”, a declarat Cristina Balan.
La Forum vor participa şi membri importanţi ai guvernului, începînd cu prim-ministrul Iurie Leancă, dar şi miniştri Vasile Bumacov, Pavel Filip şi Vasile Botnari. În cadrul forumului va avea o intervenţie şi vicepreşedintele Parlamentului, Andrian Candu, cel care a condus delegaţia din Republica Moldova ce a vizitat China în vară. La nivel oficial, din partea Chinei a fost invitat şi a confirmat participarea domnul Jiang Zengwei, viceministrul Comerţului din China şi co-preşedinte al Comisiei mixte Moldo–Chineze pentru Cooperare Economică. Vor fi prezenţi şi reprezentanţii unor mari companii chineze, foarte importante, precum Huawei, AVIC, Sinohydro sau China Machinery Engineering Corporation.
În cadrul Forumului, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova îşi propune să semneze un acord de colaborare cu Asociaţia Chineză–Europeană pentru Cooperare Tehnică şi Economică. Aceasta e singura organizaţie non-guvernamentală desemnată de Guvernul Chinei pentru promovarea intereselor de afaceri chineze pe continentul european. ”Stabilim astfel o legătură instituţională la nivelul mediilor de afaceri din ţările noastre şi vom fructifica în mod constant această legătură în următorii ani. Acest acord este un pas foarte util înaintea anunţării oricăror investiţii chineze în Moldova”, a declarat Cristina Balan.

Sursa: Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *