Actualitate

Impotriva mea sunt Morei, Mejinschi si Gurbulea

Scria din puscarie Sergiu Edu, in una din ultimele sale scrisori

„Te rog pe tine sa te ocupi de cazul meu. Vreau sa te anunt ca impotriva mea sunt Morei, Mejinschi si Gurbulea, care il influenteaza pe Muruianu. Eu nici nu-mi imaginez cum ai putea sa ma ajuti”. Este una dintre ultimele scrisori ale regretatului om de afaceri Sergiu Edu, trimisa din inchisoare unui prieten.

Ieri, Anatol Caslaru, directorul general al SA „Carmez”, explica in TIMPUL modul in care se organizeaza atacurile de tip raider: se aresteaza directorul, apoi raiderii convoaca adunari generale ilegale, aleg alta conducere si isi insusesc toate bunurile intreprinderii. Pe aceeasi cale s-a mers si in cazul lui Sergiu Edu, numai ca atunci urmarile au fost mai dramatice. Contra lui Edu, care era mult mai instarit, s-au folosit toate mijloacele de presiune, pana la extenuarea psihica. Asta ne-o marturisesc si rudele sale, care afirma ca, timp de mai multi ani, Edu spunea ca trebuie sa-i dea sume uriase de valuta lui Ion Morei, seful Consiliului Suprem de Securitate. „Dupa ce a fost maltratat cu bestialitate si a iesit neom din puscarie, inainte de a fi inchis iarasi, Sergiu zicea ca l-a rugat pe Morei sa-l ajute, dar acela i-a raspuns: „Comanda-i de sus si nu pot hotari nimic”, afirma Simion Edu, tatal regretatului.

Ca si in cazul Caslaru, Edu a fost acuzat ca a incercat sa-si insuseasca abuziv un pachet de actiuni ale intreprinderii „Nord-Mobila”. „In dosar, e vorba doar de relatii civile si Edu nu putea fi tras la raspundere penala”, sustine avocatul Ion Cerga. Totusi, la 23 ianuarie 2008, el a fost condamnat la 12 ani si incasare in beneficiul intreprinderii a daunei materiale in suma de 4,5 milioane de lei. La 18 aprilie 2008, Edu s-a aruncat de la etajul trei al Judecatoriei Rascani. Ultimele sale cuvinte, rostite pe targa, la Urgenta, inainte de a deceda, au fost un strigat catre jurnalisti: „Nu-i dreptate deloc! Nu-i judecata!”.

Rugat sa comenteze scrisoarea de mai sus, V. Gurbulea ne-a spus: „Ion Muruianu nu-i persoana care poate fi influentata de procurorul general. Niciodata n-am intervenit in mod privat vizavi de acest caz”. Din pacate, Morei si Muruianu (presedintele Curtii Supreme de Justitie) au fost ieri de negasit. Mentionam ca, la 22 iunie, Plenul CSJ a respins, printr-o decizie irevocabila semnata de Muruianu, toate recursurile avocatilor lui Edu. Astfel, ne mai asteapta un dosar la CEDO.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *