În amintirea celor „două inimi darnice”…

publicat în Muzică pe 2 Noiembrie 2011, 05:04

Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au fost comemoraţi la Cluj şi Coşereni

Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti (OSB Bucureşti) s-a deplasat, duminică, la Coşereni, locul tragicului accident. La comemorare au participat aproximativ 120 de elevi şi studenţi, dar şi locuitori ai satului Coşereni. A fost prezent şi Excelenţa Sa, Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, domnul Iurie Reniţă, alături de alţi reprezentanţi ai corpului diplomatic. În cadrul acţiunii, tinerii basarabeni au depus flori şi au aprins câte o lumânare la monumentul închinat lui Ion şi Doinei Aldea-Teodorovici. Tot aici, a fost oficiată şi o slujbă de pomenire.

O manifestare de comemorare a avut loc şi la Cluj. Organizată de Grupul de Iniţiativă Basarabeană (GIB-Cluj), la ora 19.00, în memoria celor doi „furaţi de toamnă”, participanţii la eveniment au lansat 19 lampioane zburătoare şi au păstrat un moment de reculegere. Locul ales a fost Podul „Elisabeta” din Cluj-Napoca, iluminat peste Someş din zona Operei Maghiare.

Potrivit Cristinei Răilean, secretar general GIB-Cluj, la eveniment au fost prezenţi membrii Grupului de Iniţiativă Basarabeană, dar şi clujenii cu gând bun pentru cei doi mari dispăruţi - peste 80 de participanţi, Doina şi Ion fiind mereu acei oameni deosebiţi care i-au încântat şi care încă ne mai încântă, chiar dacă sunt deja 19 ani de la funeraliile lor.

„Mai mult decât atât, am considerat că o seară de cântec dedicată artiştilor este ceea ce ne dorim, pentru a păstra vie amintirea celor „două inimi darnice”, după cum avea să afirme Dumitru Matcovschi despre Doina şi Ion. După ora 20.00, aici a avut loc o seară specială de cântec.

Pe 13 şi 14 noiembrie, în incinta Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău se va desfăşura cea de-a IX-a ediţie a Festivalului „Două inimi gemene. In memoriam Doina şi Ion Aldea-Teodorovici”. El se va încheia pe 15 noiembrie, la Palatul Naţional cu Gala laureaţilor. La ediţia din anul curent participă 21 de concurenţi la secţiunea interpretare (maturi) şi alţi 23 - copii, precum şi şapte - la secţiunea compoziţie.