Ceea ce vreau să evoc acum sunt evenimentele din aprilie 2009.
La patru ani distanță, parcă nu s-a schimbat nimic. Încă nu știm cine sunt cei care au fost responsabili de moartea unor tineri, știm doar numele victimelor și parcă și pe astea le-am uitat sau vrem să le minimalizăm. Comuniștii, după ce aliații au dat cu… lingura în fasole, par din nou încrezători și luminoși.
Când Dumitru Crudu lansase romanul Oameni din Chișinău, la Cenaclul „Republica”, îmi amintesc că venise un domn mai în vârstă pe care nu îl cunoștea nimeni. Era tatăl lui Valeriu Boboc. Și chiar dacă omul a spus cine este, s-a găsit un actoraș care să le plângă de milă jandarmilor, în fața acelui tată și să condamne revolta tinerilor din aprilie 2009.
Atitudinea noastră a fost una tipic moldovenească. Fiindcă poporul acesta e învățat să suporte multe și să aibă reacții întârziate. După decenii în care moldovenii nu au avut dreptul la cuvânt, e firesc să nu reacționeze imediat. Așa și în acea seară. I-am tăiat „elanul” tânărului actor și ne-a fost o sfântă rușine tuturor față de tatăl lui Valeriu Boboc, dar atât. Dacă situația asta s-ar fi petrecut într-o țară ca Rusia, cred că nici Armata Roșie nu îl mai scăpa pe actor din mâinile cenacliștilor. Noi am plecat capul. Ne-a fost rușine. De nesimțirea lui. Și totodată am fost contrariați de atitudinea lui, fiindcă mulți dintre cei care erau prezenți acolo au fost prezenți și în PMAN cu patru ani în urmă.
Acum am de multe ori senzația că aceeași rușine îi încearcă și pe cei responsabili de bătăile aplicate tinerilor în 2009. Fiindcă avem parte de aceeași tăcere. Parcă alții de peste mări și țări ne-au bătut copiii și ne-au violat fetele. Nu noi, nu cei care stau astăzi în funcții de conducere sau chiar în parlament. Parcă discursul amenințător al doamnei Zinaida Greceanîi nu a existat. O vedem și acum în același parlament. Și nici măcar nu mai e comunistă. Nimeni nu pare să își aducă aminte cum îi îndemna pe părinți să își țină copiii în casă ca să nu devină victime în aprilie.
Și atunci de ce ne-am mirat toți de evenimentele din Pădurea Domnească? Nu știu cum a respirat până la noi despre moartea lui Paciu, însă dacă ne gândim comparativ și momentul aprilie 2009 a fost o vânătoare. Ca și acum, noi nu știm decât numele victimelor. Diferența majoră e că acum patru ani nu a invocat nimeni un accident, un tragic și nefericit accident. Măcar atâta știm astăzi: cine a fost vânatul. Fiindcă tinerii de atunci au fost ochiți de la bun început. Au fost vânați și nu într-o pădure, ci în capitala țării sub ochii tuturor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
