în atenția Procuraturii Generale: omuleții verzi ai lui Dodon pregătesc o lovitură de stat?

publicat în Actualitate pe 11 Februarie 2019, 22:10

Un grup de 200 de militari și veterani ai forțelor armate din R. Moldova, care se declară loiali președintelui Igor Dodon, susțin că sunt gata, cu arma în mâini, să iasă în stradă, dacă socialiștii vor fi împiedicați să câștige alegerile parlamentare. Informația respectivă a apărut pe un portal al separatiștilor din Donbas.

„Nu râdeți, situația din țară mai mult decât gravă. Este posibil ca, în două săptămâni, actuala conducere a republicii să falsifice rezultatele alegerilor și astfel va fi creat un nou Guvern de coaliție. Se vor uni deputații lui Plahotniuc și Sandu, iar socialiștii, în cazul în care vor întreprinde unele acțiuni, atunci vor fi arestați”, ar fi declarat pentru portalul rusvesna.su o persoană care s-a prezentat a fi ofițer al Brigăzii de infanterie din Bălți.

Acesta ar mai fi spus pentru portalul respectiv că cei circa 200 de actuali și foști militari au format Uniunea „Salvați Moldova” și sunt gata cu arma în mâini să „nu admită falsificarea rezultatelor alegerilor”.

De asemenea, acesta ar fi spus reporterului de la rusvesna.su că armata nu trece de partea lui Dodon, ci de partea cetățenilor. „Totuși, lui Dodon nu i-ar strica să-și formeze propria mică armată”, a adăugat presupusul ofițer al Armatei Naționale.

Continuarea AICI.

Sursa: ziarulnational.md