Astăzi 16 Noiembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la 15 Noiembrie 2018
Abonamente

Actualitate 8 August 2018, ora 18:22

În capitală va fi instituit Serviciul de Asistență Stradală. Ce prevede acesta

Marime Font

În municipiul Chișinău, va fi instituit Serviciul de Asistență Stradală. Acesta va funcționa în subordinea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului și va contribui la consolidarea sistemului de protecție a copiilor, în special a celor care vagabondează, cerșesc, consumă substanțe toxice sau narcotice. Noul serviciu va funcționa între orele 08.00 – 24.00, scrie IPN.

Primăria municipiului Chișinău informează că în cadrul noii structuri vor activa psihopedagogi, psihologi, asistenți sociali, voluntari etc. Serviciul va fi finanțat din sursele bugetului municipal Chișinău, precum și din mijloace proprii (donații, granturi, sponsorizări). Serviciul va decide plasamentul de urgență sau planificat al beneficiarilor, școlarizarea lor și va comunica cazurile identificate către autoritățile tutelare.

Noua structură va stabili un parteneriat cu instituțiile medicale pentru efectuarea investigațiilor primare beneficiarilor, consultarea medicilor de familie și de profil. Copiii în privința cărora se vor stabili probleme grave de sănătate vor fi transportați la Spitalul clinic municipal de copii „Valentin Ignatenco”.


Pe parcursul anului 2017, au fost identificați 94 de copii aflați în situații de risc în stradă, dintre care 95 la sută fost plasați în centrele de plasament de mai multe ori.

Regulamentul de organizare și funcționare a Serviciului Asistență Stradală a fost aprobat de Consiliul municipal Chișinău la ultima ședință.

Sursa: ipn.md

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 18:15

O nouă premieră la Universitatea Tehnică din Moldova. În campusul universității a fost deschisă o sală de sport modernă, dotată cu sprijinul Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss". Studenții sunt impresionați de condițiile create și echipamentele performante, pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 16:49

Proiectul Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost votat astăzi de Parlament, în prima lectură. Noua lege reglementează structura sistemului de salarizare, drepturile salariale și modalitatea de stabilire a salariului, iar angajații vor fi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 14:03

Guvernul condus de Pavel Filip s-a deplasat astăzi la Drochia, acolo unde se desfăşoară o şedinţă comună cu autorităţile locale. Descinderea în nordul ţării face parte din strategia de comunicare a Executivului cu exponenţii administraţiilor publice, dar şi cu oamenii simpli.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 14:01

Liderii PAS şi PPDA au fost folosiţi de serviciile secrete ruse, într-un război ascuns împotriva Republicii Moldova. De această părere este jurnalistul român Victor Nichituş, într-un articol publicat pe platforma Vox publika. Autorul face trimitere la legăturile...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 14:01

PDM este printre cele mai importante formațiuni politice care îi fac pe oameni să se simtă mândri că sunt moldoveni. Datele ultimului sondaj realizat de IMAS arată că Partidul Democrat este al doilea în listă, după PSRM. Astfel pentru PSRM optează 18 la sută din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 10:07

Patru bărbați, cu vârsta cuprinsă între 30 și 48 de ani, au fost reținuți în cadrul cauzei penale privind circulația ilegală de droguri, gestionată de către procurorii Procuraturi pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în comun cu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 09:57

Ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova va avea loc la 22 noiembrie la București, a declarat astăzi, în debutul ședinței Guvernului, premierul Pavel Filip.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 09:52

Guvernul Marii Britanii a aprobat, miercuri, acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a anunțat premierul Theresa May.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 09:45

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu s-a adresat ucrainenilor cu ocazia comemorării Holodomorului și le-a spus de ce a decis să acorde autocefalie Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Declarația lui Bartolomeu a fost publicată pe site-ul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei din SUA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 09:32

„Politica externă a Rusiei este alcătuită dintr-un amestec bizar de tradiții ale birocrației corupte și ale lumii interlope. Europenii încearcă să-și bazeze acțiunile pe cu totul alte idei despre realitate, de aceea, aceleași lucruri pentru Kremlin și Europa au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 09:29

Activitatea pe care a desfășurat-o Partidul Democrat prin decidenții din Guvern și Parlament, nu putea să nu aducă rezultate. PDM a înregistrat o creștere în sondaje pentru că în ultimul an s-a axat pe acțiuni, iar răspunsurile celor care au participat la sondaj au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 09:17

Editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, spune că nu e mirat de preferințele alegătorilor, reliefate în sondajul prezentat ieri de Compania IMAS. Mai mult, analistul susține că ar fi explicabil de ce crește în preferințe Partidul Democrat (PD) și descresc Partidul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 08:31

Comitetul de Stat pentru Venituri din Armenia a efectuat un control la ”Gazprom Armenia”, filiala conercnului rus in aceasta tara cauzaziana, unde a descoperit mai multe încălcări și cazuri de evaziune fiscală la scara mare, potrivit RBC.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 08:30

Republica Moldova și România au inițiat negocierile pentru semnarea unui acord interguvernamental care prevede că cetățenii din ambele state vor putea vorbi la telefon fără a achita tarifele de roaming, transmite IPN cu referire la un proiect aprobat în ședința Guvernului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 08:26

Avertismentul meteorologilor: vremea se va răci în următoarele zile în spațiul românesc (INFOGRAFIC)

Vremea se răcește începând de joi până duminică, avertizează meteorologii. Temperaturile vor fi mai mici cu aproape opt grade față de cele normale pentru această perioadă. În majoritatea regiunilor va ploua, așa cum arată prognoza pe următoarele zile.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 08:19

Fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, salută ajungerea la un consens privind Brexitul, precizând că acordul înseamnă "garanţii ferme pentru românii din Marea Britanie". 

( ) Citeşte tot articolul

Frumusețe 15 Noiembrie 2018, ora: 00:02

Cercetătorii italieni au ajuns la concluzia că dacă adaugi zahăr în şampon, o serie de afecţiuni ale scalpului vor dispărea. 

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 15 Noiembrie 2018, ora: 00:02

Grâul a devenit unul dintre cele mai controversate alimente de pe planetă din cauza faptului că are în componenţa sa gluten – o proteină care, susţin unii, cauzează o mulţime de afecţiuni, de la obezitate la depresie. Catherine Price a investigat ce efecte are glutenul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 21:01

Președintele Comisiei parlamentare de anchetă, care investighează prezumata imixtiune a Fundației Open Dialog în politica moldovenească, Igor Vremea, a făcut astăzi publice întrebările la care urmau să răspundă lidera PAS, Maia Sandu, dar și liderul PPDA, Andrei Năstase,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 19:20

Guvernul a adoptat astăzi hotărârea, potrivit căreia, din data de 1 ianuarie 2019, bătrânii care au o pensie mai mică decât minimul de existență, adică 1.589 de lei, vor primi pensii majorate cu 10 la sută. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 17:36

Preşedinta UNJR Dana Gîrbovan: Rezolutia Parlamentului European impotriva Romaniei, sub pretextul ca apara statul de drept, desconsidera insasi valorile cuprinse in conventiile si tratatele invocate in preambul, valori pe care s-a fondat Uniunea Europeana.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 17:35

Guvernul a aprobat astăzi regulamentul privind funcționarea căminelor studențești. Documentul prevede îmbunătățirea condițiilor de trai în căminele studențești, precum și condiții facilitate de acces pentru persoanele cu nevoi speciale. 

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)