Astăzi 13 Iulie 2020, Luni - Ultima actualizare la ora 19:55
Abonamente

Actualitate 29 Aprilie 2020, ora 15:26

29 aprilie în istorieÎn Chișinău este inaugurat monumentul lui Ştefan cel Mare cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România

Marime Font

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. 

Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului este unul din principalele simboluri ale Independenței Republicii Moldova. Inaugurat acum 90 de ani, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România, astăzi, monumentul marelui domnitor este locul unde la cele mai importante evenimente depun flori și se închină atât oficialii, inclusiv străini, cât și cetățenii de rând. Lângă monumentul domnitorului s-au adunat mulțimile la marile adunări naționale care au culminat cu ieșirea Republicii Moldova din URSS.

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a avut însă o soartă la fel de zbuciumată ca și locuitorii acestei bucăți de pământ – a fost evacuat de două ori de la Chișinău, alături de sute de mii de moldoveni care s-au retras de frica sovieticilor, apoi a fost adus înapoi, dar a stat aproape jumătate de secol în umbra celui care la acea vreme era considerat marele eliberator – Lenin. Chiar și atunci, nu a fost uitat, iar unii din cei care au încercat să-i redea valoarea, au ajuns și la închisoare.

Loading...


Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Acesta reprezintă una din cele mai importante opere ale reputatului sculptor basarabean din perioada interbelică, Alexandru Plămădeală. Inițial, s-a dorit ridicarea unui monument dedicat Unirii, dar până la urmă o comisie condusă de Pantelimon Halippa a decis că Basarabia avea nevoie de un simbol și Ștefan cel Mare. Era un ideal pentru basarabeni, povestește scriitorul și publicistul, Iurie Colesnic. Sculptorul Alexandru Plămădeală a fost desemnat să facă macheta, iar statuia pe care o avem astăzi în centrul Chișinăului este a treia variantă propusă de artist.

Însă monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt nu a stat prea mult timp în centrul Chișinăului, deoarece în iunie 1940, odată cu anexarea Basarabiei la fosta URSS, acesta a fost evacuat odată cu armata română și cu peste 200 de mii de basarabeni care au trecut Prutul. Până în 1942 a stat la Vaslui, după care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost readus la Chișinău. La 25 august 1942 a fost postat în fața Arcului de Triumf, iar peste exact doi ani a fost evacuat la Craiova, înainte ca armata sovietică să intre din nou în Chișinău.

Însă, o comisie formată din reprezentanți deja ai Moldovei sovietice, care se ocupa de recuperarea valorilor culturale, a decis readucerea, în anul 1945, a monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt la Chișinău. Acest lucru a fost posibil în mare parte datorită intervenției sculptoriței Claudia Cobizev, o discipolă a lui Alexandru Plămădeală. De data aceasta, a fost instalat în adâncul grădinii publice din Chișinău, pe atunci parcul Pușkin, iar o parte din însemnele sale au fost schimbate și denaturate. Acest fapt nu a redus, însă, din importanța și simbolismul monumentului lui Ștefan cel Mare, susține Iurie Colesnic.

„S-au făcut încercări de a denatura monumentul, de a-i tăia crucea, alte mizerii, a fost amplasat cu 17 metri mai în fundul Grădinii Publice, dar aceste detalii au îmbogățit biografia monumentului și-l fac și mai interesant, și mai apreciat de contemporanii noștri”.

În perioada sovietică, monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost delăsat, în schimb, în centrul Chișinăului, a fost instalat monumentul lui Vladimir Lenin. Mai mult, în anul 1964 a existat o tentativă de a-l muta statuia marelui domnitor din centrul Chișinăului, sau chiar de a o evacua din oraș, la Vadul lui Vodă. Atunci, un grup de studenți, la inițiativa lui Mihai Moroșanu, au colectat aproximativ 3.000 de semnături împotriva intenției de strămutare a monumentului. Până la urmă, autoritățile au renunțat la idee, în schimb, Mihai Moroșanu a făcut trei ani de închisoare, a povestit disidentul într-un interviu pentru Radio Chișinău. El își amintește cum un grup de studenți a îndrăznit la o sărbătoare sovietică să depună flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt .

„Erau aniversați 40 de ani de la constituirea așa-numitei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, la 12 octombrie 1964. Atunci ne-am înțeles cu studenții să depunem flori și la monumentul lui Ștefan cel Mare, la Lenin au să fie atâtea flori că au să cadă și pe jos. Așa și ne-am înțeles. Câte 3-4 studenți de la fiecare instituție superioară ne-am întâlnit în fața cinematografului Patria și am mers către monumentul lui Ștefan cel Mare. Acolo, doi milițieni ne-au întrebat în rusă ce dorim să facem. Noi le-am spus că să depunem flori, dar ei ne-au interzis. Vreo 3 studenți au mers atunci și au depus la monumentul lui Lenin, dar ceilalți vreo 15 am depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.”

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a revenit pe locul unde a fost amplasat inițial, pe un postament reconstruit conform variantei originale, datorită primarului Nicolae Costin și ministrului Culturii și Cultelor, Ion Ungureanu. După o muncă enormă și contra cronometru, lucrându-se zi și noapte la restaurarea acestuia, monumentul a fost dezvelit la 31 august 1990, atunci când s-a marcat un an de la proclamarea Limbii Române ca limbă de stat, a povestit într-un interviu pentru Radio Chișinău, regretatul Ion Ungureanu, ministru al Culturii și Cultelor în acea perioadă. A fost un moment de un simbolism deosebit, își amintea Ion Ungureanu.

„A fost o acțiune nemaipomenit de frumoasă din toate punctele de vedere. Era pentru prima dată după ce ne-am declarat suveranitatea când ne-am simțit stăpâni pe pământul acesta, pe moșia lui Ștefan. S-au adunat toate energiile pozitive atunci. Nu mai vorbesc de frumusețea acestui spectacol, pentru că în momentul în care a fost dezvelit monumentul refăcut, nou, strălucitor, toate clopotele din bisericile Basarabiei au început să tragă. Și în toată Basarabi, în toate satele, în toate localitățile unde existau clopotnițe se trăgea din acest clopot al Renașterii Naționale”.

Peste aproape un an, în vara anului 1991, cu puțin timp înainte de Marea Adunare Națională la care a fost proclamată Independența Republicii Moldova, din centrul Chișinăului, din fața sediului de acum al Guvernului a fost evacuat monumentul lui Lenin, în urma unui plan amplu, pus la punct la fel de primarul de atunci al orașului, Nicolae Costin.

 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 13 Iulie 2020, ora: 19:55

VIDEO / UN PRIMAR SOCIALIST SE DECLARĂ ROMÂN

VIDEO / UN PRIMAR SOCIALIST SE DECLARĂ ROMÂN Din editia print

Primar „socialist”: Suntem un grai, o națiune, suntem români!

( ) Citeşte tot articolul

Politică 13 Iulie 2020, ora: 19:40

VIDEO Igor Dodon a trădat interesele Republicii Moldova - colaborează cu separatiștii și Rusia

Igor Dodon a trădat interesele Republicii Moldova - colaborează cu separatiștii și Rusia

Igor Dodon trădează interesele R. Moldova în interese personale.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 13 Iulie 2020, ora: 13:42

ULTIMA ORĂ / Elevii revin la ore din 1 septembrie. Ministerul propune șapte soluții

ULTIMA ORĂ / Elevii revin la ore din 1 septembrie. Ministerul propune șapte soluții Foto: simbol

Conform ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, de la 1 septembrie, elevii vor reveni în clase, iar ministerul face tot posibilul pentru ca procesul educațional să fie reluat fără a expune elevii riscului de a fi infectați cu COVID-19.

( ) Citeşte tot articolul

Externe 13 Iulie 2020, ora: 12:55

Nepotul lui Elvis Presley a murit. Prima ipoteză: sinucidere

Nepotul lui Elvis Presley a murit. Prima ipoteză: sinucidere

 Nepotul lui Elvis Presley, Benjamin Keough, a murit în Calabasas, California în ceea ce aparant pare a fi o sinucidere. 

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 13 Iulie 2020, ora: 11:49

Frontierele române și Marile Puteri. „România avea nevoie de calea ferată pentru a fi capabilă să participe la acțiunile anti-bolșevice”

Frontierele române și Marile Puteri. „România avea nevoie de calea ferată pentru a fi capabilă să participe la acțiunile anti-bolșevice”

 Când s-a reunit pentru prima dată Comisia pentru Studiul Chestiunilor Teritoriale Referitoare la România, Marile Puteri aveau făcute din timp planuri în ceea ce privea trasarea unor noi frontiere în Europa, bineînțeles și pentru România.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 13 Iulie 2020, ora: 11:43

Accident ȘOCANT la Sîngerei. Un adolescent a lovit cu motocicleta o fetiță de 6 ani

Accident ȘOCANT la Sîngerei. Un adolescent a lovit cu motocicleta o fetiță de 6 ani

O fetiță a ajuns la sptial, după ce a fost lovită de motocicletă condusă de un adolescent. Accidentul a avut loc în seara zilei de duminică, 12 iulie, în jurul orei 20:40, în localitatea Răzăleni, din raionul Sîngerei.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 13 Iulie 2020, ora: 11:39

Vrăjitoarele, cum erau pedepsite în timpul Inchiziției Spaniole

Vrăjitoarele, cum erau pedepsite în timpul Inchiziției Spaniole

„Deși magia și vrăjitoria au facut obiectul unor magistrale studii referitoare la societățile arhaice, cele de ieri din Europa medievală, cele de astăzi mai ales din Africa neagră, nu credeam totuși că ele ar putea interesa pe obervatorul societăților occidentale din zilele...

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 13 Iulie 2020, ora: 09:16

DE CE va demisiona Putin în 2024. Un comentator important de la Moscova explică ce e cu ultimele arestări și care e paradoxul trăit de ruși

DE CE va demisiona Putin în 2024. Un comentator important de la Moscova explică ce e cu ultimele arestări și care e paradoxul trăit de ruși

 Jacob Heilbrunn, editorul publicației The National Interest, l-a intervievat pe Konstantin Remchukov, proprietarul și redactorul-șef al Nezavisimaya Gazeta, în contextul referendumului constituțional care a consfințit rămânerea la putere a lui Vladimir Putin și după...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 13 Iulie 2020, ora: 09:13 de George Mărzencu

ISTORIE /// Lupta de lângă Micleușeni şi eliberarea Chişinăului

ISTORIE /// Lupta de lângă Micleușeni şi eliberarea Chişinăului Din editia print

Pe parcursul unei lungi perioade, pe alocuri continuând și astăzi, propaganda ruso-sovietică a falsificat adevărul istoric, vorbind despre „începutul războiului pentru apărarea patriei, la 22 iunie 1941”, fără a lega această dată de 28 iunie 1940. Însă cel...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 13 Iulie 2020, ora: 08:36

Dieta pacienților cardiaci în perioada verii. Atenție mare la aceste alimente!

Dieta pacienților cardiaci în perioada verii. Atenție mare la aceste alimente!

 Bolile cardiovasculare ocupa primul loc in topul deceselor inregistrate la nivel mondial. Recunoasterea timpurie a simptomelor, consultatiile periodice la medicul specialist cardiolog, cat si tratarea imediata a afectiunilor cardiovasculare reprezinta unii dintre cei mai importanti pasi pe...

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 13 Iulie 2020, ora: 08:29

VIDEO / Fenomen extrem în România. Tornadă de nisip filmată în Tulcea

VIDEO / Fenomen extrem în România. Tornadă de nisip filmată în Tulcea

 Fenomen meteo extrem în România în urmă cu scurt timp. O tornadă de nisip a fost surprinsă în județul Tulcea, duminică după-amiază.

( ) Citeşte tot articolul

Economie 13 Iulie 2020, ora: 08:28

Premier Energy (ex-Union Fenosa) anunță că a obținut un PROFIT de 100 de milioane de euro în anul 2019

Premier Energy (ex-Union Fenosa) anunță că a obținut un PROFIT de 100 de milioane de euro în anul 2019

EMMA Alpha Holding, principala companie holding a EMMA Capital Group din Cehia (care deține Premier Energy din Moldova), a finalizat anul 2019 cu un profit de 630 milioane euro, din care aproape 100 milioane euro în Moldova, potrivit rezultatelor sale auditate.

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 13 Iulie 2020, ora: 08:23

(OPINIE) Victoria Nuland: Descifrându-l pe Putin. Cum ar trebui o Americă încrezătoare să abordeze Rusia

(OPINIE) Victoria Nuland: Descifrându-l pe Putin. Cum ar trebui o Americă încrezătoare să abordeze Rusia

Puține națiuni provoacă un astfel de fatalism printre factorii de decizie și analiștii americani, precum Rusia lui Vladimir Putin. Pentru unii, țara este un stat paria iremediabil, care reacționează doar la pedepse aspre și izolare. Alții văd o mare putere nedreptățită și...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 13 Iulie 2020, ora: 08:03

BĂTAIE DE JOC! „Drumuri bune”, dar nu pentru toți: Dodon și-a asfaltat drumul până la... VILA PREZIDENȚIALĂ de la Condrița

BĂTAIE DE JOC! „Drumuri bune”, dar nu pentru toți: Dodon și-a asfaltat drumul până la... VILA PREZIDENȚIALĂ de la Condrița

Președintele Igor Dodon și-a asfaltat drumul fix până la poarta Reședinței de Stat de la Condrița. Imaginile video au fost postate pe Facebook de către fostul primar al capitalei, Ruslan Codreanu.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 13 Iulie 2020, ora: 01:10

Rusia este succesoarea directă a imperiului TĂTĂRO-MONGOL (Hoarda de Aur) - NOI DOVEZI găsite de istoricii ruși

Rusia este succesoarea directă a imperiului TĂTĂRO-MONGOL (Hoarda de Aur) - NOI DOVEZI găsite de istoricii ruși

Comunitatea de pe rețelele de socializare din Moscova a fost pusă pe jar de o carte recent publicată a istoricului Ghenadie Tiundeșev, originar din Hakasia, o republică din sudul Siberiei centrale. 

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 13 Iulie 2020, ora: 00:51

40 000 de ruși au scandat „PUTIN, DEMISIA” în timpul protestelor față de arestarea unui guvernator din Orientul Îndepărtat

40 000 de ruși au scandat „PUTIN, DEMISIA” în timpul protestelor față de arestarea unui guvernator din Orientul Îndepărtat

Zeci de mii de oameni au strigat "Putin, demisia" în timpul unui protest față de arestarea unui guvernator local dintr-un oraș aflat la granița cu China și aproape de oceanul Pacific, scrie Digi24.ro

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)