În culisele Istoriei. RĂDĂCINILE

publicat în Istorie pe 21 Noiembrie 2015, 07:10

Neamul Ciachir a dat culturii române două nume de referință, pe preotul și cărturarul Mihail Ciachir și pe istoricul Nicolae Ciachir, nu e puțin dacă ținem cont de faptul că Basarabia n-a avut mulți istorici, dar marea lor majoritate a fost și sunt istorici adevărați.

Una dintre figurile proeminente pe care le-au dat găgăuzii culturii basarabene a fost clasicul culturii găgăuze, scriitorul Mihail Ciachir (Ceachir, Cekir) (27.IV.1861, Ceadâr-Lunga, Tighina – 8.IX.1938, Chişinău, înmormântat la Cimitirul Central Ortodox). Biografia lui este mult asemănătoare cu alte biografii ale preoţilor din generaţia sa.

A făcut studii la Şcoala Duhovnicească, ca mai apoi să înveţe la Seminarul Teologic din Chişinău (1871-1881). În 1884 este hirotonisit preot şi slujeşte la Biserica Seminarului Teologic, unde câţiva ani activase în calitate de profesor, predând religia, limbile greacă şi rusă. Mai apoi a fost paroh la Biserica „Mazarache” (1884-1919). A fost şi deputat în zemstva gubernială din 1905 până în 1908. În 1904 a tipărit un ziar în limba găgăuză, publicaţie din care până astăzi n-au fost depistate niciun exemplar.

Pe tărâmul cărturăresc s-a afirmat plenar ca un autor al Dicţionarului găgăuzo-român, al dicţionarului Rusesc şi moldovenesc cuvântelnic (1907), precum şi al volumelor: Evanghelia (Chişinău, 1909); Datoria şi stăpânirea Blagocinilor, adecă a privighitorilor pentru buna orânduială (Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Chişinău, vol. XVI, Chişinău, 1925); Obiceiurile religioase ale găgăuzilor. Curbanele sau Sacrificiile (Viaţa Basarabiei, 1934, nr. 6); Obiceiuri religioase ale găgăuzilor din Basarabia. Obiceiuri la naştere şi botez (Viaţa Basarabiei, 1934, nr. 7-8); Moralitatea găgăuzilor din Basarabia (Viaţa Basarabiei, 1935, nr. 2); Originea găgăuzilor (Viaţa Basarabiei, 1933, nr. 9); Dicţionar gagauzo (tiurco)-român pentru găgăuzii din Basarabia (Chişinău, 1938) ş.a.

Opera: Russko-moldavskii slovar (Chişinău, 1907); Svjascennaia istoria Vetchago zaveta (Ist. Sfântă a Vechiului Testament) (1911); Telo zensceiny (Trupul femeii) (dramă în 4 părţi, 1927); Priboi vojny (Valurile războiului) (tragedie cronică, 1929); Besarabielâ Gogauzlarâu Istorieas (Istoria găgăuzilor din Basarabia) (1934); Istoria găgăuzilor (1935); Chakikatyn (fără an); Bizim saabimizin Iisus Hristosun Ai (aiozlu, fără an); Dua chitabâ gagauzlar icin (1935); Alte opere citate: Bucovina moldovenească (Chişinău, 1898); Carte de citire (1898); Ajutorul moldovenilor la învăţat (1900); Cuvântelnic ruso-moldovenesc (1912); Sf. Istorie a Vechiului şi Noului Testament (1913); Istoria bisericească (1916); Catehismul în scurt (1912); Viaţa Sf. Ioan cel Nou (1916); Viaţa Sf. Dumitru cel Nou (1916); Cărticică de rugăciuni (1897); Carte de rugăciuni (1901); Evanghelia bisericească (1909); Istoria N. Testament (1912); Istoria bisericească (1912); Sf. Liturghie (1911); Ceasurile (1911); Tedeum (1911); Acatiste Maicii Domnului (1911); Evanghelia de la Matei (1930); Evanghelia lui Marcu (1935); Viaţa Sf. Dumitru Basaraboi (1936); Cartea de rugăciune (1935); Psaltirea (1936).

În amintirile lui Gheorghe Chicu depuse la muzeul învăţământului public în trei volume am descoperit a scurtă portretizare a profesorului Mihail Ciachir: „Învăţător al clasei pregătitoare era preotul M. Ciachir, om inteligent, reputat lingvist. În raporturile lui cu elevii el nu admitea pedepse fizice, nu ca învăţătorii mei precedenţi.”

Şi tot în capitolul Şcoala duhovnicească a scris şi un post-scriptum: „Trebuie să mai spun, preotul M. Ciachir, învăţător în clasa pregătitoare, era un om şi un învăţător bun, energic şi cu iniţiativă. Era mai bun ca alţii şi din cauza aceasta alţi preoţi nu-l simpatizau.”
Părintele Mihail Ciachir a făcut parte din acea echipă de profesori care au fost iniţial printre dascălii părintelui Alexe Mateevici, iar mai apoi şi coleg de catedră cu el.

De aceea, modelul acestui profesor cărturar găgăuz, care foarte mult ţinea la renaşterea culturală, la luminarea etniei din care a ieşit, a servit drept model de comportament şi de aspiraţii spirituale pentru Alexe Mateevici.

Poetul basarabean la rândul lui a devenit obiectul unui studiu, Memoriei pr. Alexie Mateevici (Raza, nr. 400, 26 august 1937), pe care părintele Mihail Ciachir l-a scris nu cu mult timp înainte de moartea sa. Şi prin acest gest a conferit acestui material o semnificaţie deosebită.
Acest destin de preot şi pedagog arată cât de mult contează în cultura Basarabiei îngemănarea etnică şi convieţuirea spirituală a diverselor etnii. Respectul reciproc este chezăşia păcii şi bunei înţelegeri pe această palmă de pământ. Fapt demonstrat cu prisosinţă de predecesorii noştri…
Mihail Ciachir s-a ocupat și de arborele genealogic al neamului Ciachir, date care le-a pus la dispoziție profesorului Nicolae Popovschi care l-a publicat în opera sa capitală „Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși” (Chișinău, 1931), ediția a doua fiind reeditată în anul 2000, tot la Chișinău și la pagina 310 găsim ramificările acestui neam.

Primul care deschide originea cunoscută a neamului Ciachir este un Ianciu (Ion) Ciobadjioglo, care provine din strămoși bulgari. Dimitrie Ciachir, fiul lui Ianciu din cauza prigonirilor turcești s-a refugiat în preajma or. Ploiești (România), unde a fost poreclit „Cichir”(opera citată pag. 318).
Și tot în acea spiță genealogică găsim și indicația cum a apărut ramura basarabeană a neamului „Ciachir”: „În 1790, frații Teodor și Vasile, cu consimțământul boierului Balș, au trecut pe pământul acestuia din sudul Basarabiei, unde s-au așezat în sat. Ciadâr, jud. Ismail” (pag. 318). Cei doi frați erau preoți și de la ei în această familie preoția și slujba în biserică a fost la locul cel mai de cinste, la toate generațiile care i-au urmat.
Acestea sunt rădăcinile istoricului Nicolae Ciachir, al cărui tată Nicolae (+ 1947, București) a fost preot și e fixat în spița genealogică întocmită de Mihail Ciachir.

Pe parcursul existenței sale Basarabia n-a dat mulți istorici, dar a dat adevărați istorici: Ștefan Ciobanu, Alexandru Boldur, Alexandru Gonța, Victor Spinei,Gheorghe Bezviconi, Paul Mihail, Mihail Guboglu, Antonie Plămădeală, Nestor Vornicescu ș.a.

Și dacă despre majoritatea dintre ei am scris în cele zece volume ale „Basarabiei necunoscute”, despre unii dintre ei încă n-am reușit să scriu, din diverse motive. În primul rând, insuficiența de informație, lipsa de documente inedite, iconografia modestă și lipsa unor mărturii contemporane m-au reținut să-i păstrez la nivelul de documentare. Dar sunt sigur că timpul publicării n-a fost amânat pe multă vreme.


Liceul de băieți, Ismail

Nicolae Ciachir face parte din acest grup. Am aflat despre el foarte târziu, după 1990, din două surse, ziarul „Cuvântul românesc” editat în Canada și din „Enciclopedia istoriografiei românești” (București, 1978), procurată într-un anticariat din București, fiindcă la Chișinău nu exista o asemenea ediție, în care scria:

„CIACHIR , Nicolae N.
I – N. 1 ianuarie 1928, Vaisal (azi- U.R.S.S.). studii secundare la Ismail, Brăila, Odorhei, Brașov, superioare (1949) la București. Doctor în istorie (1961). Asistent (1949-1955), lector (1955-1967), conferențiar (din 1967) la Facultatea de Istorie din București. Specializarea din Iugoslavia (1964-1965). Membru al Societății bulgare de științe istorice, al Societății de științe istorice și filologice din Albania, al Societății de științe istorice a regiunii Kosovo-Pristina (Iugoslavia).
II. – Balcanolog. Contribuții privind probleme din sfera politică ale Peninsulei Balcanice în sec. al XIX-lea. Activitatea susținută de popularizarea istoriei în țară și străinătate.
III. – 1877, București, 1957, 211 p.; 100 de ani de la Unirea Principatelor, București, 1959, 163 p.; Mihail Kogălniceanu, București, 1967, 76 p. (în colaborare); ed. în franceză, germană, engleză; România în sud-estul Europei (1848-1886), București, 1968, 238 p.; R.S.F. Iugoslavia, București, 1969, 308 p.
- România și problema orientală (1875-1878), în RRSI, 2 (8), 1970, p. 67-91; România și popoarele balcanice (1856-1875), ibidem, 1(15) (1972), p. 127-153.(G.P.) ”

Deși contemporan de al nostru, Nicolae Ciachir (20.XII. 1927--12.VII.2007, București), născut în satul Vaisal, jud. Ismail, locul de naștere al Elenei Alistar, celebrei directoare a Liceului Eparhial din Chișinău, una din cele două femei membre ale Sfatului Țării și care în 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România, despre existența lui Nicolae Ciachir s-a aflat peste ani din cauze obiective. În primul rând, cenzura feroce din URSS și vegherea atotcuprinzătoare a KGB-eului, care nu agreau nicio informație obiectivă care făcea legătura dintre istoria comună a Basarabiei și României. Și dacă literatura artistică putea fi procurată la librăriile „Drujba” din Moscova, Leningrad, Kiev sau Odesa, apoi cărțile istoricilor n-au nicio șansă să ajungă la noi.

Puținele exemplare care se strecurau poposeau în fondul special al Bibliotecii Republicane din RSSM „Nadejda Krupskaia” unde aproape nimeni nu avea acces.

Și abia după 1990 acest gol avea să fie umplut, când am avut dreptul să călătorim liber în România.
Pe Nicolae Ciachir l-am descoperit târziu, dar întotdeauna am știut că el va găsi posibilitatea de a scrie o Istorie a Basarabiei - „Basarabia sub stăpânirea țaristă (1812-1917)” (Buc, 1992), reeditată în 1999 cu titlul „Basarabia voievodală românească până la sfârșitul celui de al doilea război mondial”. Chiar și atunci când a scris istorii regionale, diplomatice sau universale, subconștientul său a fost ghidat de tema nesoluționată a Basarabiei:

Acțiuni militare ruso-romîno-bulgare in războiul din 1877-1878 (București, 1957 în colaborare cu Ion Focșenanu );
Pagini din lupta poporului român pentru independența națională, 1877-1878, Nicolae Ciachir (București, 1967);
Mihail Kogălniceanu (București,1967 în colaborare cu Constantin Bușe);
România în sud-estul Europei (1848-1886) (București, 1968);
Poziția României față de criza balcanică: 1875-1877 (1970);
Contribuții la istoricul relațiilor romano-turce: 1878-1914 (București, 1970);
Soliman Magnificul: Sultanul și epoca sa (București, 1972);
Războiul pentru Independenta României in contextul european: (1875-1878) (București, 1977);
Diplomația europeană în epoca modernă (București, 1984 în colaborare cu Gheorghe Bercan);
Poporul român și lupta de eliberare a popoarelor din Balcani (București, 1986);
Istoria popoarelor din sud-estul Europei în epoca modernǎ: 1789-1923 (București, 1987);
Istoria modernă a Poloniei (1795-1918) (Bucureşti, 1987);
Rǎzbunǎri celebre: de la Cain la Stalin (București, 1993);
Marile puteri și România: (1856-1947) (București, 1996);
Istoria neștiută: răzbunări celebre - de la Cain la Stalin (București, 1997);
Istoria politică a Europei de la Napoleon la Stalin (București, 1997);
Istoria slavilor (București, 1998);

Istoria universală modernă: 1642-1789, Vol. 1., vol. II (1789-1919), (București, 1998);
Istoria relațiilor internaționale de la Pacea Westfalica (1648), până în contemporaneitate (1947) (București, 1998);
Studii şi documente despre istoria albanezilor din România (Bucureşti, 1998, în colaborare cu Gelcu Maksutovici);

Din istoria Bucovinei: 1775-1944 (București, 1999) ș.a..

Publicații în alte limbi
Aspects concernant les relation[s] politiques roumaino-serbes: entre 1863-1875 (depuis l'établissement des relations diplomatiques jusqu'à la réouverture du problème orientale), Nicolae Ciachir,
Vklad Rumynii v osvoboždenie Čechoslovakii (1944-1945 gg.), 1968
Khristo Botev v Rumŭnii︠a︡: novi izsledvanii︠a︡, Nicolae Ciachir, Editura Nauka i izkustvo, 1980

Editarea acestei opere era datoria lui morală, ca basarabean, ca urmaș al unui neam de cărturari, ca fost refugiat în propria țară...