Istorie

În culisele Istoriei de Iurie Colesnic: Odinioară în provincie…

În aceeaşi revistă (nr. 12 din 1936), am găsit o remarcă ce-l caracterizează perfect pe unul dintre autorii astăzi pierduţi din vedere chiar şi de către istoricii literari:

„Ostap Negovschi e numele unui excelent om de suflet şi puşkinist de aleasă speţă. Cu mult entuziasm, dar cu mijloace mai puţin înfoiate, O. Negovschi n-a pregetat, totuşi, dintr-o dragoste adâncă pentru memoria marelui poet rus, să editeze un almanah închinat semizeului slav. Un material excepţional, variat şi inedit, după şapte ani de studii şi cercetări, în fine va vedea lumina zilei. Ne pare bine că putem însemna pe răboj, aşa, rar, cum e, activitatea dezinteresată a unui fiu al Basarabiei. Belşugul literar al Basarabiei nu e de suprafaţă. În rărunchii anonimatului, se plămădesc fructele ce, cu timpul, îşi vor avea loc de cinste pe masa culturii universale. Poate e şi un bine că Basarabia nu are o editură. Ar da buzna în vitrine, sunt sigur, nouă sute nouă zeci şi nouă la mie de nechemaţi. S-ar sufoca răbdătorul norod de maculatură. Mai bine-i aşa: încet, dar temeinic”.

De fapt, numele lui corect este Eustafie Negovschi. Un alt moment principial, abia punctat, ţine de faptul că mulţi istorici sovietici au caracterizat acest segment al epocii interbelice ca pe unul antirus. Preocupările puşkiniste ale lui Negovschi contrazic aceste afirmaţii.
Orice ar scrie răuvoitorii, adevăraţii oameni de cultură ştiu să păstreze echilibrul bunei-cuviinţe. Calendarul jubiliar Puşkin editat de Negovschi a devenit o realizare a perioadei interbelice. Despre autorul calendarului a scris câteva rânduri frumoase şi Gheorghe Bezviconi, un alt puşkinist pasionat. Faptul că un sorocean aproape necunoscut a editat un calendar m-a făcut să purced la dezlegarea unei enigme literare. Dincolo de puţinele informaţii de care dispuneam iniţial, am descoperit o personalitate remarcabilă.

Prin doctorul M. Ghiţiu, am luat legătură cu colonelul în rezervă Igor Negovschi, fiul lui Eustafie, care căuta un exemplar al cărţii Românii şi urmaşii lor în Rusia şi Ucraina. Auzisem despre această ediţie, dar nu văzusem nici un exemplar. Din corespondenţa noastră cu privire la această lucrare s-a ţesut o canava pe care ulterior am proiectat şi portretul cercetătorului literar Eustafie Negovschi:
„Stimate Domnule Colesnic,

Ca urmare a convorbirii telefonice avute cu Domnia voastră, în măsura posibilităţilor, vă trimit o parte din documentele ce le-am găsit în legătură cu activitatea profesională a părinţilor mei (Doctor Eustafie Simionovici Negovschi şi doctor Zinaida Moiseivna Negovschi (născută Petrencu).

Tatăl meu s-a născut în localitatea Pocev, Cernigovskaia gubernia, oblasti Kieva, Ucraina, iar mama s-a născut în localitatea Căinarii Vechi, jud. Soroca.

Tatăl meu s-a născut la 1 Februarie 1882, fiind fiul preotului Simion din localitatea de mai sus şi al Melaniei, şi a terminat Facultatea de Medicină Umană la Kiev în anul 1917, iar mama s-a născut la data de 1 noiembrie 1881, fiind fiica lui Moisei Petrencu din oraşul Soroca şi a Agapiei Petrencu, fostă Neamţu, din aceeaşi localitate şi a terminat Facultatea de Medicină Umană la Odesa în 1916.

Înainte de a vă prezenta documentele respective, aş dori să vă relatez un anumit aspect. În perioada anilor 1938–1944, populaţia României, respectiv şi a Moldovei de astăzi, trăia într-un regim naţionalist. Cu toate acestea, cu ocazia jubileului poetului Puşkin din 1937, a reuşit să editeze la Chişinău în limba rusă «Calendarul zilelor lui A.S. Puşkin». Această ediţie, sub formă de broşuri (şase fascicule), cred că se găseşte şi în Biblioteca Centrală a Chişinăului. În mod cert, ea se găseşte la Muzeul «Puşkin» din Moscova, unde a fost trimisă expres de către tatăl meu, imediat ce a ieşit de sub tipar şi ultima, a şasea fasciculă (respectiv perioada lunilor noiembrie şi decembrie din viaţa lui A.S. Puşkin), deoarece ţin foarte bine minte că tatăl meu era bucuros când a primit confirmarea de la muzeul respectiv.

Tot la acea vreme, a întocmit şi elaborat lucrarea «Românii şi urmaşii lor în Rusia şi Ucraina», lucrare la care ţin foarte mult şi care, în timpul anilor 1940–1942, a fost practic arsă de către organele N.K.V.D. din acea vreme, obligând pe tatăl meu, sub diferite presiuni specifice organelor respective, să indice sub semnătură unde a difuzat această carte.

Ca fapt divers, tatăl meu, după terminarea liceului la Kiev, s-a înscris la Varşovia la Facultatea de Istorie-Literatură, unde, după primul an, fiind obligat conform programului de învăţământ, a cules o serie de date şi documente privind viaţa moldovenilor, pe care le-a înregistrat şi le-a folosit ulterior. Majoritatea documentelor privind viaţa din Moldova le-a găsit descrise de preoţi catolici din localităţile poloneze vecine cu Ţara Moldovei, deoarece aceştia, în majoritatea cazurilor, acordau ajutor şi loc de refugiu boierilor moldoveni maziliţi odată cu schimbarea domnitorului Ţării Moldovei. Izvoarele respective au fost folosite la întocmirea cărţii de mai sus.*

Poate vă puneţi întrebarea: de ce doctorul Negovschi se interesa atât de mult de viaţa moldovenilor? Pentru a răspunde la această întrebare, vă rog să binevoiţi a lectura Anexa alăturată, prin care aveţi posibilitatea să deduceţi pasiunea lui pentru istorie şi, în special, istoria Moldovei. Stra-străbunicul lui a fost din ţinutul Munţilor Rodnei.

Vă rog, dacă mai aveţi întrebări faţă de materialul pe care vi l-am trimis, sau aveţi nevoie şi de alte lămuriri suplimentare, pe care vi le-aş putea oferi, vă stau la dispoziţie cu toată plăcerea.
Cu toată stima, Negovschi.”

Impresionantă elocvenţa acestui răvaş, care are bine conturată atmosfera epocii, conflictele ei. Văd destul de clar momentul apariţiei calendarului şi confirmarea primirii lui în Rusia sovietică, care a fost în familia Negovschi un prilej de sărbătoare. Explicaţia e simplă. În minţile multor intelectuali basarabeni a prins ideea că în Rusia se construieşte cu adevărat o lume nouă. Ei aveau o simpatie sinceră pentru ţara de dincolo de Nistru. Adevărul despre URSS aveau să-l afle mai târziu. Decepţia a fost distrugătoare.

Nostalgia tinereţii petrecute în universităţile ruse explică parţial dorinţa lor de a urmări ce se petrecea dincolo de Nistru. Ei, ca şi marea majoritate a basarabenilor, n-au realizat că între Rusia ţaristă pe care o ştiau ei şi Rusia sovietică există o prăpastie enormă. Simpatia lor pentru Rusia s-ar fi spulberat imediat dacă ar fi cunoscut adevărul despre teroarea şi lagărele de dincolo de Nistru. În altă scrisoare fiul mărturisește:

…De asemenea, îi plăcea – fiind fiu de preot – când pleca prin comune şi după ce termina treaba, să se autoinvite la preotul din sat şi totdeauna avea discuţie cu vizitiul care îl ducea, acesta prefera să se ducă cu trăsura la unul din bogătaşii satului că, spunea vizitiul, «la popa din sat nu îmi dă decât colivă, iar pentru cai nu are ovăz». Cu această ocazie, a găsit o evanghelie nu ţin minte în ce sat, la un fost ţârcovnic din stepa Donului şi membru al armatei albe ruse care s-a refugiat în judeţul Tulcea. Evanghelia respectivă a fost adusă la Mănăstirea Peciorskaia Lavra, păstrată în biblioteca tatălui meu, scrisă în limba şi cu alfabetul chirilic în sec. XVI, între anii 1582–1586, recunoscută ca patrimoniu naţional de Mitropolia Basarabiei din Chişinău.

Mai avea în biblioteca sa vreo 10 biblii cu vechime diferită. A lucrat la cartea «Calendarul zilelor lui A.S. Puşkin» aproape 5 ani – din 1932 până în 1937, când a fost jubileul lui Puşkin, iar la cartea «Românii şi urmaşii lor în Rusia şi Ucraina» materialul îl avea strâns din 1918 şi a continuat să strângă material documentar până la editarea cărţii în 1938.

A murit în august 1942, avea sediul circumscripţiei sanitare la Donduşeni, judeţul Soroca şi a plecat dimineaţa la Climăuţi, având de cercetat o cauză medicală. A terminat destul de repede, dar locuitorii fiind în campania de vară, erau plecaţi pe câmp, şi Primăria nu a găsit nici un mijloc de transport pentru a-l duce la Donduşeni. Era un timp destul de plăcut. S-a avântat să facă acest drum (cca 8 km) pe jos. A plecat de acolo pe la orele 14, când soarele este mai puternic. A mers, după cum i-a spus asistentului când a ajuns la Donduşeni, destul de lejer, n-a obosit, totuşi, când a ajuns la sediul circumscripţiei sanitare, l-a rugat pe oficiantul sanitar să deschidă camera dânsului şi să scoată o pătură că se simte obosit, să se odihnească, iar cu trenul de seară vrea să se ducă la gara Grinăuţi şi de acolo la Spitalul Dângeni.

«Te rog, deocamdată, lasă geamul deschis, iar când încep să se întoarcă gospodarii şi vitele acasă, să-l închizi, ca să mă pot odihni. Adă-mi, te rog, un pahar de apă». Aceasta a fost tot. Când peste cca ¾ ore a intrat oficiantul să închidă geamul, tatăl meu a început să gesticuleze, nu scotea nici un cuvânt, iar oficiantul şi-a dat seama că e paralizat…”

Desigur, pe noi ne interesează, în primul rând, aspectul literar al biografiei. Cine şi cum l-a inspirat la scrierea studiilor sale? Cum a reuşit, locuind la Soroca, să se ocupe de cercetări serioase, de elaborarea unor lucrări care prezintă interes şi astăzi?

Biografia lui confirmă vechea spusă că omul sfinţeşte locul. Frământat de problemele creaţiei, a încercat, chiar şi în provincie, să trăiască o viaţă spirituală autentică. Acesta este „secretul” creaţiei lui, dar şi dovada că a fost un intelectual de marcă…
Câteva din lucrările semnate de Eustafie Negovschi:

Tifosul exantematic – boala epidemică în Basarabia.//Viaţa Basarabiei. – 1936.-nr.3-4;
Elementul românesc în opera lui Puşkin.//Viaţa Basarabiei – 1937.- nr.1-2;
Pe marginea povestirii „Kirdjali”.//Viaţa Basarabiei – 1937.- nr. 1-2;
Românii şi urmaşii lor în Rusia şi Ucraina.//Viaţa Basarabiei – 1937.- nr. 3-4, 5-6, 9-10;
Din trecutul Dinastiei noastre: Căsătoria auguştilor părinţi ai Reginei Maria.//Viaţa Basarabiei.-1939.- nr.9-10; ş. a.

Poate cineva contesta faptul că un intelectual veritabil se poate realiza şi în provincie? Poate să pună la îndoială faptul că elita basarabeană a avut şi în provincie elemente remarcabile, care au muncit până la sacrificiu, au ştiut să ardă şi să-i lumineze şi pe alţii pe tărâmul culturii? De la Eustafie Negovschi ne-au rămas câteva lucrări de referinţă. Nici un puşkinist serios nu poate face abstracţie de Calendarul zilelor lui Puşkin şi nici un istoric nu poate scrie despre românii din afara frontierelor fără să facă trimitere la Românii şi urmaşii lor în Rusia şi Ucraina. Care autor nu ar fi mulţumit de o asemenea recunoaştere a meritelor sale?

În imagini:
1.Eustafie Negovschi
2. Eustafie Negovschi în mijlocul colaboratorilor care au lucrat asupra Calendarul zilelor lui Pușkin
3.Coperta cărții Calendarul zilelor lui Pușkin

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *