Lumea

În curând se va veni de hac gunoiului de plastic

Daniel Burd, un elev din clasa a XI-a a colegiului din Institutul Waterloo, a descoperit o metodă care va reduce termenul de descompunere a deşeurilor de plastic de la 1000 de ani la trei luni. Descoperirea senzaţională i-a adus deja o bursă de 20 000 de dolari şi şansa de a face revoluţie în domeniul protecţiei mediului.
Strategia lui Burd este simplă: de vreme ce plasticul totuşi se descompune în natură, deşi foarte încet, atunci există nişte microorganisme, care îl mănâncă. Totul se reduce la a depista aceste organisme şi de a le stimula să consume plasticul mai rapid decât în mod normal. Ajungând la acest raţionament, Burd a inventat o soluţie compusă din substanţe chimice de uz casnic, drojdie şi apă de robinet pentru a face microbii să se înmulţească, apoi a adăugat praf de plastic ca aceştia să-şi facă treaba timp de trei luni.
După ce a obţinut cultura bacteriană necesară, Burd a executat primele teste. Testele au relevat două tipuri de bacterii Sphingomonas şi Pseudomonas. La o concentrare optimă a acestora, mostra de plastic expusă acţiunii bacteriene a degradat în proporţie de 43 la sută timp de şase săptămâni. Impresionant, nu?

Sursa: Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *