Sănătate

În Franţa, asociaţii medicale cer administrarea vitaminei D ansamblului populaţiei, împotriva Covid-19

Experţii estimează că suplimentele cu vitamina D ar putea ajuta la combaterea epidemiei. Pentru moment însă, niciun studiu nu a dovedit direct eficacitatea vitaminei D în prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19.

Fără să înlocuiască vaccinarea, vitamina D ar putea ajuta la combaterea îmbolnăvirii cu Covid-19, estimează 73 de medici specialişti şi 6 asociaţii de medici.

Ei susţin că un număr tot mai mare de studii ştiinţifice indică faptul că un supliment de vitamina D, fără să înlocuiască vaccinul, ar putea contribui la prevenirea formelor grave de îmbolnăvire şi deci, automat, a numărului de spitalizări şi de decese.

Printre semnatari se află profesori universitari pentru diverse specialităţi medicale precum şi societăţile franceze de endocrinologie, pediatrie, geriatrie şi gerontologie.

Profesioniştii cer ca ansamblul populaţiei să poată beneficia de vitamina D şi nu doar persoanele în vârstă ori cu un risc să facă o formă gravă de Covid-19 iar în acest sens medicul de familie ar trebui să prescrie o reţetă.

Specialiştii susţin că între 40% şi 50% dintre francezi prezintă o insuficienţă de vitamina D iar cele mai multe sunt în rândul persoanelor cu risc să dezvolte o formă gravă de Covid-19.

Iar pentru cei care chiar se îmbolnăvesc, medicii recomandă o doză puternică de vitamina D pentru a se asigura că nu au vreo carenţă iar corpul va putea lupta împotriva virusului.

Recomandările vin după ce aceleaşi asociaţii au publicat un articol într-o revistă franceză de specialitate, plecând de la datele ştiinţifice disponibile în ceea ce priveşte vitamina D şi Covid-19.

În curs se află mai multe teste clinice de mari anvergură, unul este coordonat de Spitalul de Urgenţe din Angers. Aici se testează efectul unei doze puternice de vitamina D şi riscul de deces de Covid-19 la persoanele în vârstă, fragile şi cu Covid-19.

Vitamina D joacă un rol esenţial în calitatea ţesutului osos şi muscular precum şi în întărirea sistemului imunitar. O găsim în principal în alimente iar soarele ajută la absorţia lui naturală de organism.

Vitamina D nu trebuie considerată ca o armă de acelaşi nivel ca şi vaccinul anti-Covid ori că ar putea înlocui gesturile minime pentru a ne apăra de Covid – spălatul pe mâini, purtatul unei măşti sanitare şi păstrarea unei distanţe fizice, explică medicii.

https://www.rfi.ro/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *