Actualitate

În Hamburg nu va mai fi servită cafea în capsule şi nici apă sau bere îmbuteliată în ambalaje de plastic

Acestea sunt doar câteva din noile reglementări care au intrat în vigoare la sfârşitul lunii ianuarie 2017 în megalopolisul din nordul Germaniei, care şi-a fixat drept obiectiv să devină „un model” în materie de gestiune ecologică a aprovizionării şi pieţelor publice.

În acest scop, administraţia locală a elaborat un Ghid, inedit în întreaga Germanie, cu 150 de pagini care expun detaliat standardele ecologice care trebuie adoptate de toate serviciile din oraş, în materie de achiziţie de aparate, sisteme de iluminaţie interioară şi exterioară, articole de igienă, echipamente informatice pentru birouri şi modul de utilizare a mijloacelor de transport.

Ghidul recomandă alternative pentru maşinile în funcţiune, punând la dispoziţia agenţilor din localitate flote de biciclete sau abonamente pentru transportul în comun.

Importanţa acestei decizii este considerabilă, având în vedere că Hamburgul are 1,8 milioane de locuitori şi este al doilea centru urban din Germania, după Berlin. În plus, este oraşul cel mai bogat din ţară, generând anual o avuţie de 103 miliarde de euro.

Sursa: Capital.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *