Internațional

In Italia apune o eră. Moratti se pregăteşte să vîndă INTERUL

Massimo Moratti a acceptat discuţiile cu indonezianul Eric Thor care este pregătit să pună pe masă 300 de milioane de euro pentru a achiziţiona 75% din acţiunile lui Inter. Pentru moment, aici este şi cheia afacerii pentru ca patronul italian nu este decis, cel puţin pentru moment, să renunţe la pachetul majoritar al formaţiei de pe Meazza. Discuţia iniţială a avut loc săptămîna trecută, dar cele două părţi nu au ajuns pentru moment la un acord.

"Timpul necesar pentru a încheia o asemenea negociere trebuie respectat. Eu sînt încrezător, dar în presă a apărut o eroare fundamentală. Eu nu negociez pentru 80% din acţiunile echipei. Eu nu îmi permit deocamdată să vorbesc despre transferuri, chiar dacă am auzit că aş fi interesat să îl readuc la echipă pe Leonardo. Nu este adevărat şi nu îmi doresc să influenţez sub nicio formă politica de transferuri în acest moment", a explicat Erick Thohir.

Cu toate acestea, presa din Italia a aflat deja unele detalii de la negocierile celor doi oameni de afaceri. Massimo Moratti ar urma să păstreze funcţia de preşedinte, iar un alt subiect sensibil pentru patronul italian este viitorul fiului său Angelo la clubul din Milano, acesta fiind în prezent vicepreşedinte. Indonezianul i-ar fi promis lui Moratti că în următorii trei ani l-ar readuce pe Mourinho pe Giuseppe Meazza, iar primele două ţine ale acestuia sunt Lavezzi (20 milioane euro) şi Nainggolan (15 milioane euro).

Erick Thohir

– 43 ani
– fiul lui Teddy Thohir, care este coproprietar al Astra International
– coproprietar al echipei de baschet Philadelphia 76ers
– preşedintele Southeast Asia Basketball Association şi Indonesian Basketball Association
– patron al echipelor de baschet Satria Muda BritAma Jakarta şi Indonesia Warriors
– patron al echipei de fotbal DC United
 
Sursa: gsp.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *