Astăzi 26 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 07:37
Abonamente

Constantin Tănase 30 Octombrie 2016, ora 08:24    Din editia print

Marime Font

In memoriam. Viața lui Constantin Tănase, și după doi ani, ca un editorial actual

Cel care se naște damnat să poarte destinul unui neam, nu are cum să-l ocolească. Afirmația dată amintește că omul de cultură Constantin Tănase s-a născut cu „Blestemul (dumnezeiesc) de a fi” jurnalist. Și-a asumat cu multă credință o luptă titanică pentru o cauză dreaptă, cea de a aduce lumină și limpezime în cultura și politica RM.

 
 

Pentru că le privea prin Ochiul lui Esop, adică vedea, scria și interpreta lucrurile prin puterea minții regale. Numai așa, tot ce a scris Constantin Tănase a devenit cu timpul un document de epocă. Într-un subtitlu al cărții („Jurnalul unui învins biruitor”) din „Patria vuindă”, autorul mărturisește că „un învins biruitor este acel care iese din încercuire cu fruntea sus”. Încercăm și noi să ținem măcar pasul în urma celui care a reușit să apere „idei și oameni”. Și, dacă nu știm, încă, să ținem capul sus, cel puțin, să reușim să-l citim. Dovada scrisului său esopic stă în actualitatea materialelor, din care publicăm fragmentele de mai jos.

• Ce-i scris cu penița nu tai cu bărdiţa, spune o vorbă din bătrâni. Conformându-mă acestei înţelepciuni, n-am intrat nici eu cu bărdiţa în textele incluse în carte. Firește, a existat această tentație, cu atât mai mult, cu cât pe alocuri chiar ar fi fost necesară o asemenea intervenţie - unele accente puteau fi ușor modificate, unele interpretări și concluzii s-ar fi cerut puţin „îndulcite”... M-am temut să fac acest lucru pentru că, dacă l-aș fi făcut, ar fi ieșit un pic altceva decât am dorit. Un jurnal nu se redactează niciodată, dacă dorești ca el să rămână jurnal și să transmită cititorului exact ceea ce ai gândit şi ai simţit ATUNCI, când el a fost scris.



• Am în față volumul „Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit” (volumul de corespondență inedită dintre Eminescu şi Veronica Micle). În câteva scrisori, Eminescu i se plânge Veronicăi Micle că „Timpul, ziarul la care lucra, „m-a stricat în realitate cu toată lumea; sunt un om urât şi temut". Îi rog frumos pe amatorii de concluzii şi reinterpretări partizane să mă creadă că am bunul-simț de a păstra proporțiile și de a nu îndrăzni măcar să sugerez vreo comparație între umila mea persoană și geniul ziaristicii româneşti. Nu pot însă să repet eu, epigonul, după Eminescu: ziarul la care lucrez m-a stricat în realitate cu toată lumea: sunt un om urat (nu cred că şi temut). Din această înțelegere a realității derivă „emoțiile festive” la acest sfârșit de an: ştiu, foarte multă lume e supărată pe mine, există politicieni care m-ar îneca într-o lingură de apă, multora le-am făcut prea mult sânge rău ca să mă poată agrea. Marele meu regret și marea mea nelinişte sufletească însă nu de aici pornesc, ci din conştiinţa că aş fi putut să fiu nedrept cu cineva, chiar un oponent, cu un adversar „doctrinar”. Dacă am greșit, nu doresc să trec în secolul şi în mileniul următor cu acest păcat pe suflet si, creştin fiind, îmi cer iertare. Totodată însă îi rog pe aceștia pe cei cu care „m-am stricat” - să-și facă ei un serios rechizitoriu moral și să-și recunoască propriile păcate faţă de acest popor, păcate cu mult mai grele decât ale mele, decât ale noastre, ale ziariștilor. Ierte-mi-se calamburul, dar datoria unui ziarist bun este să fie rău. E o datorie de onoare a unui politician adevărat să stimuleze „răutatea” ziaristului, chiar dacă deranjează și doare; un politician care acceptă doar periatul și care se bosumflează pe toată viața când e criticat, mi se pare tot atât de periculos pentru societate ca şi un ziarist „bun”, specializat în ode dedicate „mutrelor de paiaţă".

• Astăzi, marea dramă a acestui stat nu e sărăcia, hoția, demagogia și politicianismul, ci generaţiile de tineri lipsite de sentimentul patriotismului. Pericolul prăbușirii acestui stat de aici şi vine: într-o noapte poţi schimba conducători, poți schimba guvernul rău cu unul bun, parlamentul demagog - cu unul mai puţin demagog, dar nu poţi schimba generațiile, cetăţenii nepatrioți – cu unii patrioți. În toate ţările prospere, populaţia este profund patriotică şi un pic naționalistă - așa sunt și nemţii, și americanii, şi chinezii. Patriotismul acestora s-a clădit și se clădește pe sentimentul naţionalist al dragostei de propriul neam.

• Ce viitor poate avea R. Moldova, dacă grija de căpătâi a politicienilor ei nu este coșul de consum al cetățeanului, nu condiția lui națională, ci cu totul alta – de a nu-i supăra pe funcționarii de la Consiliul Europei, FMI, BM etc.? Până mai ieri conducătorii noștri făceau temele în fața funcționarilor de partid de la Moscova, acum se căciulesc în fața funcționarilor occidentali.

• Marea noastră nenorocire, care s-a adăugat peste încă alte multe nenorociri istorice ale noastre, e că intelectualitatea s-a scindat în tabere adverse, după principii de partid. Câte partide avem, atâtea tabere de intelectuali există. Avem intelectuali frontiști, intelectuali perecemiști, intelectuali pefediști, dar când îi aduni pe toți aceștia la un loc, îți dai seama că, de fapt, nu avem intelectualitate în sensul tradițional de conștiință a națiunii. Conștiința națiunii este împărțită în tabere adverse. Dacă nu există o conștiință unică, integră și integrală, situația deasupra partidelor, conectată la interesul național, dar nu la cel de partid, clan, gașcă și tovărășie de pahar, națiunea nu are prin cine să-și exprime voința ei istorică și rațiunea ei naște monștri.

• Mă rogi, domnule cititor, să-ți arăt un nebun care își iubește azi țara, dacă nu are nimic din aceasta. Ai dreptate, nu ți-l pot arăta: astăzi iubirea de neam și de țară a devenit o afacere. Cea mai profitabilă afacere, deoarece numai din iubirea de neam și de țară poți stoarce venituri bune fără să faci nicio investiție.

• Mă întrebi: unde e Moise al nostru? Mă rogi să-ți arăt un om politic care ar fi iubit măcar de o jumătate din populație. Nu ți-l pot arăta, domnule cititor! Pentru că nu mai suntem un tot întreg și fiecare, în parte, nu ne mai simțim părţi ale acestui întreg. Fiecare din noi trăiește cu partea lui, cu gașca lui, cu partidul lui, cu neamurile lui, cu mafia lui, cu firma lui, cu biserica lui, fiecare umblă cu un Moise al lui, care luptă, permanent și sângeros împotriva altui Moise. Noi nu mai putem avea un singur Moise, pentru că în Moldova nu există azi niciun om care să fie iubit și respectat de toţi. Nu există nicio autoritate morală incontestabilă. Suntem o corabie fără căpitan pe o mare furtună. Ajunsă pe măna smintiților a câtorva „căpitănași”, proroci mincinoşi care joacă rolul lui Moise, corabia se duce la fund.

• Am mai spus-o și cu altă ocazie: frica de istorie, de propria istorie, ne-a intrat, animalică, în sânge, iar într-o societate sfâșiată permanent de acest sentiment nu există loc pentru doctrine politice, religioase, morale și filozofice. Singura noastră doctrină, care a făcut carieră în acești ani, este doctrina victimei false care refuză idealismul și judecă istoria, dându-se huța cu gâtul prins în ștreangul de aur al clipei. Pentru că idealismul și filozofia „nebunilor sublimi” sunt incompatibile cu filozofia clipei, tot ce ni s-a părut că este idealist am aruncat la groapa de gunoi; miturile naționale sunt retezate din rădăcini de securea clipei; ideologii lozincii „aici și acum” au calificat ca fiind drept „nerealistă” și contraproductivă, chiar și la nivelul reașezării noastre în vechea albie națională. Trupa de actori „pragmatici” care joacă azi tananica politică nu mai poate explica istoria de pe poziția unei doctrine; filozofia clipei respinge orice abordare doctrinară a istoriei.

• Tragedia păturilor noastre vulnerabile vine de acolo că ele doresc să fie fericite, fără a cunoaște teoria filozofică a fericirii. Aceste pături, pur și simplu, nu știu ce înseamnă, filozofic vorbind, să fii fericit. Spre deosebire de ele, de respectivele pături, conducătorii noștri au înțeles perfect acest lucru și, de aceea, politica promovată de ei este în realitate singura politică justă care ne face fericiți, dar numai cumplita noastră ignoranță filozofică ne împiedică să înțelegem fericirea noastră și s-o trăim din plin.

TIMPUL.MD

Un articol de:
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Ultima oră 26 Septembrie 2018, ora: 07:37

Candu, atac la Dodon: Îmi pun întrebarea dacă mai avem nevoie de instituţia Președinției

Candu, atac la Dodon: Îmi pun întrebarea dacă mai avem nevoie de instituţia Președinției

Silvia Radu şi Nicolae Ciubuc au depus astăzi jurământele de învestire în funcţiile de miniştri al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Decretele au fost semnate de șeful Legislativului, Andrian Candu, care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Septembrie 2018, ora: 13:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul