Astăzi 20 Iulie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 15:47
Abonamente

Moldova 26 Noiembrie 2010, ora 00:20    Din editia print

Ochi de recrutÎn orăşelul militar al Batalionului 22

Marime Font
Imagini: 3

Batalionul 22 de menţinere a păcii al Armatei Naţionale este unitatea militară cea mai solicitată de către recruţi. Din acest batalion fac parte tineri care îşi doresc pe viitor să continue serviciul militar pe bază de contract. Scopul primordial al militarilor de aici este să-şi îmbunătăţească pregătirea fizică şi capacităţile intelectuale.

În batalion, ostaşilor li se oferă şansa de a asimila o cantitate mare de cunoştinţe din domeniul militar, au parte de cursuri speciale şi locuri bine amenajate pentru pregătirea fizică. Dar pentru a ajunge în Batalionul 22 este necesar să ai studii gimnaziale. Prima etapă de pregătire a militarilor din cursul de 12 luni este de o durată de şase săptămâni, timp în care ostaşii reuşesc să se acomodeze cu viaţa şi obligaţiunile militare. 

Nu mi-am propus scopul să vă povestesc despre instruirea şi despre exerciţiile tactice ale ostaşilor, ci despre viaţa obişnuită a unui ostaş aflat în serviciul în termen. Aflu că militarii dispun şi de timp liber, de zile de odihnă. Duminica ei şi-o petrec vizitând Casa Armatei, muzeele din capitală sau privesc televizorul, participă la diferite competiţii sportive. Ostaşii batalionului dispun de o sală special amenajată pentru antrenamente, unde îşi pot îmbunătăţi capacităţile fizice. Sâmbăta la amiază şi duminica, ei pot fi vizitaţi de rude şi de prieteni. Iar duminica mai pot merge şi la o slujbă religioasă. Puţini ştiu că, în prezent, fiecare unitate militară are preotul său. 
Puţinul timp liber de care dispun ostaşii pot să-l petreacă după bunul lor plac, mai ales că au la dispoziţie şi o cameră de odihnă, unde cei mai mulţi preferă să citească. Unii dintre ei mi-au mărturisit că aici, în clipe de inspiraţie, compun poezii pe care le propun spre publicare la ziarul ,,Oastea Moldovei’’.


Sigur că militarii au şi ei zile speciale de sărbătoare. Una dintre ele este Ziua Armatei Naţionale, pentru care ostaşii, de obicei, pregătesc câte un program special. Este ziua în care toţi se străduiesc să demonstreze că sunt gata pentru a-şi apăra ţara. 
Constantin Caproş este cercetaş superior, are 19 ani şi se consideră un om norocos pentru că face parte din Plutonul de cercetare al Companiei Statului-Major. Ne-a povestit cum, după absolvirea liceului, şi-a dorit mult să facă armata. Este atât de entuziasmat, încât vrea să activeze în acest domeniu şi mai departe. Azi depune maximum de efort pentru ca, după cursul de 12 luni - cursul de militar în termen - să-şi continue cariera de militar pe bază de contract. Cercetaşul îmi spune cu mândrie: ,,Aici suntem instruiţi foarte bine. Participăm la trageri din diferite arme. În plus, ni se oferă posibilitatea de a ne perfecţiona pregătirea sportivă. Cred că toate acestea îmi vor permite pe viitor să plec în misiuni de pacificare peste hotare”, zice Constantin. 

Ostaşii consideră că, în unitatea lor, condiţiile de trai sunt cele mai bune. În cazarmă au o sală de sport şi una de lectură, televizor, radio, dar şi un telefon fix de la care pot telefona oricând celor dragi. Ostaşilor care au merite deosebite la învăţătură, la pregătirea militară şi dau dovadă de un comportament corect li se oferă concedii pe un termen de 10 zile.

Constantin Caproş menţionează mai ales organizarea competiţiilor sportive la care participă majoritatea plutoanelor din cadrul batalionului. Premianţilor li se oferă diplome, fiecare ostaş având un dosar personal în care sunt incluse toate diplomele şi menţiunile obţinute pe parcursul milităriei sale, dar şi rezultatele tuturor testelor practice şi teoretice. Astfel, ostaşii care vor dori să-şi continue serviciul militar pe bază de contract vor folosi acest dosar pentru a intra în concursul de admitere.

Pare ceva neimportant, dar foarte mulţi nu ştiu cum arată programul unui ostaş. Iată de ce insist să vi-l prezint pe cel al militarilor din Batalionul 22: 

6.00- deşteptarea 
(Înviorarea. La această oră matinală militarii sunt treziţi pentru a face alergări şi gimnastică)
7.00- pregătirea pentru masă.
7.30- dejunul.
(Fiecare subunitate militară se deplasează la masă fredonând cântecul său ostăşesc) 
8.30 - şedinţe. 
(Cinci şedinţe zilnic, cu pauze de 10 minute).
13.30 - timp liber.
14.00 - prânz.
14.30-1500 - timp liber.
15.00 - 1600 - sport. 
16.00 - 1700 - convorbiri cu comandanţii.
18.00 - pregătirea pentru masa de seară.
19.00 - cina.
19.30-2200 - timp liber.
22.00 - stingerea.

Este un program obişnuit pentru militarii acestui batalion, dar m-am convins, văzându-i antrenaţi în diferite exerciţii şi misiuni că, într-o zi obişnuită în orăşelul militar, ostaşul deprinde o mulţime de lucruri pe care un tânăr este obligat să le cunoască pentru a-şi apăra patria. În plus, este un alt pas necesar pentru a da dovadă de o bună pregătire atunci când se întâlnesc cu colegi din alte ţări şi fac schimb de experienţă. Anume celor mai pregătiţi militari ai Batalionului 22 li se oferă ocazia să plece peste hotare în misiuni de pacificare. Unul dintre cei mai respectaţi ofiţeri ai batalionului este locotenentul-major Vasile Paladi, care a fost transferat aici dintr-o subunitate a Brigăzii 3 din Cahul. Ofiţerul consideră că este o onoare deosebită să faci parte din acest batalion. El mi-a spus că orice ostaş, dacă depune efort, poate obţine succese profesionale deosebite. „Ei sunt cei cu care ne mândrim, militari care cunosc formula succesului”, îmi arată locotenentul-major Vasile Paladi Panoul de Onoare, care este renovat mereu, în urma bilanţurilor lunare. 

Ana Sârbu, pentru TIMPUL 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 15:47

NEWS ALERT / FRATELE lui Igor Dodon are AFACERI cu Chaika / Vor construi peste un MILION de metri pătrați de IMOBILE DE LUX

NEWS ALERT / FRATELE lui Igor Dodon are AFACERI cu Chaika /  Vor construi peste un MILION de metri pătrați de IMOBILE DE LUX Foto: Dodon și Chaika

Fratele mai mic al președintelui R. Moldova Igor Dodon, Alexandru Dodon, a devenit proprietarul a 15% din acțiunile companiei rusești ”Archpley Development”, a omului de afaceri și politicianului Igor Chaika, fiul Procurorului General al Rusiei, care este și președintele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 10:55

Găgăuzia / Maia Sandu a ținut un discurs în limba oficială a Federației Ruse

Găgăuzia / Maia Sandu a ținut un discurs în limba oficială a Federației Ruse

La inaugurarea bașcanei găguziei au fost onorate Imnul a două state al Republicii Găguzia și al Republicii Moldova (așa a fost anunțat și se scrie ”imnurile de stat”).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 10:51

ATENȚIE / Un nou val de caniculă LOVEȘTE Europa. Meteorologii anunță o anomalie meteo

ATENȚIE / Un nou val de caniculă LOVEȘTE Europa. Meteorologii anunță o anomalie meteo

Un nou val de căldură lovește Europa începând de luni, 22 iulie, temperaturile urmând să ajungă în unele țări și până la 42 de grade Celsius.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 10:33

Maia Sandu: UNIREA Moldovei și României POATE AVEA LOC

Maia Sandu: UNIREA Moldovei și României POATE AVEA LOC

Maia Sandu a subliniat faptul că nu partidele politice ar trebui să ia o decizie în ceea ce privește unirea Moldovei și României.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 10:18

Statul va plăti 7600 de euro pentru „consultanță și evaluare” a privatizării Air Moldova, Tutun-CTC și Gările Auto

Statul va plăti 7600 de euro pentru „consultanță și evaluare” a privatizării Air Moldova, Tutun-CTC și Gările Auto

Parlamentul caută agenții private care prestează servicii de consultanță pentru evaluarea modului de pregătire și desfășurare a privatizării companiei aeriene „Air Moldova”, a vânzării „Tutun-CTC” și a concesionării întreprinderii „Gările...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 08:46

AgroMeteo: Cer variabil și maxime de până la 31 de grade Celsius

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi, 19 iulie, cer variabil. Maxima termică va urca până la 31 de grade Celsius. Vremea va continuă să fie frumoasă, senină şi caldă. Vântul va sufla domol din Vest, iar presiunea atmosferică va fi normală.

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 20 Iulie 2019, ora: 08:27

Un politolog şi un general german avertizează: Rusia ar putea declanşa un „atac-surpriză“ în regiunea Mării Negre, ţările baltice, Polonia sau Ucraina

Un politolog şi un general german avertizează: Rusia ar putea declanşa un „atac-surpriză“ în regiunea Mării Negre, ţările baltice, Polonia sau Ucraina

Rusia continuă să se doteze cu rachete „interzise“ şi se pregăteşte de războaie regionale limitate în Europa, scrie publicaţia germană „Die Welt“, pe baza raportului unui politolog şi al unui general german în retragere.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Iulie 2019, ora: 08:25

SECRET DE STAT / MOLDOVA în anul 1947. CANIBALISM în socialism sau peste 300 000 de MORȚI

SECRET DE STAT / MOLDOVA în anul 1947. CANIBALISM în socialism sau peste 300 000 de MORȚI

Este binecunoscut faptul că foamea din 1947 a fost un rezultat al deciziilor și acțiunilor regimului sovietic. 

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 20 Iulie 2019, ora: 07:36

Horoscopul zilei de 20 iulie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 20 iulie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 20 iulie 2019...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Iulie 2019, ora: 06:03

Se împlinesc 92 de ani de când Regele Mihai a urcat pe tronul României. S-a întâmplat în 20 iulie 1927, când Principele Moștenitor Mihai avea doar 6 ani. Urcarea pe tron a unui copil a impresionat o lume întreagă. 

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 20 Iulie 2019, ora: 06:03

Vara, mai ales in week-end-urile insorite, ne mutam bucataria afara, la gratar. 

( ) Citeşte tot articolul

IT&C 20 Iulie 2019, ora: 05:23

Fenomenul FaceApp: că te vinzi sau nu rușilor, problema e mult mai mare

Fenomenul FaceApp: că te vinzi sau nu rușilor, problema e mult mai mare

FaceApp a redevenit un fenomen. După ce în 2017 a avut prima gură de glorie, în 2019 îmbătrânește oamenii și, eventual, colectează totul despre ei. E un fenomen viral al internetului și grijile față de confidențialitate sunt pe măsură. Ce facem de aici...

( ) Citeşte tot articolul

Cultură 20 Iulie 2019, ora: 05:00

SFANTUL ILIE. Sfantul Ilie este praznuit de crestini ortodocsi in fiecare an pe 20 iulie, acesta fiind considerat, in traditia populara, divinitate a fulgerului si dusman al fortelor malefice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 04:45

APEL! MOLDOVA MAI AȘTEAPTĂ! Autostrada A8 MAI AȘTEAPTĂ! Anul 2019 e ratat! Că și anul 2018!

APEL! MOLDOVA MAI AȘTEAPTĂ!  Autostrada A8 MAI AȘTEAPTĂ!  Anul 2019 e ratat! Că și anul 2018!

Conform unui document OFICIAL al MT (prezentat la CM POIM în iulie 2019) din lista proiectelor majore ce vor fi transmise la CE în 2019 fac parte: 

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Satiric 20 Iulie 2019, ora: 04:41

Un studiu demarat de comitetul pe probleme de lingvism al Uniunii Europene a relevat, în mod absolut surprinzator, ca 95.26% dintre români înteleg spontan limba moldoveneasca.

( ) Citeşte tot articolul

Sport 20 Iulie 2019, ora: 00:01

NOUL IUBIT MILIONAR AL SIMONEI HALEP A DIVORȚAT ACUM! CĂSNICIA LUI TONI IURUC A ”REZISTAT” NUMAI 10 LUNI

NOUL IUBIT MILIONAR AL SIMONEI HALEP A DIVORȚAT ACUM! CĂSNICIA LUI TONI IURUC A ”REZISTAT” NUMAI 10 LUNI

Lovitură de teatru în interiorul celui mai mediatizat cuplu din România. Toni Iuruc, noul iubit milionar al Simonei Halep, a divorțat acum. Căsnicia milionarului de origine aromână a ”rezistat” numai 10 luni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 23:23

Maia Sandu anunță că vor CREȘTE impozitele pentru cei cu „venituri mari” / Cât plătește un angajator pentru un salariu de 10 000 de lei

Maia Sandu anunță că vor CREȘTE impozitele pentru cei cu „venituri mari” / Cât plătește un angajator pentru un salariu de 10 000 de lei

Maia Sandu: „Noi protejăm oamenii cu venituri mici. Chiar dacă vor fi majorări acestea vor viza oamenii cu venituri foarte mari. Cei care au venituri mari să plătească impozite mai mari. Cei care au venituri mici să plătească impozite mai mici”. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 17:33

Partidul Democrat rămâne fără un DEPUTAT / Otilia Drăguțanu și-a depus MANDATUL. Cine ar putea să-i ia locul

Partidul Democrat rămâne fără un DEPUTAT / Otilia Drăguțanu și-a depus MANDATUL. Cine ar putea să-i ia locul

Deputata din partea Partidului Democrat, Otilia Drăguțanu, și-a depus mandatul de parlamentar. Anunțul a fost făcut ăe contul său de Facebook, în textul căruia soția fostului guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, afirmă că „eu nu sunt pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 16:26

Dodon s-a întâlnit cu un grup de deputați... RUȘI, EVIDENT!!!

Dodon s-a întâlnit cu un grup de deputați... RUȘI, EVIDENT!!!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu delegația Parlamentului rus, formată din adjunctul președintelui Dumei de Stat a FR, Olga Epifanova, și președintele comitetului Consiliului Federației pentru relații externe, Konstantin Kosacev.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 16:16

USR și PLUS au decis: Dan Barna, candidat la prezidențiale. Cioloș, propunerea de premier

USR și PLUS au decis: Dan Barna, candidat la prezidențiale. Cioloș, propunerea de premier

Dan Barna va fi candidatul USR-PLUS la prezidențiale, iar Dacian Cioloș este propunerea de premier, au stabilit vineri liderii celor două partide. Decizia urmează a fi validată și de forurile de conducere ale formațiunilor. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 15:10

RECORD. Iunie 2019, cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani

RECORD. Iunie 2019, cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani

Iunie 2019 a fost cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani, stabilind un record global, potrivit celui mai recent raport lunar din domeniul climatic dat joi publicităţii de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din SUA, potrivit Reuters şi DPA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 15:02

ULTIMA ORĂ / Cutremur de 5.3 grade în Grecia. Seismul s-a resimțit puternic și în București, oamenii ieșind pe străzi, panicați (19 iulie)

ULTIMA ORĂ / Cutremur de 5.3 grade în Grecia. Seismul s-a resimțit puternic și în București, oamenii ieșind pe străzi, panicați (19 iulie)

Un cutremur cu magnitudinea de 5.3 grade pe scara Richter a avut loc vineri în zona oraşului grec Atena, anunţă Centrul European de Geofizică. Seismul s-a resimțit puternic și în Capitala Greciei, fiind primul cutremur mai mare care lovește orașul din 1999 și până acum.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 14:05

Un incendiu puternic a avut loc în urmă cu puţin timp la un restaurant din Bucureşti. Oamenii din interior s-au evacuat rapid şi au ieşit fugind din clădire.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)