În răspăr: Demonul cu nick

Sunteţi bineveniţi oricând! Cutezaţi!
Dar acolo nu se ajunge uşor. E nevoie de muncă, multă muncă şi ani. S-ar putea să dedicaţi acestui vis un an, doi, cinci şi să nu iasă mare lucru. S-ar putea s-o luaţi de la capăt, iar să munciţi, să învăţaţi, să greşiţi, să acumulaţi, să înfruntaţi criticile şi neîncrederea, să înfruntaţi propriile limite. Şi, în sfârşit, să primiţi ceva, cam a zecea parte din ce credeaţi că meritaţi.
Mai aveţi puteri, mai rezistaţi? Dacă nu, atunci la revedere, treceţi pe tuşă, în anonimat, ocupaţi-vă de altceva. Dacă da, înhămaţi-vă din nou la car şi luptaţi, învăţaţi, munciţi.

Şi în final, după vreo 15-20 de ani de eforturi, transpiraţie, lacrimi, decepţii, consum şi sănătate irosită, cu puţin noroc, o să ajungeţi, poate, acolo unde v-aţi dorit atât de mult. Sau aproape acolo. Aţi muncit din greu, v-aţi consumat atât de mult, încât nici nu aveţi puteri să vă bucuraţi. Dar trebuie, căci iată-vă în luminile rampei, aplaudaţi, admiraţi, intervievaţi, invidiaţi. Nu mai credeaţi că o să ajungeţi aici, vă pierduseră-ţi speranţa, dar iată, efortul şi perseverenţa v-au fost răsplătite în cele din urmă. Acum ştiţi că, dacă munceşti şi perseverezi, nu se poate să nu reuşeşti, acum puteţi să le împărtăşiţi şi altora din această lecţie.
Bucuraţi-vă din plin de aceste clipe, pentru că ceea ce urmează s-ar putea să vă… doboare. Nu v-au ucis anii de muncă şi dăruire? O să vă termine cu siguranţă reuşita la care aţi râvnit atât de mult. Pentru că aţi ajuns acolo unde v-aţi dorit atât de mult, unde sunteţi în văzul tuturor, pe cât de puternic, pe atât de vulnerabil.

Aţi ajuns în Spaţiul Public! Aici, unde bucuria se bea cu linguriţa, iar otrava se serveşte cu farfuria. Aici, unde vă aşteaptă să vă devoreze o vietate cu o mulţime de guri. Bârfitorii, răuvoitorii, invidioşii, jonglerii cu epitete. Pe vremuri, acestor inşi le era mai greu, nu aveau la îndemână decât bârfele şi bileţelele anonime. Astăzi, au primit un ajutor nesperat, Internetul…
Şi dacă tu ai muncit ca robul zi şi noapte ani de zile, ei nu au mişcat un deget de cele mai multe ori ca să merite locul acesta, ca să-ţi vorbească… nici măcar de la egal la egal, ci ca unui vierme. Tu munceai, iar ei te aşteptau cuminţi aici, în Spaţiul Public, care este mai al lor decât al tău! „A, a mai venit unul! Foarte bine, daţi-l încoace!”.

Ziua, poate, o să aveţi parte de bucurii, mai mari sau mai mici, iar serile, după ce o să ieşiţi din baie, o să vă scufundaţi în cada cu zoi din faţa calculatorului. N-o să puteţi să nu găsiţi în fiecare seară tone de murdărie şi cisterne de zoi.
Pe ei, dacă îi scoţi la lumină şi le ceri să compună o frază, să formuleze un gând, o să-i vezi chircindu-se şi vestejind, pentru că nu sunt în stare de nimic, urăsc lumina, sunt vietăţi de întuneric, numai acolo ştiu să secrete venin.
Înainte vreme era mai uşor, pentru că te despărţeau de ei distanţe, convenţii, ziduri. Astăzi, îţi stau la distanţa unei mâini întinse, pe calculatorul tău. Un răuvoitor anonim, care ziua îţi poate fi prieten, coleg, rudă şi poartă un nume, seara devine demonul cu nick.
Deci, tinere domn şi stimată domnişoară, dacă înainte de a păşi pe calea râvnită, aţi cântărit bine ceea ce v-am spus, atunci drum bun pe drumul spre Măria Sa, Spaţiul Public!