Actualitate

În UE fost ucise 658 de persoane în atacurile teroriste comise începând din anul 2000

Conform documentului, circa 90 dintre victime au murit în urma unor acțiuni sinucigașe, iar jihadismul a devenit actorul cel mai mortal, atentatele islamiștilor radicali fiind responsabile pentru aproximativ 545 dintre aceste victime. Diferența până la 658 este reprezentată de victimele ‘terorismului naționalist’, în special victimele atentatelor comise de gruparea teroristă spaniolă ETA.

Raportul mai relevă că în aceeași perioadă 1.029 europeni au murit în atentate comise în afara Uniunii Europene, fiind vorba mai ales de membri ai misiunilor de menținere a păcii în 22 de state, iar cei mai mulți sunt britanici, francezi și germani. Dintre aceste victime, 233 au murit în urma unor atacuri sinucigașe.

Cele mai multe victime europene au fost în Afganistan, țara unde 632 de cetățeni europeni și-au pierdut viața.

În ceea ce privește atentatele comise în UE, în Spania s-au înregistrat cele mai multe victime din cauza atacurilor comise pe 11 martie 2004 asupra mai multor trenuri la Madrid, în timp ce Franța se evidențiază pentru succesiunea recentelor atentate jihadiste.

AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *