Atitudini

Încă nu e totul pierdut

Tirajul ei e cu mult mai mare decât al revistelor Sud-Est cultural, Semn, Contrafort, Destin Românesc sau Limba română. Clipa e în frunte şi ca număr de abonaţi sau cititori. Acest lucru e cu atât mai uimitor, cu cât Clipa e o revistă care se adresează exclusiv elevilor de liceu, spre deosebire de restul publicaţiilor de cultură din Basarabia care sunt destinate tinerilor sau adulţilor. Un alt lucru cu adevărat uimitor e numărul foarte mare de autori care publică în paginile revistei. Şi la acest capitol, Clipa se distanţează de celelalte publicaţii de cultură. Marea performanţă însă pe care a realizat-o revista în cei 16 ani de existenţă e că între copertele ei au debutat sute de autori noi. Dintre aceştia, câţiva au reuşit să se impună în poezia sau proza contemporană. Tinerele poete Aurelia Borzin, Ecaterina Bargan, Tatiana Dumbravă sau Aura Maru s-au afirmat mai întâi la Cenaclul Iulia Hasdeu sau în paginile Clipei.

De vreo câţiva ani încoace, moderez la Biblioteca B. P. Hasdeu un atelier de proză şi în fiecare an apar nume noi: majoritatea sunt de la Clipa. Iar de curând am alcătuit o antologie de proză tânără în care au încăput şi foarte mulţi tineri autori produşi de Clipa.

Pentru că astăzi în Republica Moldova sunt foarte mulţi tineri poeţi sau prozatori, un mare merit în acest sens îl are Clipa. Această publicaţie a reuşit de-a lungul anilor să suscite şi să menţină interesul faţă de literatură în rândul tinerilor scriitori. Publicându-le textele, Clipa le-a dat şansa să-şi facă publice punctele lor de vedere asupra societăţii sau literaturii basarabene. Şi aceasta a însemnat enorm pentru majoritatea tinerilor autori. Cum a avut o importanţă deosebită şi pentru eseistul şi analistul politic şi cultural Dan Nicu care, pentru prima dată, şi-a văzut tipărit numele în Clipa. Azim Dani Nicu are un prestigiu aparte printre comentatorii fenomenului politic şi literar basarabean.

Nu ştiu dacă nu e prea pompos să susţin că există o şcoală Clipa, dar ştiu că ar fi foarte realist dacă aş spune că prin intermediul Clipei tinerii autori au putut deveni cunoscuţi în toată ţara sau în România.

Revista are colaboratori nu doar la Chişinău. Camelia Vasilov e din satul Pererâta, de exemplu, dar asta nu a încurcat-o să semneze texte în Clipa. Nu există sat sau orăşel basarabean unde tinerii autori să nu viseze să publice în Clipa sau să câştige în cadrul concursurilor literare organizate de această publicaţie. Şi asta mi se pare deosebit, că aria de difuzare a revistei este atât de largă.

O altă calitate a revistei e că încearcă să facă un liant între generaţiile mai în vârstă şi cele mai tinere. Nu numai că poeţii mai bătrâni sunt publicaţi de către Clipa, dar unii dintre ei au chiar şi rubrici permanente. În ultimul număr, Aurelia Borzin a iniţiat şi o anchetă referitor la conflictele dintre generaţii. Cei care au răspuns la întrebările revistei – atât scriitorii mai în vârstă, cât şi cei mai tineri – au ajuns la concluzia că nu există războaie între generaţii, ci între indivizi.

Ştiu foarte mulţi artişti în vârstă care citesc din scoarţă în scoarţă şi literă cu literă revista Clipa, delectându-se cu scrisul tinerilor scriitori grupaţi în jurul acestei reviste. Eu, de exemplu, mă dau în vânt după textele Carolinei Vozian.

În această vară am gândit o tabără de proză poliţistă la Orheiul Vechi. În ceea ce priveşte organizarea taberei, m-a ajutat enorm şi Aurelia Borzin, redactorul-şef al revistei Clipa. Ulterior, o parte dintre prozele scrise la Orheiul Vechi le-am inclus în antologia de proză Covoare Moldoveneşti, dar în prefaţă, orbit de orgoliu, am uitat să menţionez şi contribuţia Aureliei privind organizarea taberei. E greşeala mea, Aurelia!

În loc de concluzii, aş putea spune că, atât timp cât în Republica Moldova poate apărea o revistă cum e Clipa, încă nu e totul pierdut. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *