Actualitate

Încă o rusoaică acuzată de spionaj în SUA

În anul 2016 suspiciunile au căzut asupra femeii, iar cercetările au arătat că ea a avut mai multe contacte cu agenți ai FSB-ului, scrie The Guardian. Americanii nu au demis-o imediat, deoarece doreau să verifice valoarea pagubelor pe care aceasta ar fi putut să o aducă Statelor Unite.

Abia în vara anului trecut, când Moscova a cerut micșorarea numărului personalului Ambasadei SUA din Rusia, femeia a fost demisă.

De fapt, solicitarea de reducere a personalului a fost o tentativă a rușilor de a-și scoate agentul din joc. Deși ancheta a fost desfășurată de către CIA, FBI și Serviciul de Informații al Departamentului de Stat, aceștia nu au reușit să descopere adevăratele pagube provocate de această angajată.

S-a stabilit însă că unii dintre colaboratorii misiunii diplomatice au transmis mailuri acestei angajate pe un cont necunoscut Ambasadei.

Departamentul de Stat recunoaște că în procesul de racolare a angajaților non-americani există riscul ca printre ei să fie deja agenți ai Serviciilor secrete sau persoane care ulterior pot fi conectate la colaborare cu acestea.

The Guardian susține că această persoană ar fi putut avea o legătură indirectă cu atacurile cibernetice asupra serverelor Partidului Democrat din SUA, în timpul campaniei prezidențiale din 2016.

Amintim că justiția americană a pus sub acuzare 13 agenți GRU care se fac vinovați de atacarea serverelor democraților americani în timpul alegerilor din 2016.

Sursa: deschide.md 


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *