Politică

Încă un pas spre aderarea în UE – proiectul twinning privind reformarea justiţiei penale

Potrivit Ministrului Justiţiei, Alexandru Tănase, Proiectul Twinning a fost unul extrem de important pentru sistemul penitenciar din Moldova, care a permis conturarea unor noi perspective de reformare şi dezvoltare a acestuia în conformitate cu standardele europene. La conferinţa de finalizare a Proiectului au participat reprezentanţi ai Delegaţiei Uniunii Europene, Fundaţiei IRZ, Ambasadei Germaniei, Serviciului Probaţiune al Olandei, Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Procuraturii Generale, ş.a.

Pe parcursul a 15 luni, în cadrul proiectului Twinning, 32 de experţi germani şi olandezi (judecători, consilieri de probaţiune, şefi ai penitenciarelor şi centrelor de instruire a lucrătorilor penitenciari) au condus 60 seminare şi ateliere de lucru la care au participat peste 500 angajaţi ai sistemului penitenciar, ai Oficiului Probaţiune, judecători şi procurori. Subiectele instruirilor au inclus tene ca drepturile omului şi standarde europene de detenţie, aspecte privind practici europene şi alternative la detenţie, managementul penitenciar, dezvoltarea mecanismului de interacţiune dintre toate autorităţile sistemului de justiţie penală, se menţionează într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Proiectul sus-menţionat a fost lansat în octombrie 2009 şi este unul din instrumentele principale ale Comisiei Europene de consolidare instituţională adresat ţărilor partenere, fiind considerat şi drept instrument de pre-aderare la UE. Avînd un buget de total de 920,092.00 euro, acest proiect presupune realizarea unor angajamente reciproce între Uniunea Europeană şi Republica Moldova. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *