Actualitate

Incendiu de la Stadionul Republican a fost lichidat – FOTO/VIDEO

UPDATE: Potrivit șefului adjunct al Direcţiei situaţii excepţionale a municipiului Chişinău, Liviu Mîrzenco, este prematur să discutăm despre cauza incendiului, deoarece acesta nu a fost încă lichidat complet. Totuși, în cadrul ședinței s-a menționat că incendiul a izbucnit în preajma tocătorului, care a fost deteriorat.

În zonă au intervenit și două excavatoare, care delimitează crengile uscate, pentru ca acestea să nu intre în contact cu incendiul. Potrivit informațiilor preliminare, aproximativ 40% din volumul crengilor a ars în urma incendiului.

Nistor Grozavu a menționat pentru PublikaTV că incendiul ar fi putut fi evitat și că primăria nu a fost pregătită pentru astfel de situații.

Viceprimarul Chișinăului susține că până acum au izbucnit două incendii, cel de la gunoiștea de la Buiucani și cel de pe Stadion, menționând că incendiul de la cimitirul Sfântul Lazăr a fost pe un platou local a trei organizații

Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, la fața locului au fost îndreptate 16 autospeciale de intervenție cu un efectiv de peste 80 de persoane. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au fost formate 4 sectoare de luptă, iar datorită intervenției eficiente focul este ținut sub control.

Conform datelor operative ale Serviciului Situații Excepționale nu au fost înregistrate victime. Întreaga garnizoană a Serviciului Salvatori și Pompieri este ridicată în regim de alertă. 

Acesta este al treilea incendiu produs la locațiile unde au fost depozitate crengile în urma intemperiei din luna aprilie curent. Masele lemnoase afectate au fost stocate în șapte locații din Chișinău.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *