Actualitate

ÎNCOTRO? La Tiraspol a fost inaugurată şcoala militară „Suvorov”

„Veţi obţine o educaţie bună şi veţi întoarce fie în uniforme, fie în haine civile. Veţi fi pregătiţi din punct de vedere ideologic şi veţi inţelege clar ce înseamnă Transnistria“, a spus Krasnoselski la inaugurarea instituţiei, notează novostipmr.com.

La eveniment a fost prezent şi ambasadorul rus Farit Muhametşin, care a înmânat conducerii instituţiei un certificat pentru obţinerea tehnicii de calcul, dar şi cărţi istorice şi militare.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care este declarat persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova, a menţionat într-o telegramă de felicitare că şcoala militară de la Tiraspol urmează să fie alături de cele mai bune scoli din Moscova, Sankt-Petersburg, Tula, Ulianovsk, Kazan, Ekaterinburg, Tveri, Ussuriisk şi Caucazul de Nord.


De notat că iniţiativa creării Şcolii militare „Suvorov” în regiunea transnistreană aparţine anume vicepremierului rus Dmitri Rogozin, care încă în vara anului 2013 a declarat că o asemenea instituţie ar fi binevenită în stânga Nistrului. 

Totodată, vicepremierul rus a subliniat atunci că Transnistria are nevoie de o astfel de instituție, deoarece „în regiune locuiesc mulţi cetățeni ruși pentru care problema educației patriotice este una acută”.

Şcolile militare „Suvorov” sunt instituții specializate de învățământ militar destinate pentru tinerii din clasele V-IX. Acestea oferă studii gimnaziale, dar totodată pregătesc elevii pentru admiterea în școlile militare de învăţământ superior ale Forțelor Armate ruse.

moldova.org

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *