u mai ramas doar cateva zile pana la alegerile anticipate, iar noi, moldovenii din SUA, inchiriem mijloace de transport pentru a pleca, in grupuri, la Washington, ca sa votam inca o data impotriva comunistilor. E unicul lucru pe care-l putem face pentru a sustine studentii si, desigur, pe toti acei care s-au opus rezultatului fals din 5 aprilie.
Ma aflu in SUA de trei ani, sunt fosta studenta la Facultatea de jurnalism a USM. Momentele cele mai memorabile din anii de studentie au inceput atunci cand am cunoscut-o pe Rodica Mahu, o exceptionala jurnalista, reporter la Radioul National (pe atunci). Mi se oferise posibilitatea sa colaborez la emisiunea „Forta Junimii”, unde realizam interviuri pe diferite teme. Primele emotii de jurnalist le-am simtit fiind in direct la emisiune, emotii care m-au facut sa realizez ca acolo va incepe cariera mea si visurile din copilarie imi vor deveni realitate. Toate aceste iluzii insa au fost spulberate prea devreme, iar cariera mea, care nici nu incepuse bine, luase sfarsit. Jurnalistii care au activat o viata la Radioul National au parasit locul de munca fortati, batuti, arestati, iar greva foamei prin care au protestat pentru a li se recunoaste drepturile n-a schimbat nimic. Noi, o parte din studentii jurnalisti, desigur, am luat parte la protest. Peste cateva luni, am parasit tara, deoarece am inteles ca n-am niciun viitor si ca, atata timp cat comunistii vor fi la conducere, nu mi se va permite sa scriu ceea ce gandesc.
Dupa trei ani, in Moldova nu s-a schimbat nimic. Jurnalistii sunt intimidati, abuzati atunci cand prezinta o opinie de alternativa. Am ajuns o tara care nu reprezinta niciun interes pentru straini. De multe ori, fiind intrebata de unde sunt, nici nu incerc sa le explic unde se afla Moldova. Le spun ca sunt din Romania, cel putin toti au auzit de Dracula, Ilie Nastase si Nadia Comaneci. E umilitor sa nu ai nimic si pe nimeni din tara unde te-ai nascut care sa fie cunoscut pe plan mondial. E dureros sa ai o tara fara istorie, inmormantata de Uniunea Sovietica si macelarita de comunisti timp de opt ani.
Am fost socata de brutalitatea fortelor politiei impotriva studentilor si a celor care au protestat pe 7 aprilie. Moldova si Iranul sunt doua tari complet diferite, dar situate pe acelasi cantar cand e vorba de violenta si strangularea libertatii cuvantului si a presei. Iranul, cel putin, reprezinta o zona de interes pentru SUA si alte tari, iar Moldova e o zona moarta.
Am plecat de acasa pentru a-mi realiza visurile. Timp de trei ani, am trait in Statele Unite o viata linistita, plina de experiente, am vorbit si am fost ascultata, nu mi-a interzis nimeni sa-mi exprim opinia proprie, aici sunt respectate drepturile si legile care te protejeaza. Desigur, aici n-am o viata usoara si bogata ca in filmele din Hollywood; invat, muncesc, platesc taxe, in schimb, munca si ideile imi sunt apreciate, iar viitorul este promitator.
Totul ar fi minunat, daca n-ar fi dorul de casa, de parinti, de prieteni si gandul ca locul unde te-ai nascut este azi un haos. Am un vis, visul de a ma intoarce acasa, intr-o Moldova fara comunisti, de a pune in practica ceea ce am invatat aici de la vestiti jurnalisti americani. Noi, cei de peste hotare, speram ca alegerile anticipate „nu se vor repeta”, ci vor schimba calea gresita pe care mergem de opt ani. Vom face tot posibilul sa va sustinem, spiritual, moral, daca fizic (protestand) nu avem posibilitatea. Presedintele SUA, Barack Obama, in timpul alegerilor din anul trecut spunea: „Yes, we can!”. Speranta intr-o schimbare i-a determinat pe americani sa-si aleaga liderul in care au incredere. Noi avem nevoie de aceeasi schimbare. Sa mai incercam o data, poate vom reusi.
Yes, we can! Da, noi suntem in stare!
Dina Anghelenici,
San Francisco, California
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
