Timpul Local

Înmînarea cheilor de la un nou bloc de apartamente situat pe strada Mircea cel Bătrîn 33/3

Cu acest prilej a fost organizată o ceremonie solemnă la care au fost invitaţi reprezentanţii ministerului de profil, autorităţile locale şi toţi beneficiarii, alături de rudele şi prietenii lor. Au fost prezenţi, de asemenea şi reprezentanţii firmelor subantreprenori, care au contribuit la construcţia blocului.

Este pentru prima dată cînd compania RECONSCIVIL execută un proiect de acest gen. Din cele 125 de apartamente din bloc, 92 sunt garsoniere cu 1-2 odăi oferite „la cheie”, adică finisate complet. La momentul dării în exploatare, în apartamentele de acest tip sunt finisaţi pereţii, pardosite podelele, instalate unităţile sanitare în baie şi WC, sunt instalate toate corpurile de iluminat şi este instalată bucătăria cu tot cu cuptor, aragaz, masă şi scaune. Locatarilor le ramîne doar să-şi aducă divanul, maşina de spălat, frigiderul şi televizorul în casă.

„La cheie” vor fi predate şi serviciile comunale. În ziua dării în exploatare au fost semnate contractele individuale cu furnizorul de gaz natural şi energie electrică. Blocul a fost conectat din prima zi la reţeaua de distribuţie a apei potabile şi canalizare. Operatorii de telefonie fixă, televiziune prin cablu şi internet au fost și ei prezenţi.

Blocul a fost sfinţit de Părintele Mihail, împreună cu un sobor de preoţi de la biserica „Tuturor Sfinţilor care sau proslăvit pe meleagurile Moldovei”. 

D. C.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *