Opinii și Editoriale

Înrădăcinarea

„Înrădăcinarea” e cu mult mai mult decât o carte despre drepturile omului. E una despre umanitate, despre ființa (profundă – dacă îmi permiteți – a) omului, o carte atât de complexă încât nici nu îmi dau seama cum ar trebui să o prezint. Însă în textul de față nu mi-am propus o analiză a ei (ar fi nevoie de mult mai mult spațiu și de cu totul alt tip de discurs), ci îmi doresc să vă fac o insistentă recomandare de lectură.
În ceea ce mă privește, am fost uimită de profunzimea cu care Simone Weil a înțeles relația dintre om și Dumnezeu, legăturile pe care omul le are cu natura, cu mediul în care se dezvoltă, cu societatea. Simone Weil a fost atât de preocupată de situația omului, încât l-a descoperit pe Dumnezeu, nu (neapărat) prin studierea teologiei, ci prin revelație.

Ea nu e o autoare care se citește cu ușurință, dar e una care îmbogățește cititorul. Iar „Înrădăcinarea” e o carte care poate răspunde la cele mai neașteptate (și dificile!) întrebări. Inclusiv la unele pe care le credem fără răspuns (De ce permite Dumnezeu anumite lucruri? De unde vine simțul proprietății? Ce ne face nefericiți?).

Pentru cei care știu puține lucruri despre Simone Weil, las aici câteva date biografice preluate de pe site-ul Polirom: „Filozoafă, umanistă, scriitoare şi militantă sindicală, Simone Weil (1909-1943) a fost o personalitate complexă. Profesoară de filozofie, a lucrat ca muncitoare la Renault (1934-1935), a intrat în Brigăzile Internaţionale în 1936, iar în timpul războiului şi-a părăsit ţara aflată sub ocupaţie germană, angajându-se după o scurtă şedere în Statele Unite, în rezistenţa franceză, condusă de Charles de Gaulle de la Londra (…). „Înrădăcinarea” a fost scrisă la Londra în intervalul ianuarie-aprilie 1943, pe când Simone Weil activa pentru La France Libre, iar generalul de Gaulle dorea o nouă Declaraţie a drepturilor omului, care să dinamizeze lupta împotriva naziştilor şi să ajute la reorganizarea Franţei după ieşirea victorioasă din război. Neterminat, volumul a fost publicat post-mortem de Albert Camus în 1949, la Editura Gallimard, în colecţia Espoir pe care o coordona.”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *