Întâlnirile cu oamenii care au făcut cândva parte din viaţa ta nu sunt simple mofturi, în a căror umbră stă ascunsă dorinţa de a demonstra că eşti om de succes sau că te îndrepţi spre această cale. Tocmai acest lucru au demonstrat 28 de absolvenţi din promoţia anului 1977, care acum sunt oameni trecuţi de prima tinereţe, puţin cărunţi, dar care sunt melancolici după vremurile studenţiei. Ei au demonstrat că nu doar tinerii merg la întâlnirile cu absolvenţii, că orice eveniment poate avea loc atunci când îţi doreşti acest lucru, indiferent de legi şi tagme lumeşti. Apropo, dacă nu au loc în cluburi, în gălăgie şi cu mult spirit tineresc, aceasta nu înseamnă că întâlnirile „absolvenţilor cărunţi” sunt plicticoase.

După 35 de ani, s-au întâlnit la biserică

Întâlnirea celor 28 a avut loc după 35 de ani, ea fiind organizată inclusiv de cunoscutul preot al Bisericii „Sfântul Dumitru” din capitală, Pavel Borşevchi, el fiind şi unul dintre absolvenţii promoţiei anului 1977. Anume el a şi găzduit întâlnirea, la biserica pe care o conduce având loc toate strângerile de mână şi îmbrăţişările, după trei decenii şi jumătate. Ludmila Corovai, cea care le-a fost diriginte, îi ţine minte pe fiecare şi poate povesti minute în şir cum erau pe vremuri foştii ei elevi. „E un caz rar întâlnit, însă elevilor mei le plăceau toate obiectele – şi matematica, şi geografia, şi limbile străine (rusa şi franceza), dar şi limba română. Toţi erau activi, recitau cu plăcere operele marilor scriitori ruşi – Puşkin, Lermontov, Esenin, Ahmatova, Ţvetaeva. Uneori lecţiile se transformau într-un veritabil teatru, în cadrul cărora se înscenau secvenţe din „Evgheni Oneghin”, „Demon”, îşi aminteşte plină de emoţii profesoara.

Astăzi, Ludmila Corovai se mândreşte cu toţi foştii săi elevi. Ludmila Petcu-Zlobin şi Eugenia Doagă sunt printre cei care răspund de activitatea Aeroportului Internaţional Chişinău. Nicolae Gologan e unul dintre cei mai căutaţi oameni în domeniul construcţiei şi reparaţiei caselor de locuit. Vasile Guţu e maestru în sport la trântă. Alexandru Iacub a fost un timp şeful poliţiei economice din Minsk, actualmente este proprietarul Centrului Medical din Belarus. Iurie Cerchez este un specialist apreciat la trustul „Apă-Canal” Chişinău. Andrei Tonu a lucrat în organele interne, iar acum este un întreprinzător de succes, tot aşa ca şi Anastasia Crudu-Bortă.

Elevii de atunci mai responsabili

„Să ştiţi că mintea unui copil este o pagină albă pe care putem scrie aproape tot ce voim, dar odată ce am scris, cerneala aproape că nu se mai poate şterge”, mărturiseşte profesoara, care e mândră că şi-a educat elevii pe vremea când oamenii erau mai responsabili, în plus nici telefoane mobile nu erau şi nici diverse dispozitive de copiat. „Din clasele IV-V elevii mei îşi aleseseră deja viitoarea specialitate. Astfel, regretaţii Vasile Brus şi Iurie Corovai visau să devină respectiv medic şi inginer şi au devenit. Nadia Scotigor a îmbrăţişat profesia de tehnolog în producerea vinurilor. Ecaterina Neaga-Pogor, Lidia Crigănuţă-Iacub, Nadejda Ţugulscaia-Nani din anii copilăriei au îndrăgit meseria de pedagog. Maria Roşca-Bargan de 30 de ani activează la liceul din Băcioi. Lolita Foamete-Zubenco era cea mai frumoasă domnişoară din clasă de care erau îndrăgostiţi toţi băieţii. Ea a fost una din specialistele de la Editura „Lumina”, care a cules textele primelor ziare în grafia latină din RM, a activat ca funcţionar public în Guvernul RM. Iurie, feciorul meu, a fost excelent organizator şi lider al clasei. A absolvit cu brio nu numai şcoala din Băcioi, dar şi Institutul Politehnic. A fost promovat în mai multe funcţii, inclusiv în cea de director general al Centrului de Tineret din municipiul Chişinău. A îmbrăţişat cu multă pasiune şi activitatea de întreprinzător, însă viaţa i-a fost curmată de nişte bandiţi”…

Deşi nu-i plac laudele, diriginta nu poate să nu pomenească de preotul Pavel Borşevschi. Profesorii de atunci se străduiau prin toate mijloacele să-l orienteze sper ateism, pentru că aşa îi obliga regimul sovietic de atunci. Elevul Borşevschi însă nu înceta să se roage. Credinţa le-a creat pe atunci probleme ambilor, diriginta era criticată şi chiar avertizată atât de conducerea şcolii, cât şi de mai-marii raionului. La fiecare adunare i se reproşa că „educă un preot, dar nu un om sovietic”. Peste puţin timp, Pavel Borşevschi se înscrie la Seminarul Teologic din Moscova. Şi-a făcut studiile şi la Academia Teologică din Moscova, în cadrul căreia şi-a susţinut şi teza de doctor în teologie. Actualmente, preotul Pavel Borşevschi se află în fruntea parohiei ortodoxe „Sfântul Dumitru”, pe care o conduce timp de 22 de ani.

Comunismul le cerea să fie atei

În debutul întâlnirii de după 35 de ani, preotul Pavel i-a familiarizat pe foştii colegi de clasă cu activitatea parohiei. Acesta e un centru de cultură şi spiritualitate, care include: clădirea Bisericii „Sfântul Dumitru”, un bloc administrativ, o şcoală duminicală, o bibliotecă, o fântână originală, o troiţă, o clopotniţă, un monument în memoria clericilor şi enoriaşilor Parohiei „Sfântul Dumitru”. Majoritatea clădirilor de o rară frumuseţe arhitecturală au fost construite sub nemijlocita diriguire a preotului Pavel Borşevschi. În cadrul parohiei se află îngrijirea la domiciliu a persoanelor aflate în nevoinţă, aprovizionarea cu hrană a copiilor de la Spitalul de Psihiatrie din Chişinău, Centrul social pentru copii, activitatea în cadrul programului de educaţie creştin-ortodoxă pentru copii şi tineri cu dizabilităţi. Pentru meritele sale în domeniul social-cultural şi educativ, preotul Pavel s-a învrednicit de multiple decoraţii: bederniţa, camilafca, crucea de aur, crucea cu pietre scumpe, ordinul Bisericii Ortodoxe din Moldova „Cuviosul Paisie Velicicovschi” gradul II, Ordinul „Ştefan cel Mare”, gradul II.

Doamna Ludmila Corovai e în stare să ne povestească ore în şir despre fiecare din cei 28 de elevi ai clasei „B” – care şi cum îşi făceau lecţiile, cum se comportau, ce şotii le trăsnea prin cap. „Eu, aidoma unui agricultor, am sădit în sufletele lor seminţele demnităţii şi am avut grijă ca ele să încolţească, să crească şi să dea roadă. Aceasta e averea pe care am adunat-o. Sunt ferm convinsă că ea valorează mai mult decât orice”. 

O. V.