Opinii și Editoriale

Intelectualitatea academica si invatamntul ca o femeie

Reorientarea de catre dl V. Afanasiev (TIMPUL, 6.XI.09) a polemicii Ion Varta – ASM din planul unor nereguli administrative in cel al ratiunii si modului de a fi al Academiei aduce sperante pentru dezvoltari pozitive si in stiintele educatiei.

Oamenii de stiinta sunt perceputi de catre ceilalti oameni ca intelectuali, fiindu-le acordate implicit onoarea si dreptul de a decide asupra problemelor fundamentale ale comunitatii si ale existentei fiecaruia, iar Academia de Stiinte – drept cea mai importanta institutie a intelectualilor. In viziunea omului comun, potentialul de cunoastere al Academiei este concurat doar de Dumnezeu.

Dar intelectualitatea din R. Moldova se afla abia la a doua etapa a procesului de constituire a unei intelectualitati nationale, la care profesionalismul stiintific se asociaza cu nevoia de depasire a conditiei sociale din care provine. Fiind total exterminata de regimul comunist, apoi re-formata in calitate de factor „obiectiv” pentru a-i confirma ideologia, intelectualitatea noastra stiintifica mai plateste tribut limitelor cadrului epistemologic in care a fost formata, multi intelectuali nefiind pregatiti sa-si defineasca cu claritate misiunea si manifestand un patriotism marcat de sigla institutiei si a domeniului de cercetare. N-au facut vizibila si inteligibila principala misiune a Academiei nici participantii la polemica.

Istoriceste, misiunea principala a academiilor nationale de stiinte s-a constituit din doua obiective: definirea identitatii natiunii care a creat-o – a valorii, locului si perspectivei acesteia in istoria umanitatii, si consolidarea acestei identitati prin oferirea de solutii stiintifice oportune si eficiente.

Si-a asumat Academia noastra raspunsul la intrebarea Cine suntem noi, poporul Republicii Moldova, in istoria omenirii si care-i perspectiva noastra in universul uman? Caci din raspunsul la aceasta intrebare ar trebui sa se defineasca si directiile strategice de cercetare ale Academiei, si domeniile si obiectele sale de cercetare, si competentele sale principale. Modernitatea este marcata esential de idealul libertatii umane. Sectia Stiinte umaniste a ASM are un raspuns explicit la intrebarile Cum poate deveni moldoveanul mai liber si cat mai desavarsit in conditiile actuale? si care sunt impedimentele principale in devenirea sa intru fiinta? (C. Noica), adica care-s crizele care ar trebui depasite pentru a redeveni noi in propria noastra fiinta nationala, social-politica, cultural-spirituala? Mai multi autori le-au indicat pe acestea in formula criza de identitate si criza de proprietate.

Cu alte cuvinte, politic, moldovenii isi propun sa se integreze in Uniunea Europeana, iar intelectualitatea inca n-a reusit sa-i ajute sa se autoidentifice corect si sa-si constientizeze zestrea pe care o vor lua cu ei in Europa – conditie principala integrarii tarilor si popoarelor in UE, caci nu mergem in Europa sa ne infruptam din bunurile create de altii, ci pentru a contribui cu propriile noastre valori la tezaurul european, pe care sa-l folosim in comun. Se pare ca acest principiu inca n-a cucerit si creierul Academiei, desi se regaseste in unele cercetari pedagogice si chiar in Curriculumul de dirigentie, altfel nu s-ar fi emis opinia co-existentei a doua adevaruri istorice si lingvistice in chiar editiile enciclopedice.

Dar nimeni nu poate avea doua identitati, iar enciclopediile n-ar trebui sa coboare la valoarea opiniilor de ziar. Admiterea de catre unii autori din ASM si in continuare a doua adevaruri cu privire la denumirea sau/si esenta limbii, literaturii, culturii si istoriei caror apartinem si prin care fiintam ne face sa ne intrebam cu privire la masura in care Academia raspunde misiunii sale stiintifice, culturale si istorice. Or, la acest parametru, nu-i putem recunoaste conducerii ASM contraargumentul ca politicienii ii ignoreaza pozitia stiintifica, caci, chiar daca-i asa, ne intrebam asupra gradului de libertate a cercetarilor din Academie, asupra misiunii stiintei ca producatoare de libertate umana si asupra capacitatii ASM de a-si impune pozitia stiintifica, in aceasta constand si capacitatea ei de a raspunde oportun si eficient problemelor fundamentale ale poporului caruia ii apartine si carui trebuie sa-i serveasca macar si pentru faptul ca exista din mijloacele produse de acesta.

Atragerea fondurilor prin proiecte internationale este una din solutiile particulare, dar nu si una esentiala. Putem raspunde misiunii noastre principale ca intelectualitate stiintifica doar valorificand si incurajand intregul nostru potential cultural si spiritual, caci dezvoltarea stiintei este o chestiune intai de toate cultural-spirituala, apoi si economica, si o valorificare si dezvoltare judicioasa a intregului nostru potential intelectual va contribui neaparat, asa cum afirma pe drept expertul V. Afanasiev, si la cresterea economica, a tarii si a Academiei.

Dupa aprobarea Codului cu privire la stiinta si inovare (2005), ASM a devenit si responsabila, si finantatoarea tuturor cercetarilor, inclusiv a stiintelor educatiei, deci este un monopolist fara egal in tara noastra. Dar dimensiunile geografice, demografice, economice si financiare ale R. Moldova, precum si experientele mai mult negative ale ministerelor in gestionarea cercetarilor din institutele subordonate (ma refer, in special, la Ministerul Educatiei), sugereaza ca o astfel de centralizare a fondurilor pentru stiinta nu este rea, ci mai degraba buna, caci ne obliga sa ne raliem si noi, fostele si inca subordonatele ministerial institute de cercetare, la standardele mondiale de calitate a cercetarilor, pe care le promoveaza centralizat Academia noastra.

Un aspect al activitatii ASM, atacat de unii polemisti, dar nu si examinat, este atitudinea sa fata de invatamant, unul dintre cele mai importante domenii ale vietii publice. Aici ASM comite doua greseli fundamentale: 1. considera, ca si majoritatea universitarilor, ca invatamantul nu este decat un consumator al valorilor produse de stiinta academica si cea universitara; 2. diminueaza/ignoreaza managerial valoarea stiintelor educatiei, reiterand conceptul sovietic de stiinte fundamentale, date in competenta academiei, si stiinte aplicative, condamnate dictatului ministerial.

In legatura cu prima greseala, sa ne amintim de faptul ca SUA si Japonia si-au depasit marile crize economice prin reformarea substantiala a invatamantului: au incurajat libertatea gandirii si a experientelor, caci s-a inteles oportun, la nivel de presedintie, ca invatamantul este intai de toate un producator de valori umane si ca mai ales prin formarea unei generatii de o noua mentalitate este posibila depasirea crizelor. Or, nu crearea unor institutii de elita in cadrul ASM poate regenera Academia, ci valorificarea si regenerarea intregului popor si, inainte de toate, prin educatie si invatamant, la scara nationala, intelegand si depasind cea de-a doua greseala: stiintele educatiei trebuie salvate urgent de dictatul ministerial si integrate efectiv, nu doar formal, in structura Academiei.

Deocamdata, ASM nu manifesta decat o responsabilitate formala pentru stiintele educatiei, ea neavand in statele sale de functii decat un singur angajat cu titlu stiintific in pedagogie (dr. V. Cojocaru de la CSSD), nici o structura de cercetare si nici membri corespondenti si titulari in domeniu, iar in sistemul de expertizare si conferire a titlurilor stiintifice in domeniu deseori autoritarismul si incompetenta sunt hotaratoare. De aceea si reforma invatamantului n-a fost un obiectiv al ASM, ea fiind initiata, in 1988, de un grup de cercetatori entuziasti de la Institutul de Stiinte ale Educatiei (ISE), pe care mai tarziu Ministerul Educatiei si-a arogat-o, marginalizandu-i pe primii si diminuand valoarea ISE pana la rolul de cabinet metodic.

In ultimii sase ani, de ex., ISE n-a elaborat niciun document conceptual, unele dintre cele elaborate mai inainte mai fiind tinute in sertarele ministerului (Conceptia evaluarii rezultatelor scolare, Conceptia si Strategia formarii profesionale a personalului din invatamantul preuniversitar). Calitatea ISE de cabinet metodic este demonstrata si de urmatoarele cazuri.

Directorul adjunct A. Bolboceanu, prezentand la sectia Stiinte umaniste a ASM raportul ISE pe 2007, n-a stiut sa raspunda la intrebarea presedintelui Gh. Duca cu privire la calitatea educatiei si la intrebarea unui doctor habilitat din sala cu privire la cauzele necunoasterii de catre alofoni a limbii romane, dna plasandu-mi abil intrebarile mie. Raspunsurile noastre – la prima, ca de calitatea invatamantului suntem responsabili cu totii, inclusiv ASM, nu numai ISE, si la a doua, ca limba romana va fi vorbita de catre toti cetatenii doar dupa ce se va modifica Constitutia in articolele respective, i-au lasat fara replica pe cei care au intrebat, si au trezit rumoare in sala.

Contrar faptului ca ISE a fost acreditat, inca in 2005, anume in calitate de institutie de cercetare in conformitate cu Codul cu privire la stiinta si inovare, Ministerul Educatiei continua sa-si aroge rolul de administrator absolut al ISE, aproband in functie directori si directori adjuncti obedienti, incat s-a ajuns la situatia ca acum niciun membru al directiei nu este pedagog: directorul L. Pogolsa – dr. in istorie, directorul adj. stiintific, N. Bucun – medic sanitar si profesor psihiatru (instalat in functie dupa pensionare), directorul adj. perfectionare, N. Vicol – dr. in filologie, aceasta situatie fiind posibila in conditiile in care in R. Moldova activeaza 25 de doctori habilitati in pedagogie si psihologie, sase dintre care titulari ai ISE, si peste o suta de doctori. De ce tolereaza conducerea ASM aceasta situatie, daca activitatea ISE este reglementata juridic de Codul cu privire la stiinta si inovare, si nu intervine ca managerii acestuia sa fie alesi prin concurs, conform Codului?

In aceste conditii, activitatea ISE este mereu contorsionata de „ideile” noilor si noilor sefi de la minister, care, chiar si numai prin arestarile pentru coruptie de asta-vara a unor fosti angajati, si-a demonstrat competenta manageriala si politica. Dar acestia, A. Ghicov & Co, au mai intervenit dictatorial in documentele reformei invatamantului, reconvertind-o in antireforma. Una dintre actiunile mai recente ale ME-ISE este un proiect cu UNICEF de evaluare a curricula si standardele educationale (ordinul ME nr. 352 din 14 mai 2009). Gestionarii acestuia, L. Pogolsa si N. Bucun, nu i-au inclus in proiect si pe autorii indezirabili de curricula si standarde educationale (dar n-au renuntat la Ghicov & Co), incalcandu-le grosolan dreptul la proprietate intelectuala.

Mai mult chiar, N. Bucun a obligat sectoarele ISE sa prezinte materiale in regim de urgenta pentru participantii la proiect, deci a cerut executantilor unui proiect institutional sa lucreze pentru executantii unui proiect extrabugetar. Primele roade ale acestui proiect au si fost prezentate recent la o conferinta, zisa stiintifica si internationala, ca invitati de onoare in agenda figurand si C. Fusu de la parlament, I. Negrei de la guvern, pres. ASM Gh. Duca, ministrul L. Bujor.

Promovand, voalat sau direct, conceptul sovietic de continuturi educationale standardizate, cei doi sefi ai ISE au tot fericit asistenta cu perle lingvistice si stiintifice gen: curricula si curricule; cele reforme si cel curriculum, precum si cu: Invatamantul este ca un organism viu, …ca o femeie – azi face treaba, maine o trimitem la pensie, profesorul psihiatru apreciind invatamantul in mod patetic astfel: Eu cred ca este un inceput deosebit: sa-i schimbam putin coafura, sa-i schimbam fusta – si nu va imbatrani!

Bineinteles ca nu va imbatrani, caci subiectii lui principali sunt mereu copiii si tinerii, infantilismul carora este firesc si chiar placut deseori. Nu si cel al unor manageri ai stiintelor educatiei, pe care nici cele mai moderne fuste si coafuri nu-i mai pot ajuta.

Academia, fireste, trebuie pastrata si consolidata in continuare, dar ca o forma a Academiei Nationale de Stiinte, apta sa raspunda stiintific problemelor fundamentale ale poporului, inclusiv prin stiintele educatiei, ajutandu-i astfel pe moldoveni sa devina in mod firesc intru propria lor fiinta.

Vlad Paslaru,
doctor habilitat in pedagogie, profesor universitar,
Institutul de Stiinte ale Educatiei

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *