Actualitate

Intermediarul în „dosarul Gorbunţov” condamnat la patru ani de închisoare

Procuratura Generală menționează într-un comunicat de presă că, la Curtea de Apel, procurorii au demonstrat că în noaptea de 7 octombrie 2016, inculpatul a introdus pe teritoriul Republicii Moldova, prin contrabandă, 30000 de euro, din Rusia. Potrivit materialelor cauzei penale, inculpatul ar fi primit suma respectivă drept recompensă pentru a-l influența pe killerul Vitalie Proca să-și schimbe depozițiile în dosarul tentativei de asasinare a bancherului rus Gherman Gorbunţov.

Pe 19 iulie 2017, magistrații Judecătoriei Hâncești l-au achitat pe inculpat, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii de contrabandă. Procurorii au contestat sentința de achitare. Iar pe 22 mai anul curent apelul procurorului a fost admis, inculpatul fiind condamnat să execute pedeapsa în penitenciar de tip semi-închis. De asemenea, a fost dispusă încasarea forțată și gratuită, în folosul statului, a echivalentului sumei de 20000 de euro.

Decizia Curții de Apel este executorie, însă poate fi supusă căilor ordinare de atac la Curtea Supremă de Justiție.

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *