Scriitorul Igor Guzun s-a născut la 12 septembrie 1968, în s. Recea, r-nul Râșcani. După ce a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat, a lucrat zece ani în presa de la Chișinău. În perioada 2002-2012, a fost profesor la aceeași facultate. Este autor și coautor al mai multor cărţi de specialitate şi manuale: „Un ziar în şapte zile” (2007), „Jurnalismul în situaţii de criză” (2010), „Interpretarea datelor statistice în jurnalism” (2013). A debutat literar în 1997, cu volumul „De azi într-o săptămână”. În 2014, a publicat cartea „LA BLOG”, scrisă împreună cu Sergiu Beznițchi. În 2015 a apărut „VINIL”, numită de „Revista Literară” drept „una dintre marile cărți ale generației noastre”. În 2017, a editat volumul „BINE”, care conține 69 de texte scurte și opt cărți poștale despre oameni și obiecte. Iar în 2018, i-au apărut cărțile „VINIL COLLECTION” și „Adio, lucruri”. În interviul de mai jos, Igor Guzun relatează pentru cititorii TIMPULUI despre oameni, cărți și politică.
- Dle Guzun, sunteți probabil cel mai pozitiv scriitor din R. Moldova. De unde luați inspirația pentru a descrie sentimente și întâmplări pozitive într-o societate plină de probleme?
- Tot din viață, cred. Poate că există o bucurie a lucrurilor simple. Poate că originalitatea conține, mai întâi de toate, origini. Și poate că este adevărat că toate cuvintele – bune sau rele – atrag realitățile care se vor întâmpla după ce le rostim sau le scriem. Mai cred că viețile oamenilor sunt și așa pline de dureri, drame și orori, așa încât nu mai e nevoie să fie aduse în cărți și multiplicate. Cărțile trebuie să ne bucure. Și atunci când le scriem, și atunci când le citim. Referitor însă la aprecierea aceasta despre „cel mai pozitiv…”, n-o s-o atest și nici n-o s-o contest, ca să ne rămână timp pentru lucruri mai importante. Pentru că, mi se pare, contează mai mult nu cum ești, dar ceea ce faci și, mai ales, dacă aceasta îi ajută pe alții în vreun fel.
- N-o fi 18 ani cumva, un majorat? Nu am căutat explicații pentru aceasta, mi-am căutat însă de drum. Poate că am avut nevoie să cunosc și să înțeleg mai multe: oameni, țări, situații, cuvinte, sensuri. Poate că citisem până atunci multe cărți bune și astea erau descurajante pentru mine, care scrisesem doar una, subțire, cum îmi părea atunci. Poate că încă nu-mi găsisem vocea ori echilibrul necesar. Poate că mi-au trebuit acești ani ca să înțeleg că, de fapt, cărțile mele nu trebuie să fie nici despre mine, nici despre alții, ci pentru alții. Și le scriu acum așa cum pot, cu speranța că ele provoacă cititorilor, undeva în regiunea frunții și a pieptului, o scânteie. Ori, dacă se poate, mai multe - ceva asemănător cu sudura.
- Volumele „VINIL” și „BINE” au fost foarte apreciate de cititori. Care e secretul că, într-o societate în care persistă dezinteresul față de lectură, unele cărți se vând și se citesc?
- Dacă e așa, este meritul cărților și al cititorilor. Cărțile nu se vând, știm, dar putem munci împreună, ca ele să se cumpere. Și aici este de lucru pentru toți: scriitori, designeri, ilustratori, tipografi, bănci, librari, elevi, profesori, organizatori de evenimente, colegi și prieteni din media și alți profesioniști. Pentru toți aceștia și pentru mulți alții este loc de-ajuns pentru ca într-o zi toată lumea să aibă semne de carte pe față. Va fi o lume mai bună și mai dreaptă. Sper s-o putem vedea în viața aceasta sau în celelalte.
- Deşi ați lucrat mulţi ani în presă şi ați fost profesor la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, la un moment dat, ați declarat că nu vă veți reîntoarce la nici una dintre aceste activități. Totuşi, ce sfaturi aveţi pentru jurnaliștii de astăzi?
- Nu țin minte să fi declarat ceva vreodată, poate doar să fi spus... Și poate nu anume asta, și poate nu chiar așa. Oricum, dacă cineva dintre tineri are nevoie de umărul meu, îi pot ajuta. Cu o prefață, cu o recomandare, cu o încurajare ori cu o lectură. Îmi place să fiu antrenor de scris și de aceea conduc acum un laborator la facultatea despre care vorbiţi. Pentru că uneori se pare că sfaturile au scopul tocmai de a nu fi urmate, mă gândesc că sfatul principal, pe care îl pot da tinerilor, este să-și caute vocația pentru ceea ce pot face mai bine sau mai altfel decât alții, să muncească pentru a-şi atinge scopul, iar fructele acestei munci cred că nu se vor lăsa prea mult așteptate. Oricum, acolo sus, se duce o evidență…
- Pentru că ne aflăm în preajma alegerilor parlamentare, în care politician și în care partid aveți cea mai mare încredere?
- Voi vota, bineînțeles, pentru o viață mai bună. A oamenilor și a cărților.
|
`Valeriu Pașa, toxici sunt mercenarii, erijați în analiști politici, care strică aerul în platouri cu declarațiile absolut iresponsabile și care trec orice linie roșie. Cunosc foarte bine că fac acest lucru pentru bani grei. Tradițiile lui Plahotniuc nu au dispărut....
( ) Citeşte tot articolulFostul senator și vicepreședinte Joe Biden a depus jurământul. El devine astfel cel de-al al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Însă acesta se va afla la conducerea unei națiuni profund divizate care se străduiește să-și păstreze statutul de superputere.
( ) Citeşte tot articolulÎn perioada sărbătorilor de iarnă cu toții punem câteva kilograme în plus. Perioada grea începe după finalul vacanței, când ne apucăm de slăbit.
( ) Citeşte tot articolulPotrivit ofițerei de presă a IP Fălești, Eugenia Moldoceanov, bărbatul în vârstă de 54 de ani, locuitor al satului Răuțel, efectuînd lucrări autorizate de defrișare a pădurii, a fost lovit de un arbore în regiunea capului, transmite unimedia.ro.
( ) Citeşte tot articolul1077 - Henric al IV-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, se prezintă ca penitent la Canossa (localitate din Italia de nord), pentru a obţine iertarea Papei; după o aşteptare de 3 zile, este primit de către Papă care îi ridică excomunicarea.
( ) Citeşte tot articolulCu fiecare zi ce trece de la inaugurarea M. Sandu, eu inteleg ca ea nu va face nimic pentru tara si pentru oameni. Niste italniri sterile cu sefi de stat, cu ambasadori, cu demnitari europeni, etc. Nimic concret. Nimic ce m-ar convinge ca votul meu nu a fost inzadar…
( ) Citeşte tot articolulSfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 21 ianuarie. Născut la Constantinopol, într-o familie aristocratică, a deţinut slujba de secretar imperial în vremea împăratului Heraclie (610-641).
( ) Citeşte tot articolulBerbec Datorită stresului acumulat este posibil să nu dai în această perioadă un randament incredibil. Important este să nu lași stresul să te acapareze și să te bucuri pe cât poți și de micile evenimente plăcute.
( ) Citeşte tot articolulO tânără de 19 ani a murit, iar alte două persoane au fost grav rănite într-un accident rutier produs în după-amiaza acestei zile, 20 ianuarie, în apropiere de localitatea Copăceni, raionul Sângerei, transmite hotnews.md.
( ) Citeşte tot articolulNoile studii publicate marți oferă dovezi liniștitoare că persoanele care s-au vaccinat anti-Covid-19 sunt protejate împotriva noilor variante ale virusului, transmite CNN.
( ) Citeşte tot articolulCristiano Ronaldo a marcat primul gol, în minutul 64, iar Morata a stabilit scorul final, în minutul 90+6, scrie news.ro.
( ) Citeşte tot articolulOpozantul rus, închis imediat după ce s-a întors în țară, a contraatacat marți prin publicarea unei vaste anchete anticorupție ce îl vizează pe președintele Vladimir Putin și „palatul” imens pe care și l-ar fi construit pe malul Mării Negre.
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii anunță maxime de +1..+4 grade Celsius în regiunea de nord, +2..+5 grade în regiunea de centru și +3..+6 grade în raioanele de sud.
( ) Citeşte tot articolulS-au lipit cateva kilograme in plus de tine de sarbatori? Nu te impacienta; poti scapa de ele in doar doua saptamani, cu doar putina perseverenta si multa atentie.
( ) Citeşte tot articolulÎn prezent, în spaţiul audiovizualului există numeroase (ca să nu zicem nenumărate) posturi de radio şi TV, care încearcă din răsputeri să ne ademenească, să capteze cu orice preţ atenţia publicului. În avangarda acestei permanente competiţii sunt cei de la...
( ) Citeşte tot articolul