Politică

Interviu cu Dan Dungaciu: O Moscova îngrozitor de liniştită

Într-un interviu acordat Ziare.com, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române descifrează mesajele transmise de preşedintele Vladimir Putin în discursul despre starea naţiunii ţinut în faţă Parlamentului rus.

Că în fiecare an în decembrie, preşedintele Putin s-a adresat Dumei în discursul sau asupra naţiunii. Ce impresie v-a făcut?

E un discurs care, structural şi tematic, este în ton cu cele anterioare. Dar în 2013 avem de-a face cu un discurs incomparabil mai triumfalist decât cel din 2012. Succesele Rusiei sunt mult mai accentuate, se simte un Putin relaxat, mai stăpân pe sine, mai convins de importantă Rusiei pe plan mondial.

În prima parte, cea dedicată explicit problematicii interne, ne dezvăluie un preşedinte în chip de "tătuc al naţiunii", care este "în tot şi în toate: e-n cele ce sunt", vorba poeziei. Putin avertizează, de pildă, despre adaptarea la "tehnologiile de inginerie genetică şi a genomului uman", vorbeşte chiar şi despre ce forme trebuie să capete examinările elevilor din licee, scris sau oral, şi cum trebuie acestea să fie luate în considerare la examenele din universităţi, atenţionează şi asupra modului defectuos în care se dau licenţele în construcţii etc…

Totul pe un fundal occidental: pune accentul, din toată Constituţia, pe cel de-al doilea capitol, dedicat – cum altfel? – pentru "drepturile şi libertăţile omului şi ale cetăţeanului".

Mai mult, cere explicit "dezbateri publice", implicarea "societăţii civile şi a ONG-urilor" în orice decizii strategice ale guvernului.

Care au fost succesele menţionate de către Vladimir Putin?

Tot discursul preşedintelui rus sugerează faptul că Rusia se redreseaza. E un discurs pozitiv, repet, despre o Rusie aflată pe calea cea bună, iar partea critică, partea în care preşedintele este nemulţumit, apare de fiecare dată după ce succesul este menţionat. Apare, că să spun aşa, după virgulă… Rusia are un PIB masiv, printre primele cinci în lume, dar există probleme de competivitate etc. Cam această este reţeta.

Dintre succesele raportate aş menţiona unul foarte important pentru ruşi. Este vorba despre chestiunea demografică. Anul 2013 a fost, dacă vreţi, anul în care eşecul demografic al Rusiei a fost adus în prim planul cel mai pregnant.

Sigur, tema nu e nouă, dar în 2013 s-au publicat două lucrări în Vest care au marcat decisiv spaţiul dezbaterilor. Prima este a lui Ben Judah, fost reporter Reuters la Moscova, care publică "Imperiul fragil", iar a două e semnată de Ilan Berman, vice-preşedintele American Foreign Policy Council, şi care se numeşte şi mai tranşant: "Implozia: sfârşitul Rusiei şi ce înseamnă asta pentru America". Ambele pleacă de la ideea fragilităţii demografice a Rusiei şi sugerează că de acolo va veni eşecul.

E interesant însă că Putin ne arată clar că înţelege provocarea şi de aceea în actualul discurs despre starea naţiunii anunţă că, în conformitate cu ultimele statistici din ianuarie până în octombrie pentru anul 2013, "în Rusia s-a înregistrat o creştere naturală a populaţiei". Iar preşedintele conchide triumfător: "Aceste rezultate le avem pentru prima dată din 1991!". Sigur, urmează partea de după virgulă, în care lucrurile nu mai arată aşa de bine, dar pe fond Rusia schimbă trendul început în anii ’90, când declinul a fost dezastruos, şi una dintre mizele principale va fi că "această schimbare pozitivă să fie ireversibilă". Cât de reale şi de durabile sunt aceste modificări vom vedea, dar este cert că problema demografică rămâne o preocupare majoră acolo.

Ce referiri a făcut preşedintele Putin la Ucraina sau R. Moldova?

Ucraina este menţionată, practic, tangenţial, fără nicio referire la Vilnius, dar că şi potenţial membru al Uniunii Vamale, iar speranţa este că problemele de la Kiev se vor rezolva paşnic prin discuţii interne şi – cum altfel? -, fără intervenţii din afară.

Despre R. Moldova nu spune nimic, dar cred că republica este totuşi vizată de două ori. Prima dată când Putin da un semnal că limba rusă, universităţile, programele de educaţiei ale Federaţiei Ruse trebuie să devină tot mai influenţe în spaţiul CSI. R. Moldova este în CSI, deci este ţintă, iar limba rusă este încă, (nu e clar de ce), limba obligatorie în stânga Prutului.

A două referinţă indirectă la R. Moldova este mult mai gravă, şi se referă la situaţia emigranţilor din Rusia. Dacă aş fi politician la Chişinău treaba această m-ar îngrijora profund. Ce spune Putin? Că cea mai importantă chestiune care necesită o amplă discuţie în societate este cea a relaţiilor interetnice, cu tot cortegiul de probleme aferente: economice, sociale, educaţionale, de corupţie. Dar chestiunea care trebuie urgent reglementată este cea a statutului forţei de muncă a emigranţilor.

R. Moldova are sute de mii de cetăţeni care lucrează în Rusia, fie că e vorba despre cei care sunt stabiliţi acolo, fie de migraţie sezonieră. Oricum, ei trimit dolari acasă – remitenţele în dolari sunt mai mari decât remitenţele în euro -, iar electoral votează în consecinţă. Putin spune o chestiune esenţială: trebuie schimbat actualul sistem de taxare, iar muncitorii sau comerciaţii străini trebuie înregistraţi, trebuie să primească un soi de "patentă", adică permis de muncă pe baza căruia vor putea fi şi angajaţi.

Şi aici urmează surpriză: Putin spune că valoarea acestui permis va fi determinată de situaţia pieţii muncii şi a veniturilor medii ale populaţiei dintr-o anumită zona. Preţul variază şi va încuraja doar acele categorii de care Rusia are nevoie, respectiv persoane educate, profesionalizate, vorbitoare de rusă, iar permisul va fi valabil doar pentru regiunea în care va fi emis. Putin sugerează aici un sistem de control prin care poate regla, politic, relaţiile cu orice ţară care are emigraţi.

Care vor fi efectele pentru R. Moldova?

Vedeţi, Moscova are două instrumente majore pentru a controla mişcările politice ale Chişinăului. Una este pârghia transnistreană, a două migraţia din Rusia. Niciuna dintre ele nu a fost în realitate folosită până acum! Prima este o pârghie majoră, este harponul prin care Moscova ţine Chişinăul ancorat de ea. Teoretic, cel puţin, există la îndemână Chişinăului posibilitatea de a face această pârghie ineficientă.

Dar eu cred că a două pârghie poate fi mai periculoasă. Dacă până acum ne temeam că Moscova putea pune vize emigranţilor şi astfel să afecteze echilibrul electoral din republica – pentru că migranţii estici s-ar fi ridicat împotriva Chişinăului -, de dată asta aflăm că, de fapt, nici măcar nu e nevoie de vize! E doar nevoie de măsuri administrative, adică de reglementarea pieţii.

Obligaţia permisului de muncă, a plăţii taxelor, a legalizării, dacă vreţi, a migranţilor din R. Moldova, va crea enorme nemulţumiri acolo. Şi toate riscă să se întoarcă împotriva Chişinăului, pentru că nu îmi imaginez că furia lor se va descarcă pe Moscova, ci pe Chişinăul pro-european, pe UE, pe Occident. Deci e un subiect de urmărit, pentru că are potenţial exploziv enorm în perspectiva alegerilor din 2014.

Cum apare politică externă a Rusiei?

Prima observaţie pe care aş face-o este că Putin individualizează poziţia Rusiei inclusiv prin atribute morale. Putin are un discurs conservator, în care morală, în special cea creştină, apare în prim plan. Calul de bătaie este confuzia valorilor din Occident, în care binele şi răul sunt relativizate, ceea ce duce la fundătură morală.

Putin se urcă pe umerii lui Berdiaev şi spune că valorile conservatoare sunt singurele care te pot propulsa spre progres. Putin ştie de ce spune asta. Este iarăşi un steag pe care îl ridică să se vadă bine. Este vorba despre amplele critici generate în spaţiul CSI, inclusiv în R. Moldova, de chestiuni precum legalizarea minorităţilor sexuale, cerute de europeni. Putin o foloseşte pentru că asta e o tema simplă, dar eficace şi uşor de manipulat politic. Occidentul e corup moral, şi-a uitat menirea, valorile, deci e în criză profund. Cam ce spunea cu câteva luni în urmă la Londra şi preşedintele ungur Viktor Orban…

A două observaţie ar fi că Putin punctează că niciodată în ceea ce priveşte succesele de politică externă. Siria este un exemplu, Iran al doilea. În Siria, Rusia a reuşit să evite un război, şi, "împreună cu partenerii noştrii" – adică şi cu America, deci America este un partener nerostit că atare al Rusiei! – s-a reuşit punerea sub control internaţional al armamentului chimic. Moscova diplomatică este pe harta, spune Putin, şi aici are dreptate. Resurecţia diplomatică a Rusiei este un fapt.

A treia observaţie este că proiectul Eurasia merge mai departe, cel al Uniunii Vamale la fel. Pe 1 mai 2014 va fi definitivat Tratatul Uniunii Economice Eurasiatice şi va intră în parlamentele Rusiei, Kazahstanului şi al Belarusului. Urmează Armenia, Kîrghistanul...

Dar Ucraina?

Bună întrebare. Putin nu spune explicit, sugerează că şi Kievul poate fi interesat, dar eu cred că e o naivitate să ne imaginăm că ruşii au dat 15 miliarde şi au redus preţul gazelor pentru Kiev fără că acesta să fi semnat deja apartenenţa la Uniunea Vamală, fie şi fără să îşi asume calitatea explicită de membru. Dar asta vom vedea în curând.

Cum se prefigurează relaţia cu Europa?

Aici e una dintre cele mai interesante provocări. Putin vorbeşte despre promovarea integrării euroasiatice "fără să ne opunem altor procese integraţioniste", incluzând aici procesul mai matur de integrare europeană! Putin spune că "ne vom baza pe complementaritate şi vom continuă să lucrăm cu prietenii noştri europeni pentru noi acorduri". Chestiunea este esenţială. Este acceaşi idee a unei cooperări economice de la Atlantic la Pacific, exact ceea ce vor şi germanii, dar nu numai, prin promovarea Acordului de Asociere (AA)! Nu e vorba evident despre extinderea UE, pentru că AA, prin acordurile de liber schimb, vizează în primul rând spaţiul de complementaritate economică cu Rusia.

Iar faptul că noul ministru de externe german este Frank Walter Steinmeier, un soi de eminenţa cenuşie a cancelarului Schroder atunci când se redesena relaţia specială Berlin-Moscova, nu va face decât să întărească acest trend. Va ţine sau nu acest proiect, cum va fi realizat, urmează să vedem. Dar e clar că aici va apărea provocarea cea mai mare a Bruxellesului în relaţia cu Moscova, un Bruxelles care, repet, are acum la Berlin o Germanie care nu va abdica de la parteneriatul cu Rusia, promovat şi de populari, ba chiar îl va întări odată cu cooptarea social-democraţiilor la guvernare.

Sursa: ziare.com 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *