– Ce v-a tentat să alegeți o carieră militară?
– Profesia de militar am ales-o întâmplător. A fost o alegere dictată de caracterul meu. Serviciul militar m-a atras încă de la vârsta cea mai fragedă. Acesta este cea mai interesantă și inspiratoare profesie. Ea include totul, dragostea de ţară, caracter şi putere, voinţă şi disciplină, iniţiativă şi răbdare. Aceasta te determină să lucrezi permanent asupra ta și să tinzi spre ceva nou. Deși activez în armată de 20 de ani, fiecare zi a fost interesantă şi nouă. Prioritatea acestei profesii constă în faptul că îndeplineşti o datorie înaltă, te înconjoară profesionişti şi comandanţi, care te motivează şi te inspiră ca să mergi mai departe şi să obţii noi rezultate şi realizări.
– Cât de greu v-a fost să vă adaptați acestei vieți, să schimbați hainele elegante pe cele militărești?
– Adaptarea mea în armată a fost foarte organică şi coerentă. Când îţi place ceea ce faci, fiecare zi îţi aduce bucurie şi satisfacţie profesională. Creşti, te schimbi, mergi înainte. Odată cu încadrarea în armată s-au schimbat multe în viaţa mea, dar mie mi-a plăcut. Îmi place foarte mult uniforma militară. Mai mult, viaţa de armată m-a învăţat foarte multe. În timpul serviciului militar am întâlnit mulţi profesionişti cu calităţi de voinţă puternice de la care mereu am învăţat şi învăţ în continuare. Datorită motivaţiei lor, s-a schimbat caracterul meu. În armată, am îndrăgit sportul, am devenit mai organizată şi disciplinată. Când femeia îmbracă uniforma militară, se schimbă ceva acolo la ea în interior.
– Cât de lungă a fost calea până ați ajuns observator din partea ONU la operațiuni militare, spre exemplu în Liberia?
– Acesta a fost un interesant drum al cunoaşterii şi al studierii profesiei mele. Am fost încorporată în Armata Naţională a Republicii Moldova în anul 1994. Până în luna decembrie 1998 am îndeplinit serviciul militar în calitate de soldat prin contract, după care am fost prezentată pentru acordarea gradului primar al corpului de ofiţeri ,,locotenent”. Până a pleca în misiunea ONU, a trebuit ca să învăţ foarte multe lucruri: să studiez limba engleză, să învăţ principalele standarde militare internaţionale, să fiu într-o formă fizică bună. În anul 2004 am fost îndreptată la studii la Şcoala Militară din SUA, în anul 2006 – la cursul de menţinere a păcii din SUA. În anul 2007 am fost îndreptată ca observator militar pentru participarea în operaţiunile de menţinere a păcii ONU în Liberia. Pregătindu-mă intensiv pentru misiune, am uitat de weekend, distracţii, prieteni și rude. Am reuşit să depăşesc aceste greutăți doar datorită voinţei interiorului meu, susţinerea colegilor mei profesionişti şi dorinţei enorme de a pleca.
– De ce aţi avut dorinţa de a părăsi viaţa deja realizată în colectivul militar şi să plecaţi în ţara africană, practic de nimeni cunoscută?
– Probabil, fiecare persoană pe parcursul vieţii se întreabă pentru ce trăieşte, care este misiunea lui pe pământ. Apare dorinţa să vezi şi să înţelegi ceva nou, să te pui la încercări, să lucrezi în privinţa ta, să te verifici la rezistenţă şi durabilitate sau poate pur şi simplu ceva să modifici în viaţa ta. Aş vrea să merg înainte şi să aflu ceva nou – alte culturi, alte standarde de lucru, aş vrea să activez în cadrul echipei internaţionale, să promovez pacea şi stabilitatea în ţara distrusă de război.
– Îmi puteți oferi o mică descriere despre rolul dvs. în Liberia și despre timpul petrecut acolo?
– Denumirea ţării mici vest-africane Liberia, multora din noi, puţin ne spune. Liberia este o ţară cu o soartă foarte grea. Numai în ultimii treizeci de ani, ţara a cunoscut lovitura de stat, o perioadă de zece ani de dictatură militară, iar apoi două Războaie Civile, victimele cărora au fost două sute de mii de persoane.
Generaţii întregi de liberieni au crescut în condiţii economice catastrofale, mizerie, sărăcie şi foamete totală. Misiunea Organizaţiei Naţiunilor unite în Liberia a fost stabilită de Rezoluţia Consiliului de Securitate pentru susţinerea în îndeplinirea Acordului de încetare a focului şi punerea în aplicare a procesului de pace nr. 1509 din 19 septembrie 2003. În luna martie anul 2007, am fost trimisă în Liberia pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de observator militar ONU.
În obligaţiunea ,,beretelor albastre” intră investigarea rapoartelor de încălcare a regimului de încetare a focului, observaţia de îndeplinire a acordurilor de pace, referitoare la problemele militare, inclusiv eliberarea puterii, dezarmarea și respectarea embargoului asupra armelor, asistenţa funcționării punctelor de mobilizare și demobilizare a combatanților, raportul privind încălcarea drepturilor omului şi multe alte sarcini. Total, în misiuni au fost implicaţi 250 observatori militari din 100 de ţări ale lumii. Pentru mine a fost foarte important să activez în această imensă echipă internaţională ONU, reprezentând ţara mea Republica Moldova şi contribuind la menţinerea păcii pe pământ. Atunci când ajuţi oamenii, care se confruntă cu catastrofa, unde generaţii au crescut în timpul războiului şi vărsării de sânge, violenţei şi groazei, faci un lucru enorm.
– Aţi recomanda altor femei să plece într-o astfel de misiune?
– Aceasta nu e o simplă deplasare şi nu pur şi simplu un serviciu. Aceasta este o încercare. Deşi toată viaţa noastră este o încercare, misiunea aş numi-o „testul de rezistenţă”. Contribuţia femeilor în activitatea de menţinere a păcii este de nepreţuit, deşi se oferă cu preţ mare. Nu există loc pentru indulgenţe şi trebuie de lucrat la nivel cu bărbaţii. Trebuie să devii profesionalist, pregătit pentru greutăţi, trebuie să ieşi din zona confortului şi să trăieşti unde e necesar, fără condiţii şi comodităţi.
– Cum au reacționat părinții, rudele, prietenii atunci când ați fost nevoită să mergeți în expediția internațională?
– Mama are încredere în mine. Când i-am spus că merg în misiunea de menţinere a păcii ONU, mi-a susţinut decizia. Cunoscând caracterul meu, atracţia mea pentru studii, familia, rudele mele şi cei apropiaţi m-au susţinut şi şi-au sporit credinţa în puterile mele. Eu, la rândul meu, am simţit susţinerea lor întotdeauna, oriunde m-aş fi aflat.
– Ce emoții ați trăit atunci când ați fost decorată cu gradul de locotenent-colonel?
– Această zi a fost una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea, una dintre cele mai vii amintiri. Eu mi-am dedicat viaţa serviciului militar, aşa cum pentru oricare militar, acordarea fiecărui grad militar este nota ta personală, treapta în dezvoltarea ta. Gradul militar ,,locotenent-colonel”este simbolul loialităţii pentru profesia care ți-o faci.
– Copii dvs. v-au urmat calea?
– Am o fiică de 22 de ani care este şi ea mămică: creşte un fecior. Ea şi-a ales altă profesie şi are o altă poziţie a vieţii. A fost nevoită să îndure multe greutăţi împreună cu mine. În timpul copilăriei îi ofeream foarte puţin timp pentru comunicare şi jocuri cu ea. Când am fost încadrată în serviciul militar, ea era încă foarte mică, şi toată viaţa ea o ştie pe mama sa cu epoleţi, grăbindu-se la serviciu, alergând sau plecând undeva.
– Ce sfaturi aveți pentru femeile care la fel au ales să fie militar?
– Eu le doresc tuturor fetelor şi femeilor, cărora le place profesia de militar, să-şi asculte instinctul, inima şi să meargă la armată. Atunci când îţi iubeşti profesia, poţi obţine foarte multe, deoarece dificultăţile se înfruntă cu fermitate, astfel formându-se şi caracterul. În prezent, sunt cu mult mai multe posibilităţi de a deveni ofiţer carierist. Trebuie doar să lucrezi asupra ta şi să nu te opreşti în faţa greutăţilor şi uite anume această imensă dorinţă vă va conduce pe calea corectă.
– Vă mulțumim!
Interviu realizat de Vasile Dosca
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
