Astăzi 19 Aprilie 2019, Vineri - Ultima actualizare la ora 15:26
Abonamente

Interviu 24 Mai 2016, ora 10:22    Din editia print

INTERVIU cu Norica Nicolai, europarlamentar: „Nu mi se pare onest ca toată lumea să suporte o fraudă”

Marime Font

Patru europarlamentari s-au aflat, în perioada 18-19 mai, într-o vizită de lucru la Chișinău. Grupul condus de Andi Cristea s-a întâlnit cu deputații moldoveni în cadrul Comitetului Parlamentar de Asociere UE - Republica Moldova și a avut un schimb de opinii cu privire la starea actuală a cooperării dintre UE și Republica Moldova, progresele înregistrate în implementarea agendei de reforme și evenimentele politice recente din țara noastră.

În interviul de mai jos, deputatul european Norica Nicolai aduce primele impresii rămase în urma întrevederilor.

- Cu ce sarcini ați venit dvs. și ceilalți colegi din Parlamentul European la Chișinău?

- Noi nu plecăm niciodată cu sarcini sau idei preconcepute, pentru că nu vrem să demonstrăm nimic. Pur şi simplu, este o acţiune formală, din punctul de vedere al Comitetului de Asociere, care are loc de două ori pe an, o dată la Chişinău și o dată la Bruxelles. Pentru noi era foarte important, în acest moment, să avem o evaluare, reală, pe teren a reformelor implementate pe care și le-a asumat R. Moldova atunci când a semnat Acordul de Asociere.

- Despre ce ați discutat la întâlnirea cu deputații moldoveni?

- În prima zi, am avut discuții cu privire la reforma în justiţie, anticorupţie, reforma în sistemul bancar, reforma electorală, reforma financiară. Au fost prezentări din partea autorităţilor de la Chişinău, iar din partea noastră - luări de poziţie, după care a fost o sesiune de dezbateri.

- Există momente critice asupra cărora ați insistat?

- Eu am avut o intervenţie pentru primele două componente: reforma justiţiei şi reforma sistemului anticorupţie. Pentru mine a fost surprinzător că, în momentul de faţă, foarte multe reforme care sunt aparent implementate, inclusiv Legea Procuraturii, Legea cu privire la integritate, sunt suspendate, deoarece contravin Constituţiei. Am spus-o public, prioritatea este să respectăm regulile constituţionale. Constituţia e lege fundamentală, lege de viziune cu privire la sistemul politic, drepturile şi libertăţile fundamentale într-o ţară. Cred că era foarte normal să fi fost mai întâi o reformă constituţională, o dezbatere cu cetăţenii. Dar colegii de la Chișinău au luat-o înainte. Asta face ca o parte din legislaţia specifică să fie suspendată şi, ca atare, nu asistăm la o implementare foarte rapidă. Și termenul la care s-a angajat Guvernul mi se pare destul de riscant, pentru că o lege trebuie totuşi dezbătută, trebuie cunoscută de către public, şi în primul rând, e nevoie de consultări serioase cu cetăţenii. Am suspiciunea că unele reforme s-au făcut în mod formal.

- Guvernul Filip a dorit probabil să liniștească oamenii care protestau în stradă și au promis reforme pe bandă rulantă.

- Sunt convinsă că guvernul a vrut să demonstreze că este unul proeuropean, şi atunci s-a angajat într-un ritm accelerat al reformelor. Nu e neapărat un lucru rău, singurul risc major este ca aceste reforme să rămână formale, şi să nu fie reforme de substanţă, care într-adevăr să schimbe instituţiile din R. Moldova.

- Au existat intervenții din partea opoziției?

- Am remarcat poziţia fostului premier Leancă, pentru că eu am recomandat ca o măsură de combatere a corupţiei şi de consolidare fiscală interzicerea participării companiilor înregistrate în off-shoruri la procesul de achiziţie la licitații organizate de Guvern şi administraţie publică. El mi-a spus că Domnia Sa a depus un proiect de lege în acest sens. Eu cred că aceasta ar fi o soluţie foarte bună, fiindcă asta ajută capitalul autohton să se consolideze, să participe la licitaţie în mod real, altfel vin companii înregistrate în off-shoruri, câştigă licitaţiile, profiturile nu se impozitează şi se duc în paradisuri fiscale. Am vorbit și despre frauda bancară. Ce este surprinzător pentru mine ca fost procuror este că nimeni nu vorbeşte unde s-au dus banii. Nimeni nu vorbeşte despre rolul autorităţilor statului care trebuiau să supravegheze mişcările financiare. Nu vorbeşte în mod real despre cei care au făcut aceste tranzacţii. Eu pot să accept că şi politicienii sunt de vină, fie că au luat nişte măsuri în exces, fie că nu au luat nicio măsură, dar pentru Moldova este foarte important ca aceşti bani să se întoarcă înapoi, şi văd că nu există, o preocupare pentru această sumă colosală.

- De fapt, a fost trecută la datorie de stat.

- Nu e o soluţie. Datoria de stat o suportă cetăţeanul. Nu mi se pare onest ca toată lumea să suporte o fraudă, iar cei care au comis-o să fie beneficiarii integrali ai sumelor de bani.

- Credeți că noul guvernator al Băncii Naționale va face ordine în sistemul bancar?

- Ascultându-l pe guvernatorul băncii centrale, Sergiu Cioclea, am văzut o speranţă că sistemul financiar-bancar are şansa să fie pus pe nişte baze oneste de control, de responsabilitate. Am văzut un om care nu e neapărat sensibil la conveniențe politice. Nu cred că trebuie să-i mulţumească vreunui partid sau altul pentru funcţia pe care o are. Acest tip de independenţă profesională m-a impresionat pozitiv. Văd o persoană determinată să pună cumva lucrurile într-o mişcare corectă şi onestă.

- Am văzut că și în statele membre UE corupția este o problemă majoră. Când se poate spune că lupta cu acest fenomen este eficientă? Sau când UE ar putea aprecia pozitiv eforturile de luptă cu corupția în R. Moldova?

- Fenomenul de corupţie este destul de prezent, în diverse forme, și în unele state model, cum ar fi Luxemburgul, care a tolerat o serie de tranzacţii financiare oneroase, contrar legilor europene (vezi Lux Leacks), acum asistăm la Panama Leaks, care arată că foarte mulţi oameni de afaceri occidentali, dar şi din Europa de Est, au scurs profituri în paradisuri fiscale. Sigur e foarte uşor să dai lecţii celor mai slabi, şi eventual, ultimilor veniţi, dar trebuie să recunoaştem că acolo există şi o eficienţă a actului de guvernare, care face mai uşor suportabilă de către cetăţean corupţia.
Am afirmat că guvernanții nu vor reuşi să combată corupţia decât dacă o previn. Or asta este un proces de guvernanţă politico-administrativă foarte dificilă. Atâta vreme cât legea este doar în beneficiul unor grupuri de interese, nu în beneficiul marelui public atunci această lege va fi încălcată foarte uşor.

- Cum ați descrie starea relațiilor din UE și R. Moldova în prezent?

- Mărturisesc că personal nu mi-a plăcut maniera în care foarte mulţi dintre vorbitori foloseau cuvântul „raportez”. Dacă R. Moldova îşi priveşte statutul de asociat ca un format de subordonare este foarte greşit. În momentul în care aderi şi eşti parte a acestui club care se numeşte Uniunea Europeană, trebuie să ai conştiinţa apartenenţei la el cu drepturi egale. Eu nu-mi doresc ca guvernele Moldovei să se comporte ca un şcolar ieşit la tablă, şi nu am venit în niciun caz pe post de profesoară, sau pentru a da lecţii.

- Totuși, unul din scopurile urmărite de Guvernul Filip este ca UE să deblocheze finanțarea Republicii Moldova. Ați vorbit când ar fi posibil acest lucru?

- Criza politică a fost definitorie pentru suspendarea finanţării din partea UE. Nimeni nu dă bani vreunei ţări pe care nu ştii cine o administrează. Nu fac partizanat politic, dar e bine că Moldova are un guvern, pentru că o criză politică prelungită ar fi destabilizat mai mult ţara. Moldova nu e Belgia care să stea doi ani fără Guvern şi să se administreze singură.

UE şi FMI vor să aibă o evaluare foarte clară de parcurs şi probabil ele vor merge mână în mână. Am înţeles că două misiuni ale FMI au fost deja în decembrie 2015 şi februarie 2016 la Chişinău, cu siguranţă că UE va avea acelaşi tip de abordare ca şi fondul monetar. În iunie se aşteaptă a treia misiune şi sper să avem o declaraţie fermă cu privire la aceşti bani. Dar asta nu scuteşte Guvernul să încerce să-şi consolideze propriile resurse. Sper eu că nu o face prin taxe şi impozite mai ridicate. Este foarte bine ca multe venituri ale statului să vină din mediul economic, din încercarea de a stimula afacerile care să producă şi locuri de muncă, şi profit, pentru că asta produce în mod real taxe, care compensează celelalte cheltuieli din sfera neproductivă, nu neapărat din împrumuturi sau din majorări de taxe şi impozite. Într-o ţară săracă nu asta este soluţia. Trebuie să stimulezi foarte mult economia, şi asta obţii când o faci atractivă.

Un articol de: Ion Macovei Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 15:26

Președintele Belarus, Alexandru Lukașenko a declarat că țara sa nu este amenințată că cineva o va „încorpora” în ceva sau o va „împărți”. Discuțiile despre faptul că Belarus riscă sa-și piarda suveranitatea sunt doar niște...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 15:04

Constituția Republicii Moldova nu reglementează explicit organizarea sistemului electoral, însă potrivit standardelor  internaționale în materie electorală, asemenea reforme pot fi operate cu cel puțin un an înainte de alegeri. De această părere este fostul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 13:05

Alegerile anticipate nu pot fi organizate după un sistem electoral nou. Fostul judecător al Curții Constituționale Nicolae Osmochescu susține că doar alegerile ordinare următoare pot fi organizate în baza unui sistem electoral modificat de Parlament.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 12:52

Președintele Igor Dodon este dispus să accepte o alianță majoritară dintre PSRM și democrați, dacă ultimii vor fi dispuși să discute. În cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Moldova 1, Dodon a declarat că socialiștii, oricum, trebuie să participe la guvernare, iar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 12:41

Președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, este gata să-l înfrunte pe liderul PPDA, Andrei Năstase, la alegerile pentru primăria Capitalei. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiiuni de la postul de televiziune N 4.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 12:34

O rază de bucurie în familia Rusu, din satul Selemet, raionul Cimișlia. Surorile Andreea, Ionela și Lenuța se vor bucura de o bibliotecă generoasă din partea Fundației Edelweiss. Anunțul a fost făcut de fondatorul organizației de caritate, Vlad Plahotniuc.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 12:33

Datele Bitorului Național de Statistică pe luna februarie 2019 arată o creștere cu 3,8% a poducției industriale, în raport cu perioada similară a anului trecut. Potrivit BNS, saltul se datorează creșterii producției industriale în industria extractivă (+59,3%), în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 11:55

Deputații independenți Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic cer Curții Constituționale să se expună dacă Parlamentul este în drept să modifice sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al Legislativului și dacă pot fi organizate alegeri...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 11:53

Socialiștii sunt categoric împotriva unui guvern minoritar și nu vor accepta condițiile blocului ACUM. Declarația a fost făcută de către liderul informal al PSRM, președintele Igor Dodon, la postul de televiziune M1. Acesta a vorbit și despre diferențele ideologice dintre PSRM, pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 11:28

 Oportunitățile investiționale din Republica Moldova și facilitățile oferite investitorilor străini au fost prezentate mediului de afaceri ceh în cadrul celei de-a 2-a zi a Conferinței 10 ani de Parteneriat Estic - Convergență Economică și Oportunități de Afaceri,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 10:38

Procesul de fabricare a produselor de Paşti marca „Franzeluţa” – binecuvântat de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir

Procesul de fabricare a produselor de Paşti marca „Franzeluţa” – binecuvântat de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir Din editia print

Combinatul de panificaţie „Franzeluţa” S.A. are undă verde la fabricarea produselor pascale – aceasta după ce joi, 18 aprilie, Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, împreună cu un sobor de preoţi, a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 10:31

"Andrei Năstase nu va fi speaker al Parlamentului și să nu viseze în zadar. Poate prim-ministru, dacă se înțeleg acolo cu Maia Sandu, în cazul în care fac coaliție cu socialiștii. Dacă nu, atunci vom merge la alegeri parlamemtare anticipate", a spus Dodon...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 10:14

Victoria Dunford,o reprezentantă notorie a molovenilor din Diasporă, stabilită în Marea Britanie, se arată dezamăgită de prestația în Parlament a exponenților PAS și PPDA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 09:00 de George Mârzencu

Zile și nopți de groază în satul Lopatnic / Pentru viol în grup şi alte perversiuni, comuniştii sovietici erau pedepsiţi în cel mai rău caz cu excluderea din partid

Zile și nopți de groază în satul Lopatnic / Pentru viol în grup şi alte perversiuni, comuniştii sovietici erau pedepsiţi în cel mai rău caz cu excluderea din partid Din editia print

După 6 și 7 iulie 1949, când o mare parte a basarabenilor a fost încărcată în vagoane și trimisă în Siberia, comuniști de tot soiul au rămas stăpâni pe gospodăriile confiscate și s-au apucat să bea și să mănânce din agoniseala celor deportați....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 08:34

Președintele Partidului Liberal Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, a criticat miercuri Guvernul rus pentru că nu ia măsurile necesare în regiunea transnistreană, scrie Deschide.md.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 19 Aprilie 2019, ora: 08:21

Ieri am citit o scrisoare a unui basarabean exilat în oraşul Verholens. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 08:15

În mijlocul primăverii, imagini de poveste au fost filmate în Bucovina. La munte, lapoviţa de zilele trecute s-a transformat în ninsoare şi s-a depus chiar un strat subţire de zăpadă. Tot în nord, pe DN17, în Pasul Mestecăniş, pe drumuri au ieşit chiar şi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 08:05

Liderul de la Tiraspol nu mai vrea ca regiunea din stânga Nistrului să fie numită Transnistria şi propune ca această să poarte denumirea exclusivă de Pridnestrovie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 08:04

Înaintea turului doi al alegerilor pezidențiale din Ucraina, premierul rus, Dmitri Medvedev, a semnat joi un decret care extinde lista produselor ucrainene ale căror importuri vor fi interzise, ca răspuns la recentele restricţii impuse de Ucraina, transmite EFE.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 08:01

Ameninţat de o înfrângere usturătoare în alegerile prezidenţiale, Petro Poroşenko a cerut joi “iertare” alegătorilor pentru erorile sale şi le-a cerut să-i încredinţeze un al doilea mandat, dramatizând riscurile care îi ameninţă ţara.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 07:59

Horoscopul zilei de 19 aprilie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 19 aprilie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 19...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 19 Aprilie 2019, ora: 06:27

La 19 aprilie 1849, stil vechi (1 mai 1849, stil nou), are loc semnarea convenţiei ruso-turce de la Balta-Liman, nu departe de Istanbul, care consfinţeşte pe plan diplomatic internaţional înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 din Moldova şi Valahia. 

( ) Citeşte tot articolul

Film 19 Aprilie 2019, ora: 05:18

Lungmetraje regizate de Jim Jarmusch, Pedro Almodovar, Jean Pierre şi Luc Dardenne, Ken Loach şi Corneliu Porumboiu au fost incluse în competiţia pentru prestigiosul trofeu Palme d'Or la ediţia de anul acesta, a 72-a, a Festivalului de Film de la Cannes, au anunţat, joi, organizatorii...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 04:03

În timpul crizei din Ucraina, premierul maghiar Viktor Orban a propus conducerii Poloniei să ocupe teritoriile ucrainene și să le împartă, a declarat politicianul polonez Slawomir Nitras, pentru publicația Onet.pl.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Aprilie 2019, ora: 21:53

Partidul Democrat din Moldova (PDM) se pregătește puternic de alegerile anticipate, în timp ce Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a fost trimis într-o misiune de discreditare a blocului ACUM, susține fostul vicepreședinte al Partidului Liberal (PL), Valeriu...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)