Astăzi 26 Iunie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la 25 Iunie 2019
Abonamente

Interviu 3 Octombrie 2017, ora 07:18    Din editia print

INTERVIU EXCLUSIV cu Maia Sandu: Nu am spus și nu aș putea să spun niciodată că Unirea de atunci a fost impusă

Marime Font

Foto: Ramin Mazur

Nu câștigă nici un leu din activitatea politică și ar renunța la aceasta, dacă n-ar mai fi susținută de cetățeni. Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, recunoaște că economiile sale sunt la limită și că unicele surse de existență ale partidului sunt donațiile și cotizațiile membrilor, care în ultima perioadă au scăzut considerabil. Este convinsă că Vlad Plahotniuc controlează justiția în totalitate, că Andrian Candu este purtătorul de cuvânt al liderului PDM și că Igor Dodon organizează proteste, ca să-și acopere impotența. Nu spune franc că este unionistă, dar știe cu siguranță cum ar vota la un eventual referendum, privind Unirea celor două state românești.  

- În prezent, în afară de activitatea politică pe care o desfășurați, nu aveți un loc de muncă și, respectiv, un salariu. Din ce resurse trăiți?
- Eu trăiesc din economiile cu care am venit în 2012 la Chișinău. Mi-am făcut atunci publică averea, inclusiv resursele financiare pe care le aveam și care alcătuiau o sumă destul de mare. Aceste economii s-au micșorat dramatic, inclusiv în perioada cât am lucrat la minister, pentru că nu m-am descurcat doar cu salariul de ministru, dar mai ales acum, când nu am niciun alt venit.

Oligarhii vor dori să-și întoarcă banii investiți în politică

- Ați plecat de la Banca Mondială, unde aveați un salariu de mii de dolari. De ce ați revenit acasă?
- Banii nu sunt singurul obiectiv în viața unui om. La acel moment, aveam suficiente economii ca să pot să-mi permit să lucrez pentru un salariu mai mic, dar într-o funcție care ar putea să aibă efecte mai mari. Pentru mine a fost o provocare profesională, pe care nu o regret. Mi-am asumat aceste costuri și faptul că o să-mi epuizez resursele. În momentul când nu o să-mi mai rămână nimic din rezerve, evident că o să-mi caut un loc de muncă. Vom vedea cum stau lucrurile după alegeri, căci până în 2018 la sigur îmi ajung resursele pe care le am.

- Dar din ce bani activează partidul pe care îl conduceți?
- În continuare ne descurcăm datorită donațiilor unor susținători și din contul cotizațiilor. Ponderea cotizațiilor este totuși mai mică în bugetul total al formațiunii. Numărul oamenilor care fac donații și mărimea acestora s-a micșorat comparativ cu perioada campaniei prezidențiale. Îmi amintesc că, în toamna anului trecut, am fost surprinși de numărul mare de donatori. Între campanii, însă, oamenii se pare că sunt mai puțin dispuși să contribuie financiar. De aceea căutăm soluții. Am venit cu o inițiativă să vindem produse cu simbolica partidului, de exemplu: tricouri, căni etc. Sperăm să putem câștiga niște bani și de acolo. Donațiile vor rămâne în continuare o sursă importantă și vreau să-i îndemn pe cei care doresc schimbarea clasei politice să ne ajute. Oamenii onești pot fi promovați doar de către cetățeni. Oligarhii și corupții, care investesc bani în politică, nu au cum să apere mai târziu interesul cetățeanului. Ei vor dori să-și întoarcă banii, pe care i-au investit.


- Câți bani totuși adunați lunar din donații și cotizații?
- Dacă în campania electorală am cheltuit în jur de 15 mii de dolari, în ultima perioadă reușim să adunăm câteva zeci de mii de lei pe lună. Cele mai multe resurse merg pentru achitarea celor două sedii pe care le avem la Chișinău și Orhei. Alte cheltuieli importante se fac pentru comunicare – avem contract cu o companie care înregistrează și promovează online evenimentele noastre.

- Știu că a doua zi după primul tur al alegerilor prezidențiale mai aveați doar câteva mii de lei…
- Aveam doar 4000 de lei în cont, ceea ce era de speriat. În aceeași zi am făcut o adresare pe rețelele de socializare și au venit la sediu mai mulți oameni dornici să contribuie. Am adunat peste un milion de lei, adică o sumă nesperată pentru condițiile R. Moldova.

Cei care vor să adere la PAS se tem să nu-și piardă lucrul

- Pe rețelele de socializare sunteți foarte populară, chiar cea mai urmărită dintre politicienii moldoveni. Mulți vă acuză însă că faceți politică doar pe Facebook și nu vă axați pe alegătorii din teritoriu. Cum stau lucrurile pentru PAS în satele și raioanele țării?
- Noi suntem norocoși că au apărut rețelele de socializare și comunicarea, în general, a devenit mult mai ieftină. Un partid ca PAS, care nu are multe resurse financiare și mediatice, nu-și poate deschide televiziuni sau ziare, fiind limitat la comunicarea online și, în mod primordial, de la om la om. Dacă alegătorul are ocazia să te asculte pe viu și să-ți adreseze întrebări, el își poate crea o opinie care nu se schimbă de azi pe mâine. În schimb, ceea ce citim noi online poate să ne placă astăzi și să ne displacă mâine. În situația din R. Moldova, unde posibilitatea partidelor de opoziție este destul de limitată pentru a transmite mesaje și a combate falsurile care se distribuie despre ele, evident că folosim la maximum rețelele de socializare. Lucrăm și cu oamenii de la ușă la ușă, dar pentru asta avem nevoie de mai mult timp. Fiind în proces de construcție a partidului, încă nu avem organizații în toate localitățile. În teritoriu ne confruntăm cu impedimente foarte mari.



- De ce ordin sunt aceste impedimente?

- Membrii PAS sunt supuși presiunilor. Situația la acest capitol este dramatică, dar în aceste condiții trebuie să formăm organizații și să ajungem la oameni. Mulți dintre cei care vor să adere la PAS se tem să nu-și piardă locul de muncă.

- Cât de mare este influența politicianului Vlad Plahotniuc asupra justiției din R. Moldova, în contextul în care la ultimele proteste s-a vorbit că el ar fi capturat statul?
- Eu cred că Plahotniuc controlează justiția în totalitate. Asta nu înseamnă că dacă el semnează pe toate procesele, tot el controlează toate cazurile importante, care-l interesează. Nu am văzut nicio decizie care să meargă împotriva sistemului ori el este reprezentantul acestui sistem. Am avut cazul Domnicăi Manole pe problema referendumului, când ea a luat o decizie, care nu a picat bine guvernării, și am văzut cu ce s-a terminat. Eu am auzit despre metode de intimidare a judecătorilor și de influențare a deciziilor. În cazurile răsunătoare sunt folosiți aceiași judecători, care au o reputație nu prea bună, dar despre care știm că vor acționa așa cum spune Partidul Democrat.

- Să înțeleg că nu mai avem oameni cinstiți în acest sistem?

- Cei care nu au vrut să facă acest joc au plecat, iar ceilalți, care au rămas, nu se simt suficient de puternici. Ei așteaptă o încurajare. Dacă am fi avut un președinte corect, care ar fi vrut să curețe sistemul judecătoresc, atunci acești judecători, care nu agreează ce se întâmplă, ar fi știut că are cine să-i sprijine și să-i apere. Și cu siguranță ar fi avut mai mult curaj să facă lucrurile corect.

„Consiliul Superior al Magistraturii face jocul guvernării”

- Spuneați recent, într-un interviu, că atunci când veți reuși să răsturnați această guvernare, vor răspunde atât Plahotniuc, cât și toți cei din instituțiile statului, care trebuiau să prevină preluarea puterii în stat, prin șantaj și manipulate, de către PDM. Cum veți răsturna această guvernare și cum va răspunde Plahotniuc pentru păcatele care îi sunt atribuite?
- Prin justiție.

- Justiție, care tot dvs. spuneți că este controlată de el…
- O să schimbăm guvernarea. Această conducere nu este sprijinită de către cetățeni și a reușit să controleze puterea fără ca alegătorii s-o delege cu acest drept. Trebuie să fie foarte clar, că un partid politic de trei procente nu are cum să controleze puterea la nesfârșit. Atunci când vom veni în Parlament, mai întâi de toate, vom face ordine la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care este cea mai importantă instituție ce ar trebui să înceapă curățarea sistemului judecătoresc și promovarea în funcții a oamenilor onești și integri.

- Instituția respectivă nu face același lucru și în prezent?
- Nu face. CSM-ul face jocul guvernării și vedem că toate deciziile acestei instituții sunt inspirate de la GBC. La fel vom proceda și cu Procuratura, când vom ajunge la putere. De aici o să înceapă curățarea clasei politice. Nu eu o să-l condamn pe Plahotniuc și pe cei care-i fac jocul. Noi doar ne vom asigura că avem un procuror care va face ordine.

Suntem manipulați și dezinformați din banii noștri?

- Cât de mult îl ajută pe Plahotniuc faptul că are instituții de presă subordonate și cât de mult îi dezavantajează acest lucru pe concurenții săi politici?
- Îl ajută, se pare, mai puțin decât ar vrea. El investește masiv în instituțiile de presă pentru a manipula și a dezinforma, dar în continuare este cel mai detestat om din societate. Investițiile lui sunt cumva mai puțin eficiente. Partea proastă este că oricum aceste mașini de propagandă au o anumită influență și noi bănuim că banii cheltuiți pentru întreținerea lor vin tot de la noi. Nu sunt bani din afacerile lui Plahotniuc, pentru că el nu deschide întreprinderi mari. Se tot vorbește despre business-ul lui, dar nu se vede la modul practic unde se fac acești bani. De aceea ne gândim că singura sa sursă de venit este totuși statul. Deci, până la urmă sunt bani publici furați de la noi.

- Una din revendicările de la ultimul protest organizat de PAS și Partidul Politic „Demnitate și Adevăr” (PPDA) a fost adresată postului de televiziune Moldova 1, din cauza că reprezentaților opoziției extraparlamentare nu li se oferă timp de emisie. Nu vi se pare acesta un abuz din partea televiziunii publice?
- Am solicitat timp la televiziunea națională, pentru că, în ultimii doi ani, am fost invitată doar de trei ori acolo. Nu înțeleg care sunt criteriile pe care le folosește instituția publică, plătită din banii cetățenilor, atunci când alege invitații, dacă eu, persoană care am fost votată de 48 de procente din cei prezenți la vot la scrutinul prezidențial, sunt invitată doar de trei ori în 24 de luni, și atunci, numai după ce fac scrisori publice. Nu zic că trebuie să apar doar eu pe micile ecrane, dar se pare că cineva, care a demonstrat că interesează o bună parte dintre cetățeni, merită să meargă mai des la televiziunea națională.

„Rolul lui Filip și Candu este unul minor”

- De ce ați solicitat o dezbatere publică cu Vlad Plahotniuc, dacă, în opinia dvs., el este liderul unui partid susținut de numai trei procente din populație?
- Pentru că el poartă acum toată responsabilitatea pentru ce se întâmplă în R. Moldova. Partidul Democrat este cel care conduce această țară. Liderul formațiunii este cel care controlează Guvernul, puterea judecătorească și Parlamentul. Nu trebuie să discutăm cu umbre ale lui Plahotniuc, dar trebuie să vină el să ne spună de ce trăim prost, de ce avem atât de mulți oameni săraci, neajutorați, și de ce populația pleacă de aici.

- Ați acceptat totuși să mergeți la Moldova 1, la o dezbatere cu președintele Parlamentului, Andrian Candu. De ce ați dat curs invitației, dacă anterior ați declarat că el nu este decât purtătorul de cuvânt al lui Plahotniuc?
- Eu nu merg să discut cu dl Candu, dar să transmit niște mesaje cetățenilor. O să încerc să formulez câteva întrebări pentru guvernare, chiar dacă reprezentantul nu este cel mai relevant. Îmi amintesc ce mi-au povestit câțiva reprezentanți ai Uniunii Europene, când Plahotniuc, Filip și Candu au mers la Bruxelles. La cum s-a discutat acolo și la cum stăteau așezați Candu și Filip, era clar că rolul lor este unul extrem de minor. Situația respectivă i-a șocat pe mulți oficiali europeni. Totuși, dacă Plahotniuc nu a avut curaj să vină la o dezbatere cu mine, în fața cetățenilor, atunci sunt nevoită să discut cu purtătorul său de cuvânt.

„Dodon încearcă să-și acopere impotența”

- Socialiștii au organizat în weekend trei mitinguri în nordul, centrul și sudul țării, în susținerea președintelui Igor Dodon. Aceștia au cerut extinderea atribuțiilor pentru șeful statului…
- Prin aceste proteste, Dodon încearcă să-și acopere impotența și faptul că nu a făcut nimic din ceea ce a promis în campania prezidențială. Are nevoie acum de o justificare și a venit cu această scuză, că nu are putere. A știut acest lucru înainte de a deveni președinte, dar chiar și atribuțiile pe care le are nu le folosește. Mulți dintre judecătorii pe care i-a promovat sunt, clar, cu probleme de integritate. Dacă el ar fi opus rezistență și ar fi pornit lupta împotriva judecătorilor corupți, ar fi obținut și sprijinul populației. Dar nu a făcut acest lucru, pentru că nu-i este convenabil nici lui, nici celui care l-a ajutat să vină în această funcție.

- Ce părere aveți despre neînțelegerile între Dodon, Filip și Candu?
- N-am văzut mari neînțelegeri între ei. Am văzut și vedem în continuare un spectacol. Asta nu înseamnă că lor le place unul de altul, dar avem un concubinaj forțat între socialiști și democrați. În rest, pe subiecte majore, se pare că ei se înțeleg foarte bine.

„Referendumul este jocul tandemului Plahotniuc-Dodon”

- Comisia Electorală Centrală (CEC) a hotărât ca referendumul local privind demisia primarului general al Capitalei, Dorin Chirtoacă, să aibă loc pe 19 noiembrie 2017. Ce poziție va lua PAS în legătură cu acest plebiscit?
- Decizia biroului nostru național a fost să nu participăm la acest referendum. După noi, este un joc al tandemului Plahotniuc-Dodon, în care nu avem motive să intrăm. Recunoaștem că primăria are nevoie de un manager, de un primar responsabil, dar la alegeri trebuie să ajungem pe cale corectă și legală, dar nu prin jocurile lui Plahotniuc și Dodon.

- E posibil să mergeți într-un bloc comun cu PPDA la alegerile parlamentare din anul viitor?
- Nu am luat încă o decizie în acest sens. Am spus doar că trebuie să avem un parteneriat în aceste alegeri. Există câteva formule, pe care le analizăm.

- Unii consideră că această colaborare cu PPDA și cu liderul formațiunii, Andrei Năstase, vă știrbește din imagine. Chipurile, în spatele acestui partid ar sta Țopii…
- Despre noi se spunea că vom aduce sirieni, iar despre Platforma DA se spun alte lucruri care, evident, trebuie probate. Există oameni care nu neapărat ne susțin pe noi, dar sprijină PPDA, la fel cum există oameni care susțin PAS, dar nu sprijină Platforma. Tocmai din aceste motive încercăm să analizăm foarte clar situația și să venim cu o soluție care să maximizeze rezultatul nostru în alegeri.

- Dacă sistemul electoral nu va fi schimbat, după cum cereți în cadrul protestelor, și va rămâne sistemul mixt, va participa PAS la alegerile din 2018?
- Vom lua această decizie mai târziu. Așteptăm deocamdată acțiuni din partea Comisiei Europene. Vom merge la Bruxelles și în octombrie, pentru a reitera îngrijorările noastre. Totodată, vom vedea cât de gravă este situația din perspectiva potențialelor fraude și manipulări pe care guvernarea le poate face în contextul sistemului mixt.

„La congres, nu m-am exprimat foarte clar privind Unirea din 1918”

- Sunteți întrebată des despre Unire și, de fiecare dată, răspunsurile dvs. provocă discuții în societate. E și cazul ultimului congres al PAS, unde ați declarat că Unirea nu poate fi impusă, la fel cum s-a întâmplat altădată. Vă întreb direct, sunteți unionistă?
- Subiectul Unirii este unul foarte sensibil și de aia trezește atât de multe polemici. Este adevărat că la acel congres eu nu m-am exprimat foarte clar și, în momentul în care am făcut referire la Unirea din 1918, nu am elaborat gândul până la urmă. Iată de ce a fost interpretat greșit. Nu am spus și nu aș putea să spun niciodată că Unirea de atunci a fost impusă. Ziceam că nu putem să le impunem acest deziderat oamenilor care azi încă nu cred în Unire. Trebuie să avem o decizie a majorității cetățenilor R. Moldova. Atunci am încercat să spun că Unirea nu poate să se întâmple prin votul Parlamentului, așa cum s-a întâmplat prin votul Sfatului Țării. Asta este scris în Constituție. Pentru ca Parlamentul să poată vota, trebuie mai întâi să schimbăm Constituția. Ceea ce spunem noi e că problema Unirii nu poate fi abordată în mod simplist. În această ordine de idei, trebuie să ne intereseze trei lucruri: sprijinul pentru Unire în interiorul R. Moldova, poziția României și ce poate ea să-și asume, precum și poziția Uniunii Europene.

- Cum ați vota la un eventual referendum pentru Unire?
- Am mai spus-o anterior. Aş vota pentru.

„Educația este salvarea omenirii”

- În ce condiții ați renunța la politică?
- Aș face-o în cazul în care oamenii nu m-ar mai sprijini sau și-ar pierde încrederea în mine. Nu sunt omul care să mă țin de politică și să stau aici în pofida voinței cetățenilor. De altfel, m-aș întoarce, cel mai probabil, în proiecte educaționale. Educația este salvarea R. Moldova și a omenirii, în general.

- O întrebare care mă macină încă din campania prezidențială. Cât de mult v-au afectat criticile că nu sunteți căsătorită, nu aveți copii și ați fi susținută de comunitatea LGBT?
- Au fost lucruri care m-au deranjat. Dar mai mult au deranjat-o pe mama. Eu, cel puțin, mi-am asumat aceste critici și am fost conștientă că vor fi tot felul de comentarii răutăcioase la adresa mea. Mama mai puțin și-a asumat, pentru că eu nu i-am cerut opinia atunci când am decis să vin în politică. Am pus-o în fața faptului împlinit. În general, faptul că practic jumătate dintre alegători au votat pentru o femeie vorbește despre îmbunătățirea lucrurilor în R. Moldova. Eu chiar sunt mândră de oamenii care și-au dat votul pentru o femeie.  

Un articol de: Dorin Galben Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 20:32

Votul din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a demnitarilor moldoveni nu reprezintă poziția statului sau a Guvernului și are caracter individual. Cel puțin asta transmite purtătătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 19:33

DUGHINISMUL - Doctrina „oficială” a regimului Năstase-Dodon? /// Bătrîncea explică votul dat la APCE: „Moldova a votat pentru o nouă Europă, Europă unită, de la Lisabona la Vladivostok”

DUGHINISMUL - Doctrina „oficială” a regimului Năstase-Dodon? /// Bătrîncea explică votul dat la APCE: „Moldova a votat pentru o nouă Europă, Europă unită, de la Lisabona la Vladivostok”

Deputatul socialist, Vlad Bătrîncea, a venit cu o reacție, după ce mai multe voci au criticat votul său și al lui Andrei Năstase pentru revenirea Federației Ruse la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Dânsul spune că alături de R. Moldova au votat și țări membre...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 19:33

Artur Gumeniuc, consilierul lui Dodon - numit director adjunct la SIS /// Esaulenco a fost VOTAT de PSRM și ACUM în funcția de DIRECTOR al SIS

Artur Gumeniuc, consilierul lui Dodon - numit director adjunct la SIS /// Esaulenco a fost VOTAT de PSRM și ACUM în funcția de DIRECTOR al SIS

Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică a votat proiectul de hotărâre a Parlamentului privind numirea lui Alexandr Esaulenco în funcția de director al Serviciului Informații și Securitate (SIS).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 19:28

VIDEO /// CIMIȘLIA: Descoperiri arheologice de 4 mii de ani

VIDEO /// CIMIȘLIA: Descoperiri arheologice de 4 mii de ani

În contextul efectuării lucrărilor de construcție a drumului national M3, săpătamâna trecută a demarat cercetărea arheologică preventivă a două movile funerare din preajma orașului Cimișlia aflate pe traseul drumului mențâionat. Pănă în aces moment au fost...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 18:55

opinie Florian Bichir: Atenție la Basarabia! Comuniștii lui Dodon nu cred în lacrimi!

Florian Bichir: Atenție la Basarabia! Comuniștii lui Dodon nu cred în lacrimi!

Zilele trecute România a răsuflat ușurată. La granițele sale nu a început un război civil. De un cataclism ne-au despărțit câteva minute. Tatăl combinatorilor, Plahotniuc, s-a retras pentru câteva zile, obosit, în sânul familiei exilate în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 18:49

Alianța ACUM-PSRM îi crează lui Dodon o suprastructură care va CONTROLA TOATE instituțiile statului

Alianța ACUM-PSRM îi crează lui Dodon o suprastructură care va CONTROLA TOATE instituțiile statului

Deputații din partea PSRM și a blocului ACUM au votat în prima lectură un proiect care transformă Consiliul Suprem de Securitate într-un organ de stat care își va subordona toate instituțiile statului. Conducătorii autorităților publice centrale care vor refuza să...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 18:27

FLASH /// Eugeniu Piterschi este noul șef adjunct interimar la IGP

FLASH /// Eugeniu Piterschi este noul șef adjunct interimar la IGP

Ministrul Afacerilor Interne a numit un șef adjunct interimar la Inspectoratul General al Poliției(IGP). Este vorba despre comisarul-șef Eugeniu Piterschi, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

( ) Citeşte tot articolul

Externe 25 Iunie 2019, ora: 18:07

ULTIMA ORĂ /// Patru soldați ucraineni au fost RĂNIȚI de ocupanții ruși în Donbas

ULTIMA ORĂ /// Patru soldați ucraineni au fost RĂNIȚI de ocupanții ruși în Donbas Din editia print

Patru soldați ucraineni au fost răniți în ultimele 24 de ore, în urma a trei provocări armate ale forțelor de ocupație rusești în regiunea Donbas. Inamicul a tras asupra ucrainenilor focuri de artilerie, folosind și diferite tipuri de lansatoare de grenade, informează...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 16:52

Ucraina RECHEAMĂ ambasadorul său de la Consiliul Europei după decizia APCE privind Rusia

Ucraina RECHEAMĂ ambasadorul său de la Consiliul Europei după decizia APCE privind Rusia

Ministerului de Externe al Ucrainei, Pavel Klimkin, a anunțat pe pagina sa pe Facebook că Ucraina își recheamă ambasadorul său de la Consiliul Europei după adoptarea rezoluției, ceea ce face posibil ca revenirea delegația rusă în cadrul APCE, informeaza GLAVRED.INFO

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 16:40

Prima reacție oficială după „înlăturarea” temporară a șefului CSJ și a conducerii Judecătoriei Chișinău

Prima reacție oficială după „înlăturarea” temporară a șefului CSJ și a conducerii Judecătoriei Chișinău

 În baza unei informații depuse de un judecător în adresa Consiliului Superior al Magistraturii, mai mulți șefi de instanțe au fost înlăturați de la exercitarea funcției până la pronunțarea unei decizii a Inspecției judiciare pe acest caz, informeaza Ziarul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 16:36

Votul din APCE poate însemna sfârșitul Consiliului Europei

Votul din APCE poate însemna sfârșitul Consiliului Europei

 Un PSD-ist de la București (Dinu SOCOTAR), un pro-european (Andrei NĂSTASE) și un pro-rus (Vlad BĂTRÎNCEA) de la Chișinău, plus alți politicieni zăpăciți din mai multe țări europene au votat în favoarea revenirii Rusiei în Adunarea Parlamentară a Consiliului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 16:22

Ion Leașcenco: „Andrei Năstase de la platforma DA și socialistul Vlad Bătrîncea, doi românofobi”

Ion Leașcenco: „Andrei Năstase de la platforma DA și socialistul Vlad Bătrîncea, doi românofobi”

Unionistul Ion Leașcenco a comentat votul de astăzi al liderului PPDA Andrei Nastase pentru revenirea delegației Federației Ruse in cadrul APCE.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 16:15

Cum comentează Adrian Candu votul lui A. Năstase pentru revenirea Rusiei în APCE

Cum comentează Adrian Candu votul lui  A. Năstase pentru revenirea Rusiei în APCE

 Fostul speacker Andrian Candu critică votul lui Andrei Năstase pentru revenirea Rusiei la APCE. Mai mult decât atât, democratul se întreabă dacă nu cumva „sumele primite de Dodon pentru „ȋntreținere” de la Moscova, se ȋmpart la 3?"...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 15:53

Igor Munteanu refuză să comenteze votul Pro-Rusia acordat de Andrei Năstase în numele R. Moldova

Igor Munteanu refuză să comenteze votul Pro-Rusia acordat de Andrei Năstase în numele R. Moldova

 Deputatul Igor Munteanu refuză să comenteze votul Pro-Rusia a colegului său din APCE din blocul ACUM, Andrei Năstase, informeaza deschide.md 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 15:01

VIDEO /// Maia Sandu despre alegerea lui Năstase să susțină Rusia - „Eu răspund pentru votul colegului meu Mihai Popșoi”

VIDEO /// Maia Sandu despre alegerea lui Năstase să susțină Rusia - „Eu răspund pentru votul colegului meu Mihai Popșoi”

Sandu a refuzat să comenteze explicit votul dat de co-președintele blocului politic ACUM, Andrei Năstase, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 14:00

Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 25 iunie 2019. Ordinea de zi - DOC / VIDEO

Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 25 iunie 2019. Ordinea de zi - DOC / VIDEO

Biroul permanent a adoptat ordinea de zi a ședinței în plen a Parlamentului Republicii Moldova. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:45

Unul din şefii Mafiei din Napoli a evadat dintr-o închisoare din Uruguay. Metoda genială folosită

Unul din şefii Mafiei din Napoli a evadat dintr-o închisoare din Uruguay. Metoda genială folosită

Un mafiot italian e protagonistul unei scene demna de filmul "Prison Break".

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:29

OPINIE Maia Sandu, invitată la București. Ce am putea oferi concret?

Maia Sandu, invitată la București. Ce am putea oferi concret?

M-a bucurat săptămâna trecută invitația dnei Dăncilă adresată dnei Maia Sandu de a face o vizită la București și cred că într-adevăr se impune un ”reset” în relațiile oficiale dintre cele două țări. Ar fi o ocazie să ne spălăm rușinea de a fi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:26

OPINIE /// Butoiul cu pulbere al Europei pare a se muta în Est

OPINIE /// Butoiul cu pulbere al Europei pare a se muta în Est

Estul pribegit al Europei se cutremură din temelii. Lumea rusească are probleme ontologice “la ea acasă”, în spațiul traditional de control ideologic (spațiul ex-sovietic). De la Tbilisi la Chișinău, de la Erevan la Kiev, tot vestul spațiului ex-sovietic cere...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:24

România nu mai are scăpare! Ce vizează Vladimir Putin

România nu mai are scăpare! Ce vizează Vladimir Putin

România nu mai are scăpare. Rusia este într-o expansiune totală și ne atacă. Vladimir Putin nu se lasă și vizează un obiectiv strategic important.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:17

Demisii în sistemul judecătoresc. Ion Druță, înlăturat temporar din funcția de președinte al CSJ

Demisii în sistemul judecătoresc. Ion Druță, înlăturat temporar din funcția de președinte al CSJ

Ion Druță înlăturat temporar din funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Interimatul funcției va fi asigurat de magistrata Tatiana Vieru. Decizia a fost luată azi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:14

Zelenski DEZAMĂGIT de votul pro-Rusia la APCE: Să văd cum cer și eliberarea ostaticilor ucraineni

Zelenski DEZAMĂGIT de votul pro-Rusia la APCE: Să văd cum cer și eliberarea ostaticilor ucraineni

Președintele Ucrainei Volodimir Zelensky este dezamăgit de decizia APCE prin care a fost restabilit dreptul de vot Federației Ruse la Adunarea Parlamentară, după ce Moscova nu a mai putut vota în această structură din 2014, după ocuparea Crimeei. Decizie care de altfel a fost...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 12:59

Ștefan cel Mare și Sfânt era și se considera ROMÂN, luându-i înainte cu peste 500 de ani lui Dodon

Ștefan cel Mare și Sfânt era și se considera ROMÂN, luându-i înainte cu peste 500 de ani lui Dodon

Așa cum bine se știe, cotropirea rusească și sovietică a Basarabiei a adus populației multe nenorociri. Pe lângă cele fizice, au fost și cele de natură sufletească. Totul s-a axat pe minciună și abuz de putere. Mai mult, culmea lipsei de bun simț, s-a insuflat sub amenințarea...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)