Ultima oră

INTERVIU: Ungaria SPECULEAZĂ IDEEA EUROPEI UNITE

Într-un interviu acordat revistei noastre, amba­sa­dorul slovac la Bucureşti, E. S. Jan Gabor, observa pe bună dreptate: "În toate ţările vecine cu Ungaria, există nu o problemă a poporului ma­ghiar, ci o problemă a elitelor maghiare. Este refuzul dige­rării istoriei. Aceste elite nu pot, nu vor să digere is­toria". Acest adevăr l-am conteplat aievea săptămâ­nile trecute, când i-am văzut pe liderii maghiari din Ro­mânia conducând mulţimile la mitingul (ilegal) al autonomiei teritoriale a aşa-zisului ţinut secuiesc. Mai ceva ca nişte jandarmi cu pene de cocoş, din anii de dureroasă aducere aminte, liderii politici maghiari nu mai conteneau în a-şi debita la televiziuni primitivele lor sindromuri izolaţioniste, vizând destrămarea statu­lui unitar şi naţional român. Aceşti politicieni, mane­vraţi ca nişte păpuşi de la Budapesta, se vedea clar că nu sunt capabili să digere istoria. În urma unei discuţii, la Bratislava, cu istoricul Ferdinand Vrabel, mi-am dat seama că slovacii îi cunosc mai bine decât românii pe liderii maghiari, iar demnitatea cu care aceştia îşi protejează interesele naţionale este cu mult peste "europenismul" şi bonjurismul păgubos al unor "elite" de la Bucureşti sau Cluj-Napoca.

"Tratatul de la Trianon ar trebui aniversat de maghiari, nu «comemorat»"

– Cum s-a desfăşurat procesul maghiarizării în Slovacia, ţinând seama că ţara dvs. a fost parte a Regatului Ungar, până în 1918?

– Maghiarizarea a fost o preocupare de secole a Bu­dapestei, dar, scăpată de cenzura Vienei la 1867, când con­ducerea imperiului a devenit bicefală, s-a manifes­tat cu furie până în 1918. Având o componentă ma­ghiară de sub 50% din întreaga populaţie a Regatului, conducătorii de la Budapesta au dorit să-şi împlinească visul milenar de a avea o ţară pură din punct de vedere etnic. Imediat după 1867, au desfiinţat toate şcolile generale şi liceele în limba slovacă şi au desfiinţat instituţia "Matica Slovenska" – un fel de minister al cul­turii pentru poporul nostru, cu sediul în oraşul Martin, care coordona un muzeu etnografic, o editură, redacţii de ziare şi altele. Pretextul? Este o insti­tuţie politică; dar a fost o minciună a stăpânitorilor maghiari, ca atâtea altele. Era o instituţie pur culturală, care men­ţinea identitatea noastră ca popor şi ne ajuta să evităm maghiarizarea. Următorul pas a fost obligaţia de a ţine slujbele biericeşti în limba maghiară şi obli­garea tinerilor încorporaţi în armată de a învăţa aceeaşi lim­bă. Aşadar, primele instrumente ale maghiarizării au fost şcoala şi biserica; următorul a fost armata.

– Extremiştii maghiari, oriunde s-ar afla, deplâng pe toate căile Tratatul de la Trianon, care ar fi un "dictat umilitor". Cum văd slovacii această stranie lamentaţie, care durează din 1920?

– Tratatul de la Trianon ar trebui aniversat de ma­ghiari, nu "comemorat". El le aduce primul stat cu ade­vărat maghiar, cu o populaţie pur maghiară (dacă ignorăm minorităţile română şi slovacă, maghiarizate în forţă după semnarea Tratatului, în ciuda unor preve­deri care garantează drepturile minoritare, agreate doar formal de guvernul de la Budapesta). Din păcate, ex­tremiştii maghiari confundă voit statul maghiar cu sta­tul ungar. Şi noi, slovacii, şi voi, românii transil­văneni, am făcut parte din Regatul Ungar. Niciun popor care a trăit în Ungaria Mare nu doreşte să se în­toarcă în tre­cut. Ceea ce fac ei pretutindeni este retorică naţio­na­listă de factură primitivă, iar supărarea pe Trianon este un non sens.

– În 1940, nordul Transilvaniei a fost cedat Un­ga­riei prin Diktatul de la Viena. Şi Slovacia a pierdut o parte a teritoriului său în acea perioadă?

– A pierdut, dar înainte de război, în 1938, prin În­ţelegerea de la München, când miniştrii de externe ai Germaniei naziste şi Italiei fasciste, Ribbentrop şi Ciano, au dictat anexarea la Ungaria a unei părţi din Slo­vacia. Deşi, în cadrul acestui rapt te­ritorial, au fost "mutaţi" în altă ţară peste 270.000 de slovaci, Ungaria nu a fost mulţumită şi a cerut anexarea întregii Slo­va­cii. Această situaţie a durat până în 1945, când, în prin­cipal, armata română ne-a eliberat de sub jugul ma­ghiar şi nazist. La Zvolen, lângă Banska Bystrica, zac 10.384 de eroi din Carpaţi, în cel mai mare cimitir ro­mânesc din afara graniţelor României. Nu este întâm­plător că românii şi-au dat viaţa să ne elibereze de sub maghiari. Slovacia şi România au multe în comun din punct de vedere istoric, aşa că am fi bucuroşi să vedem relaţiile româno-slovace mult mai strânse decât sunt acum.

"Slovacia nu a acceptat dubla cetăţenie a maghiarilor"

– În România există mai multe partide maghiare, constituite pe criterii etnice. Aveţi aceeaşi situaţie în Slovacia?

– Desigur. Au tot dreptul să aibă propriile lor par­tide etnice, dar este regretabil că n-au învăţat lecţiile istoriei. Repetă aceleaşi greşeli din perioada interbe­lică şi se comportă ca un duşman al statului slovac, plângându-se tot timpul la Bruxelles că sunt opresaţi, aşa cum făceau în anii ’30, la Geneva. Au toate drep­tu­rile posibile, dar vor mai mult; vor schimbări po­litice, vor revenirea la graniţele dinainte de Trianon sau, în cel mai rău caz, la cele din 1938, de după Dik­tat. Cred că acelaşi lucru îl urmăresc în Transilvania. Cu toate acestea, populaţia maghiară nu se confundă cu liderii săi politici, trăind foarte bine împreună cu slovacii, aşa cum ştiu că se întâmplă şi în Transilvania, unde relaţiile româno-maghiare sunt normale. Nu toţi maghiarii gândesc ca Tökes. Când extremiştii ma­ghiari se duc cu jalba în proţap la UE, plângându-se că n-au drepturi, le amintim responsabililor de la Bruxelles că în Slovacia trăiesc foarte bine peste 500.000 de ma­ghiari. Unde este opresiunea?

– Care este situaţia dublei cetăţenii în Slovacia? România a acceptat ca maghiarii din Transilvania şi chiar românii să obţină cetăţenia statului ungar.

– Slovacia nu acceptă aşa ceva. Poate că în Ro­mânia este alta situaţia, dar personal mă tem de dubla cetăţenie. Văd aici un pericol major: mâine, poimâine, vor veni nişte politicieni cu capul înfierbântat de la Budapesta şi vor cere pentru Ungaria acele teritorii unde locuiesc cetăţeni ungari. Organismele UE nu se vor putea opune din punct de vedere al dreptului inter­naţional.

– În Slovacia au fost retrocedate, aşa cum s-a întâmplat în România, organizaţiilor maghiare, bise­ricilor şi urmaşilor grofilor pădurile, centrele ora­şe­lor, castelele şi şcolile?

– Au fost date bisericilor unele proprietăţi, unele mici terenuri, dar nu în masă, aşa cum s-a întâmplat în România. Pentru noi pare absurd ceea ce se petrece în Transilvania, în domeniul restitutio in integrum. Nu ştiu dacă s-a mai aplicat în vreo fostă ţară comunistă acest principiu pernicios şi plin de pericole.

"Noi, slovacii, nu vrem o nouă Ungarie Mare"

– În condiţiile în care graniţele dispar în UE şi iau naştere Statele Unite ale Europei, maghiarii fac tot posibilul să se izoleze, să-şi creeze autonomii te­ri­toriale pe criterii etnice. Ce urmăresc, de fapt, liderii naţionalişti de la Budapesta şi partidele extremiste din unele ţări?

– Părerea mea e că, speculând ideea Europei Unite, Ungaria doreşte să reînvie Regatul lui Ştefan. Aşa simt. Am studiat mult acest aspect. Şi trebuie s-o spun: nu sunt pur slovac. Sunt şi maghiar, pentru că am moş­tenit din familie şi rude maghiare. Sunt şi polonez şi ger­man. De aceea am detaşarea să privesc cu obiec­tivitate situaţia. Ceea ce ştiu în prezent este că noi, cei din Slovacia, nu vrem o nouă Ungarie Mare. Pe de altă parte, ştim că Budapesta nu înţelege că, despărţindu-se de Cehia, Slovacia este independentă şi nu doreşte să revină sub dominaţie maghiară. Ei cred în conti­nuare că ne vom întoarce în Regat cu mare bucurie. Nu există o percepţie mai falsă! Cum spunea un diplomat en­­glez interbelic, maghiarii sunt bolnavi din cauza is­toriei. Nu realizează că, deşi Regatul Ungar a fost un stat multinaţional, în care ei au fost naţiunea con­ducă­toare, astăzi sunt egali cu noi, cu sârbii şi româ­nii. Nu vor să înţeleagă. O ţin într-una cu refa­ce­rea Ungariei Mari, plângându-se pretutindeni că sunt "stăpânii de­po­sedaţi". Nu există guvern maghiar care să fi re­cu­noscut Trianonul. Este o dramă pe care elita maghiară o transmite pe toate căile cetăţenilor de rând, otrăvin­du-i picătură cu picătură, din grădiniţă până la univer­sitate şi mai departe, în artă, în cinematografie, în lite­ratură etc.

– Aţi afirmat că între România şi Slovacia, ca şi între toate ţările care au făcut parte din Imperiul Aus­tro-Ungar, ar trebui să existe o mai strânsă cola­borare, cel puţin în chestiunea maghiară. Cum vedeţi această colaborare?

– Mă gândesc să fim uniţi, să avem poziţii comune, şi noi, şi românii, şi sârbii, şi croaţii, şi cehii, chiar şi austriecii, faţă de pretenţiile tot mai aberante ale Un­gariei naţionaliste. Nu înţeleg prin asta reînvierea Micii Antante, dar trebuie să ne informăm reciproc şi să avem o voce comună la Bruxelles, devoalând adevărul de sub propaganda maghiară. E drept, Comisia Euro­peană nu este prea încântată şi se distanţează de ac­ţiunile insistente ale Budapestei, dar noi n-avem voie să lă­săm garda jos. Trebuie să privim în trecut şi să re­găsim exemplul strămoşilor. Îmi vin în minte slovacul Milan Hodza şi prietenul său Iuliu Maniu, care au ac­ţionat pe o singură voce în parlamentul ungar, sprijinin­du-se reciproc întru impunerea cauzelor naţionale româneşti din Transilvania şi a celor slovace. Hodza vorbea româneşte, studiase la Sibiu, şi se va dovedi, ca şi Maniu, un adevărat erou naţional. De ce să nu avem şi azi, în Parlamentul European, o singură voce ro­mâno-slovacă, de ce să nu fim uniţi, pentru a face faţă ofensivei neobosite a lobby-ului maghiar?

JAN MITAC – Doctorand în istorie din Bratislava

"Maghiarizarea este o obsesie istorică a maghiarilor"

Nu trebuie să uităm că maghiarizarea este o obsesie istorică a maghiarilor, izvorâtă din complexul lor de populaţie minoritară în propria ţară. Spre exemplu, ime­diat după 1918, când noile gra­niţe urmau să fie trasate, în su­dul Slovaciei a reînceput maghiari­za­rea. Cum noile autorităţi naţionale slovace nu aveau încă nicio ex­pe­rienţă în administraţie, ma­ghiarii au profitat de structurile adminis­trative din timpul imperiului şi au încercat să maghiarizeze la orice nivel al societăţii au putut, schim­bând nume de persoane, menţi­nând numai limba maghiară în şcoli şi biserici, afişând numele localităţilor exclusiv în maghiară etc. Pe de altă parte, trebuie spus că, deşi maghiarizarea a fost decla­rată prioritate a guvernului de la Budapesta, încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, n-au reuşit să anihileze poporul slovac, aşa cum n-au reuşit să-i asimileze pe români în Transilvania. Şi, la fel ca în Carpaţi, majo­ritatea slovacilor au trăit în munţi, în zone îndepărtate, inac­cesibile, ceea ce le-a asigurat, ca şi românilor transil­văneni, o protecţie în plus. În context, nu putem uita nici rolul pe care l-a jucat diaspora slovacă din America. Pe lângă încurajare şi bani, de acolo ne-au fost trimise cărţi, abecedare, manuale şi ziare. Ne-a fost trimisă speranţă. Cum a spus poetul Pavol Hviezdo­slav: "Voi aţi emigrat pentru noi/ Şi ne-aţi alimentat cu speranţa că într-o zi/ Ne veţi ajuta să restaurăm tot ceea ce duşmanul a distrus…".
 
Sursa: formula-as.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *