Interviu

„Într-o ţară în care mă simt străin, doar chitara nu trădează”

– Ce te face să cânţi în subterană?
– Îmi place și acustica e bună. Acum, subterana este singurul loc în care pot cânta oamenilor și nu-mi e rușine de asta. Sunt liber de ceea ce gândesc trecătorii despre mine. Interpretez muzica lui Ion Aldea Teodorovici, a lui Iurie Sadovnic și mulți alți interpreți de la noi. Cânt ceea ce se uită la noi în ţară – muzica folk. Cânt despre dorul de mamă şi de ţară, despre dragoste. Cântece de suflet.

– Cum ai descrie atmosfera zilnică din subterană?
– Cu părere de rău, oamenii sunt cam trişti. Nu au flacără în ei. Sunt grăbiţi. Nu au timp să se oprească din mers, pentru că se gândesc la serviciu, la problemele lor de familie. Oamenii simpli se opresc, unii mă roagă să interpretez o piesă anume.

– Cum ai învăţat să cânţi la chitară?
– Singur. Am luat lecții de pe Internet. Am îndrăgit-o din clasa a VII-a. Mi-am cumpărat una abia la 16 ani, pentru că nu am avut bani decât atunci. Am făcut parte din Ansamblul etnofolcloric ,,Crenguţă de iederă”, al Universităţii de Stat din Chişinău, condus de interpreta de muzică populară Maria Iliuţ. În cadrul acestuia am mers iarna cu colindul prin restaurante şi, astfel, mi-am strâns bani pentru prima mea chitară.

– Ce faci cu banii câştigaţi?
– Pentru a intra în lumea mare a muzicii, e nevoie să participi la concursuri naţionale şi internaţionale care au o taxă de participare de minimum 50 de euro. Deci, investesc în asta. Îmi achit chiria, îmi cumpăr haine și de mâncare. Mă întreţin singur. Rareori primesc bani de la vreun om bogat. Îi recunosc după port. Nu vreau să ajung ca ei – avari de bani și împietriți la inimă. Întotdeauna, un om sărac mi-a pus un ban – are un leu şi mi-l dă. Îmi place să îmblânzesc inima unui om prin artă, de aceea am ales să fac muzică.

– Care este cea mai frumoasă amintire din subterană?
– Fiecare zi e frumoasă, dar una care mi-a rămas în minte e atunci când o fată m-a ascultat cântând în subterană vreo zece minute, iar seara a postat pe Facebook: „Cine e băiatul care cântă în subterană?”. Peste o zi a primit răspuns şi m-a găsit pe Facebook. Ne-am văzut şi ne-am îndrăgostit.

– Dar cea mai tristă amintire de aici care este?
– Amintirile triste sunt atunci când oamenii trec pe alături şi-mi strigă demonstrativ: „Du-te şi lucrează!”. Sincer, asta mă afectează mult. Mi s-a întâmplat odată să cânt lângă o cafenea, unde un turc deranjat de aceasta mi-a spus să tac. Nu l-am băgat în seamă. Enervat, m-a amenințat cu bătaia. În acel moment m-am simțit străin în propria țară. Muzica mă ajută să trec peste aceste momente. Într-o ţară în care mă simt străin, doar chitara nu trădează.

– Și totuși cine te inspiră să cânţi mai departe?
– Îmi place mult muzica lui Nicolae Sulac. Eu vin din Sadâc, r-nul Cantemir, satul lui de baştină. Datorită lui am îndrăgit muzica noastră. Sunt mândru că a fost consăteanul meu şi unul dintre cei mai mari artişti. Mă inspiră mult mama, ţara noastră, familia mea. Am patru fraţi şi-o soră, am de unde să mă inspir. Sunt o persoană foarte sensibilă şi prin inima mea întotdeauna trec evenimentele din ţară.

– Dacă ai putea să schimbi un lucru din trecut, care ar fi acesta?
– Am pierdut doi ani la Colegiul de Construcţii din Chişinău. Îmi este greu să fac studii acolo unde nu-mi place. Intenţionam să intru la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”, dar nu mi-a reuşit.

– Ce planuri ai?
– Vreau să plec peste hotare şi să cânt pentru oamenii, care duc lipsă de muzica noastră. Muzica pe care o cânt nu-i prea atinge pe oamenii de aici. Avem lângă noi nucul din ogradă, Prutul şi Nistrul, câmpiile şi stepele noastre, avem şi drumurile rele. Le putem vedea în fiecare zi. Când se duce un moldovean în ţară străină – nu are nimic. Am fost adineaori în Italia şi am văzut că moldovenii plecaţi sunt flămânzi după ea. Acasă nu voi fi apreciat. Viitorul meu sunt tinerii, iar ei ascultă rock, pop. Până atunci, mi-aș dori ca oamenii care trec prin subterană, să se oprească puțin din mersul lor obișnuit și să asculte muzica care ne definește ca țară – muzica părinților mei.

Ana Uncu, stagiară
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *