Între cerşeală şi publicitate electorală

publicat în Editorial pe 6 Ianuarie 2012, 05:21

În fiecare iarnă, de sărbători, încerc să fiu la sat, în Antoneşti, pentru a prinde din tradiţiile de sfârşit şi început de an.  

Din păcate, trebuie să recunosc, colindele de Crăciun sunt şterse de pe listă din timpul Uniunii Sovietice, pentru că aveau o nuanţă religioasă şi, aşa cum se ştie, omul sovietic a fost unul profund ateu, aşa ca Ştefan Baştovoi înainte de-a se călugări. Din fericire, la Antoneşti, după câte ştiu, e cea mai mare comunitate a baptiştilor din Moldova şi ei continuă să colinde, nelăsând să piară această tradiţie. Doar că e mai greu cu sincronizarea, dar asta e o problemă în toată Moldova: unii serbează pe nou, alţii pe vechi. Cei mai mulţi însă serbează şi pe nou, şi pe vechi.

Din tradiţiile noastre de sărbători, cel mai bine s-au păstrat urăturile. Îmi amintesc cum mergeam la urat pe vremuri. Pe lângă urătura învăţată încercând de fiecare dată să iau vreun instrument: ori un buhai, ori un corn, ca să nu mai vorbesc de clopoţel. Cetele de urători erau foarte impresionante, unele erau adevărate ansambluri folclorice, cu trompete, tobe şi tromboane, mascaţi şi îmbrăcaţi în costume populare. Tata se bucura foarte mult şi scotea din beci o găleată de vin ca să cinstească urătorii - o altă tradiţie.

Anul acesta m-am cam întristat. Au venit la urat doar copiii mici, majoritatea ştiind doar Pluguşorul, dar şi pe ăla nu în întregime. Aproape că i-am dat dreptate lui frate-meu că uratul a început să semene cu cerşitul. Oricum, eu m-am bucurat şi de astfel de urări, dar m-aş fi bucurat şi mai mult dacă la urat ar fi venit măcar o ceată ca pe vremuri…

Mi-am dat însă seama că asta e aproape imposibil. Nu pentru că lumea nu ar şti urături, ci pentru că majoritatea tinerilor sunt plecaţi la muncă. Şi chiar dacă se întorc de Revelion acasă, nu mai au nici timp, nici chef să piardă o zi cu umblatul la urat. Aşa ne-au fost confiscate şi urăturile, fără să fie interzise, ca pe vremuri colindele. Totuşi am auzit nişte urături noi, haioase, ceea ce mi-a arătat că încă nu e totul pierdut, că artistul popular încă n-a murit, chiar dacă e în agonie.

În schimb, nu am putut însă să nu observ o nouă tradiţie. Pe lângă deja tradiţionalul discurs al preşedintelui – rostit anul acesta de interimarul Marian Lupu – premierul Vlad Filat şi preşedintele partidului-remorcă dom’ Dodon s-au înghesuit în pauzele de publicitate TV ca să felicite poporul. Mi s-a părut foarte haios, amuzant de-a dreptul. Ca şi cum: nu cumva să-i crească şi mai mult cota lui Marian Lupu. Ca şi cum: noi nu suntem mai proşti ca Lupu. Ca şi cum: ne descurcăm noi şi singuri, chiar dacă nu putem rosti la ora 00.00 Discursul preşedintelui. Ca şi cum: ca-cum. Vlad Filat a mai avut ocazia să continue cariera de actor din publicitate (electorală) şi să se perfecţioneze, ba chiar să-şi pună şi semnătura la sfârşit, ca nimeni să nu aibă dubii că-i chiar EL. Şi nimeni să nu-l confunde cu însetatul de glorie dom’ Dodon, care-şi face publicitate sub bradul lui Chirtoacă (ca să-l enerveze?), cu melodia Coldplay folosită deja în campania electorală pentru postul de primar. Oricum, eu nu cred că dom’ Dodon are drepturi legale de-a folosi piesa Coldplay. Iar dacă are, aşa cum afirma după scandalul mai vechi, să ne demonstreze, ca să nu murim proşti.

Cam atât am vrut să vă spun despre tradiţiile vechi şi noi de la noi. Vorba artistului popular: De urat am mai ura, dar mă tem c-om însera…

La anul şi la mulţi ani, moldoveni, oriunde sunteţi!