Când vreun politician vrea să îşi îngroape definitiv un adversar, îl compară cu Ceauşescu. Cel mai recent exemplu în acest sens vine de la Bucureşti: preşedintele Băsescu l-a comparat pe premierul Victor Ponta cu Nicolae Ceauşescu: acuzaţia a fost că premierul face unele declaraţii în străinătate şi altele când revine acasă. Nici Ponta nu s-a lăsat mai prejos: a spus că Băsescu se comportă cu disperare atacând pe toată lumea, exact cum făcea dictatorul Ceauşescu în ultimele zile ale regimului său.
Ceauşescu este bun pentru orice situaţie. Dar ce înţeleg românii din România? Tinerii cu drept de vot habar nu au cine a fost Ceauşescu şi ce a însemnat regimul comunist. Generaţiile născute după 1985 – care se apropie de vârsta de 30 de ani! – nu au niciun fel de amintiri din perioada comunistă (chiar dacă le au, acelea sunt înceţoşate). Tinerii români ştiu doar că Ceauşescu a fost „rău”, dar, chestionaţi în mod detaliat, nu pot spune cu precizie cum şi în ce fel a fost „rău”. Mai bălmăjesc din auzite: era sărăcie, nu se găsea de mâncare, era frig şi nu era curent electric.
Generaţiile mai în vârstă, în schimb, îi şochează pe sociologi şi analişti: sondajele spun că marea majoritate îl regretă pe Ceauşescu. De frig şi de foame suferă şi acum aceste generaţii din cauza pensiilor mizere, însă îşi amintesc de epoca lui Ceauşescu ca de nişte vremuri în care erau tineri şi sănătoşi, iar mai presus de toate aveau un loc de muncă stabil şi societatea era mai liniştită. Agitaţia şi răsturnările din ziua de azi îi zăpăcesc şi îi fac să regrete trecutul.
Atunci la ce bun folosirea lui Ceauşescu drept exemplu absolut al răului? Tinerii nu ştiu cine a fost Ceauşescu, iar bătrânii îl regretă – efectul ar fi nul. Pătura intelectuală îl vede pe Ceauşescu drept simbol al răului absolut, din cauza limitării libertăţii de exprimare şi a libertăţii de circulaţie. Însă libertatea de exprimare nu spune mare lucru marii majorităţi a oamenilor, pot trăi foarte bine fără libertate de exprimare, le este mult mai greu să trăiască fără mâncare şi căldură.
În Basarabia şi în spaţiul ex-sovietic în general, Ceauşescu este văzut drept prototipul dictatorului sângeros. Cel mai probabil un efect al perestroikăi lui Gorbaciov, refuzată cu îndârjire de Ceauşescu în repetate rânduri. Poate şi din cauza acestui refuz a avut Ceauşescu soarta pe care a avut-o, dar asta este o altă discuţie. Însă mai presus de toate, comuniştii de la Chişinău (la vedere sau sub acoperire) nu îl suportă pe Ceauşescu din cauza naţionalismului său. Petru Lucinschi i-a comparat chiar pe fruntaşii Mişcării naţionale din anii ’90 de la Chişinău cu Ceauşescu. Singurul element de legătură este naţionalismul românesc.
„Sperietoarea Ceauşescu” din aceste zile de la Bucureşti are un alt substrat: în bătălia electorală se încearcă insistent crearea unei imagini de „sfârşit de dictatură” (fiecare parte acuzând-o pe cealaltă de acest păcat). Iar în această luptă, Ceauşescu este simbolul cel mai la îndemână. Doar că bătălia aceasta este una falsă, altele sunt problemele României, iar românii fie l-au uitat pe fostul dictator, fie îşi amintesc de el cu nostalgie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
